Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XV

Deschide în mai multe tab-uri, pe YT, melodiile: 
- Good Old Days (Pink)
- Is This Thing On (Pink)
- Backwards (Christina Perri) 
Și ascultă-le pe rând pe parcursul lecturării capitolului (lectură plăcută!):

După o zi de mâncat vată de zahăr, de simțit pământul că se întoarce cu mine în carusele și bușit mașinute de colo-colo pe lângă clovni pictați morbid, inspirând fie fericire, fie tristețe, ne-am oprit la – speram eu – ultimul stand. James i-a strecurat vânzătorului câteva lire sterline în mână, cerând 6 săgeți pentru dartz cu baloane. Omul de după tejghea a fost binevoitor să ni le dea, arătându-ne câte un zâmbet de căciulă. Am primit 3, fiind îndemnată să încep. Prima săgeată s-a înfipt adânc în panou, cu mult deasupra unui balon din cele 5, unul roșu.

– Mai jos, cu mai puțină forță, domniță, m-a încurajat omul.

Mai jos? Nu mai spune!

Mi-am apucat cealaltă săgeată, încercând pe cât posibil să nimeresc. Am dat la doi centimetri dreptaci de un balon, altul decât cel la care am încercat înainte.

– Jur că ați vrăjit aerul! a ripostat James revoltat. Belly nu ratează niciodată la dartz!

Am râs fals, ucigându-l cu privirea. Ah, îl urăsc pentru sarcasmul mereu potrivit pe situație! Întotdeauna ratam, și el știe prea bine asta!

Strângând cu putere ultima săgeată rămasă, m-am pus pe poziții de aruncat cu arcul – proastă mișcare. Mi-am despărțit cotul în lături, așa cum m-a învățat Conrad în clasa a V-a să arunc cu piatra, mi-am depărtat mâna larg, dar am ținut-o la nivelul capului, mi-am luat avânt și... am aruncat. Eram convinsă că o să fie cea mai bună aruncare din secole.

Săgeata s-a deplasat cu o viteză perfectă până la mijlocul drumului, de unde am știut că va decala. Totul a decurs conform planului până la trei sferturi, de unde s-a distanțat prea tare de traiectoria mea, pentru o secundă stându-mi inima în piept în legătură cu ținta. Am răsuflat ușurată când am văzut că vârful ascuțit al săgeții ajunge la balon, dar mi-a căzut falca când...

Ustensila s-a propulsat în balon, căzând imediat pe jos cu un sunet care mi-a zăngănit în ureche cu ecou spart.

– Băga-mi-aș...!

James a început să râdă hârșâit, scoțându-mi limba, iar vânzătorul care părea oripilat și-a reluat zâmbetul, adunând săgețile și îndepărtându-se din nou, pentru a-i lăsa loc liber lui James. Mi-am încrucișat mâinile la piept în timp ce mă mișcam, prefăcându-mă bosumflată. Ajuns în poziția mea, James a aruncat prima săgeată fără ezitare. A nimerit un balon albastru. Două fete care stăteau în spatele nostru... de ceva timp – nu am observat înainte să mă lălăi cu ultima aruncare – au început să bată din palme haotic, iar James a făcut plecăciuni în fața lor, mândru. Am pufnit flușturatic, pe dinăuntru sperând să ia ursulețul cel mare și alb din vitrină.

– Albastru, culoarea sedentarismului, culoarea infinitului, a inspirației și a creației. Hm, culoare artistică, s-a prefăcut gânditor, dar eu știam că le cunoștea pe toate pe de rost și n-am acordat prea multă atenție.

La a doua săgeată a nimerit balonul mov, obținând aceeași reacție și murmurând alte explicații la fel de amănunțite. Speranțele mele creșteau, iar ultima aruncare a trecut de mântuială pe lângă mine. James a nimerit balonul oranj.

– Woohoo! a izbucnit vânzătorul, începând să bată și el din palme.

James a făcut alte plecăciuni în fața spectatorilor, apoi și-a oprit privirea pe a mea, așteptând să-mi schimb starea bosumflată. S-a prefăcut dezamăgit văzând că nu se întâmplă, și a dat din cap dezaprobator. Am început să râd pe furiș când s-a aplecat peste tejghea pentru a lua giganticul ursuleț alb pe care până atunci îl văzusem numai în filme. Atrăgându-mi subtil atenția, mi-a aruncat pe sus gigantica jucărie și mi-a zâmbit senin. Clovnii din jur, oamenii care stăteau la rând și vânzătorii de la standurile din apropiere s-au contopit cu toții într-un „aww!” răsunător. Am început să râd zgomotos și am uitat complet de supărarea mea falsă de mai devreme. L-am prins direct în piept și l-am strâns cu putere. James mi s-a alăturat bucuriei.