Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XIX

(Oscar Enestad, lume; aveți ceva și la multimedia; Oscar Enestad!)

Perspectiva lui Amelie: 

Când mi-am deschis mintea, am simțit o barieră ușoară odihnindu-se în jurul taliei mele. Picioarele îmi erau întortocheate cu altele, mai păroase, corpul meu zăcea încolăcit într-altul, pe gât simțeam o respirație regulată care m-a făcut să chicotesc în scurt timp ce am realizat-o – mă gâdila! – iar fruntea mi se adâncea într-o pernă fermă, dar moale, ca un fel de dâmb.

Când mi-am deschis ochii, eram încolăcită într-un membru superior pe care l-am recunoscut imediat ca fiind al lui Niall, picioarele îmi erau împreunate cu ale sale, respirația din ceafă s-a diminuat rapid când mi-am smucit capul, ca să nu izbucnesc în râs, iar eu dormeam pe mușchiul brațului său. Niall.

Azi-noapte, după ce am plecat din vorbăraia lui Annabelle – am fost a treia care nu a mai suportat tortura – primul lucru peste care am dat a fost un sărut pasional între Louis și Eleanor, pe un perete, într-o cameră, pe un căcat de noptieră. 

De ce m-a marcat? Nu știu. Dar știu că am ajuns să tremur de nervi în timp ce alergam către Niall; vederea îmi era încețoșată iar urechile îmi țiuiau. Asta până i-am simțit buzele iubitului meu, și în scurt timp, surprinderea a fost diminuată în sărut, iar focul dinăuntrul pieptului meu s-a domolit puțin câte puțin. Când ne-am dezlipit cu greu buzele, Niall părea încă ușor mirat:

– Mi-a fost dor de tine, am replicat rapid, încercând să însumez toate nedumeririle pe care le aveam înainte să fiu prinsă în întrebarea „asta pentru ce-a fost?”.

De fapt, serios, aia pentru ce-a fost? Nici eu nu știam. Știam doar că simțeam o ardere nebună de a atinge buzele cuiva, ale oricui, iar Niall probabil a fost cel mai potrivit, dacă nu voiam să fac o rotire de 180 de grade și să cad bot în bot cu Beezus, ruinând tot ce tonul aparent plictisitor al lui Belly izbândise.

Mi-am eliberat ușor talia, ridicându-mă în capul oaselor. Am oftat zgomotos, și apoi mi-am frecat atent tâmplele, încercând să scap de pânza așternută peste ochi de la acea stare de atenție-lume-abia-m-am-trezit, care la mine poate fi înlocuită cu nu-mă-atingeți-sau-vă-pup-...cu-scuipat. Sau nu. În fine.

Încercând să nu primesc o durere de cap încă de dimineață, m-am ridicat încet de pe canapea, mozolindu-mi fața cu mâinile pentru a-mi trezi și mușchii. 

Nu m-am mai chinuit să încerc să-l scol și pe Niall, oricum s-ar întoarce pe partea cealaltă și ar murmura acel „5 minute” despre care știm cu toții că înseamnă „5 zile, 5 ore și 5 minute” pe limba lui – știm asta, nu?

– Futu-ți gura mă-tii, Annabelle, mișcă-ți fundul aici jos! am strigat de la parter, înconjurată de cele care se grăbeau să ajungem la facultate, mai exact Kate și Madie, care nu a scos niciun cuvânt în plus, ceea ce mă făcea să cred că era obișnuită cu un astfel de limbaj... ai cumva 5 ani, Amelie, sau mi se pare mie?

Moleșită, cu părul vraiște, cu un ghiozdan strâns leneș de o mână pe un umăr, Belly s-a deplasat lălââââi pe scări, coborând către noi. 

– Te-a futut un dinozaur în somn, sau ce-i cu tine? Miiișcă-te! am încercat să glumesc, dar am obținut doar o privire care probabil avea menirea de a mă ucide.

În sfârșit, ajungând în fața mașinii fetei care avea să conducă – Madie – ne-am îndesat bagajele și trupurile moleșite pe banchete, iar drumul a fost chiar scurt, deși eu am fost lăsată ultima (odată cu ea, fiindcă aveam aceeași destinație). Era o vreme ploioasă.