Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XI

Perspectiva lui Kaleike:

Am intrat pe scenă cu mâinile tremurânde, pline de transpirație, dar cu sufletul liniștit. Nu aveam griji. Până să încep să cânt.

Instrumentalul de la The Voice Within a pornit mai devreme decât mă așteptam, și norocul meu a fost că eram obișnuită cu distanța de secunde dintre sunetele pregătitoare, că altfel aș fi omis primul vers. Vocea îmi suna destul de încrezătoare – total diferit față de cum mă simțeam. Înainte să pot termina prima strofă, Danny s-a întors primul, zâmbindu-mi cuceritor, ca de obicei. La câteva secunde distanță, pe When there’s no one else, look inside yourself, s-a întors Will I Am. Inima îmi bubuia în piept, am luat pe lângă Like your oldest friend, dar mi-am revenit rapid. Sufletul mi se rupea puțin câte puțin în bucățele odată ce continuam și nu vedeam al doilea scaun întors. Jessie nu era convinsă.

Probabil că dacă m-ar fi văzut în realitate, toate hopurile vocii mele n-ar fi existat. Probabil m-ar fi zărit la vreun eveniment, lângă Ed, zâmbind către camere și sărutându-mi iubitul pe furiș. Dar neștiindu-mi adevărata identitate...

Timpul mă omora.

– You’ll learn to begin to... trust the voice within...

Simțeam adevărate lacrimi în poalele ochilor, nasul mi se înfunda rapid, îngreunând sunetul, dar înainte să pot termina cântecul, un bubuit mai tare decât bătăile inimii mele s-a auzit, oprind-o pentru o secundă.

Se întorsese.

I’ll be right here when your world starts to faall, a mimat din buze împreună cu mine, zâmbind larg. Nu era nesigură pe ceea ce a făcut. Danny s-a ridicat în picioare, mușcându-și buza de jos și rotindu-și pumnii în aer, îndârjind mulțimea care a țâșnit drept către ovaționări.

Acum chiar aveam lacrimi în ochi. Am cântat The Voice Within. Nu am clacat. Am fost aleasă de trei antrenori. Mulțimii i-a plăcut. Nu știau cine sunt. Dar m-au ales. Iar eu le-am realizat pe toate într-o fracțiune de secundă, fiind copleșită.

Atunci a fost momentul când am căzut în genunchi în fața tuturor. Nimeni de-acasă nu știa că vin. Nu voiam să-i dezamăgesc. Nu voiam să mă întorc în acea cameră fără nimic. Un prieten vechi de la orfelinat care s-a mutat în Londra de curând m-a onorat cu prezența. Pe el nu aveam cum să-l dezamăgesc, pentru că el nu avea așteptări.

Jessie s-a ridicat în picioare, aplaudând cu ardoare în timp ce-mi lua aspectul în vedere. Zâmbea. Toți patru zâmbeau.

Mi-au făcut „ofertele”, ca de obicei, deși eu deja știam pe cine voiam. Da. Nu m-am chinuit să-mi cer scuze zadarnic față de ceilalți, nu am vrut să par egoistă și le-am dat ocazia să vorbească. Dar în mintea mea se afla o singură scăpare, o singură cale de ieșire de pe acea scenă, cu un singur gând în minte. Acela că...

– Am să merg cu Jessie J.

Iar urletele entuziasmate au erupt din nou.

Acum stăteam la masa din bucătăria casei Malik-Styles(-Weast-Worbing), râzând cu paharele în aer. Eram toți. Ăsta era unul din evenimentele care ne punea pe toți în aceeași cameră, lucru care se întâmpla rar. Un zâmbet plin de speranță mi s-a ivit pe buze, oglindindu-se în multe altele. Deși nu sunt membru înăscut în această gașcă, știu că nu sunt singura care moare după genul ăsta de nopți. E ca și cum aș trăi pentru ele, fiindcă ideea că suntem încă un grup e singura care mă păstrează în el.

Le-am povestit din nou, și din nou, și din nou totul. Trupa mi-a promis că mă ia la studio într-o zi, să „cunosc și eu oameni”. Au râs când le-am zis că dacă îi cunosc pe ei e de ajuns, dar nu era o glumă. Eram iritată de acest gând. Dacă nu ar fi fost audiții pe nevăzute, sunt sigură că nu ar fi durat o întreagă melodie de la Christina Aguilera pentru lumini verzi pe baza scaunelor de la The Voice UK.