Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXXIV

Mi-am sprijinit antebrațele de balustradă, lângă el. Îi puteam simți fragranța pielii. Îi puteam studia rânjetul mititel îndeaproape, fără să mă tem că aș fi prinsă holbându-mă și ar trebui să-mi mut privirea. Îi absorbeam prezența, și nu îmi era rușine de asta. Îl lăsam să se simtă cufundat în privirea mea plină de iubire, îl lăsam să îmi cutremure tot corpul care nu mai putea ține înăuntru atât de multă dragoste; îl lăsam să se simtă privit, adorat, iubit. Îi zâmbeam, și știam că îmi poate simți împlinirea.

Și eu, la rându-mi, simțeam că mai există o șansă. O simțeam – înăuntrul meu, și radiândă împrejurul interiorului său.

Dintr-odată, am conștientizat o căldură imperceptibilă pe spate. Am tresărit. Aparent, și el:

– Sfinte Anne, ești bocnă!

S-a ridicat automat din poziția inițială, făcându-mă să-i urmez exemplul, parcă prinsă cu mâna în borcanul cu prăjituri, pregătită să-mi justific nechibzuința. „N-am vrut să intru înăuntru fiindcă mă simțeam bine aici, privindu-te și încălzindu-mi inima cu speranța de pe chipul tău. Nu te speria, sunt doar nebună.” După tine, poate...

Încă jenată, m-am întors fără vreun alt cuvânt, ieșind prima din balcon, iar el m-a urmat numaidecât.

Oh frate... Nu pot să nu mă oftic, știind că acea atingere avea alte scopuri. Și dacă nu ar fi avut așa o revelație cu privire la temperatura corpului meu, probabil aș fi înțeles și care anume, și probabil le-aș fi putut răspunde.

Am pătruns înăuntrul dormitorului pe rând, eu așezându-mă docil pe pat, el intrând în baie.

Mi-am sprijinit umărul stâng de suportul patului, întinzându-mă peste noptieră pentru a-mi lua telefonul din geanta de pe jos, de lângă valiza deschisă. Mi-am verificat mesageria pentru a mia oară în acea seară, încă neprimind niciun mesaj de la Lev. Acum sunt într-adevăr îngrijorată.

„Alexander,” i-am trimis, „e totul în regulă?” și am continuat să sper la un răspuns urgent.

Dar sunetul unei uși deschise m-a trezit din transa nădejdii, reamintindu-i inimii mele că trebuie să bată, să bată bată bată, și să bată bată din nou. Am încercat să-mi înăbuș un rânjet ștrengar, fiindcă știam că urmează partea dormitului... în același pat. Mi-am lăsat telefonul pe noptieră, cât mai calm posibil, și am dezordonat așternuturile, încercând să mă bag sub plapuma albă și moale. Între timp, Zayn și-a făcut și el loc lângă mine, oferindu-mi spatele în timp ce își seta alarma pe telefon pentru 5 și jumătate dimineața. Am observat ora actuală – 2:34. Interesant.

– Zayn? am glăsuit, mult mai mormăit decât plănuiam.

S-a răsucit brusc, parcă amintindu-și brusc că mă aflam și eu acolo. Apoi expresia i s-a calmat, cu aceeași străfulgerare cu care se alarmase. Mi-am dres glasul:

– Ceilalți știu ce s-a întâmplat?

Apoi figura i s-a întristat, și i-a fost luminată de afecțiune din nou – un adevărat lanț trofic.

– Da, mi-a răspuns, părând că încearcă să se reobișnuiască să-mi vorbească pe un alt ton decât cel apatic. I-am sunat din aeroport, și le-am spus că vom ajunge mâine.

S-a întors doar pentru a-și bloca telefonul, revenind imediat cu fața către mine, acum părând și mai comod.

– Și cum vom ajunge mâine, mai exact?

Și-a lipit capul de pernă, ducându-și o mână dedesubtul ei. Îmi fusese dor să-l văd în acea poziție de prunc.

– După ce am anulat avionul privat, l-am rugat pe Paul să ne trimită o mașină mâine dimineață. Recepționista a spus că va ajunge în fața hotelului la ora 6.