Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XLI

Perspectiva lui Madeline:

– Puțin ajutor, cineva?! am auzit strigat pițigăiat.

Am străbătut în fugă lungul holului, bușind în bucătărie de parcă aș fi fost chemată la mâncat. Părea grav. Victima panicată se îngrămădea în ușa frigiderului privind cu o groază senilă tigaia cu ulei sfârâind dramatic deasupra flăcării aragazului. (Era vorba de Harry, în cazul în care nu ai ghicit deja.) Cu un surâs enervat pe față m-am grăbit să iau cratița de pe ochiul pornit, încercând să diminuez din fumul creat cu mâna liberă. Evident, nu mi-am putut abține tusea, de parcă aș fi fumat neinstruit trabuc pentru prima dată. Aiuritul, a pus o conservă de ton în ulei fără să oprească ochiul!

– Nu se – tuse – pune nimic în ulei încins – tuse – cât timp tigaia e pe foc – și mai multă și tot mai multă tuse.

Harry stătea încovrigat în aer, de parcă ar fi vrut să-și pună membrele ca armură împotriva greșelii colosale abia făcute. Ulterior, s-a îndreptat de spate, ducându-și jenat mâna la ceafă, iar eu am preferat să deschid geamul și să pornesc hota, înainte să murim amândoi asfixiați cu miros de ton.

– Tu ești ăă... fata nouă, nu?

Am rânjit fals, deranjată că sunt numită așa. Am decis să las asta la o parte și să mă introduc, deci mi-am întins prietenos mâna:

– Madie, da.

Ezitant, mi-a răspuns salutului:

– Harry, ă, îmi pare bine.

– Da, mersi.

Am clipit des, privindu-l insistent și realizând că am zis o tâmpenie.

– Adicăăă, și mie. Doamne.

„Mersi”??!!

Harry a început să râdă de stângăcia de care am dat dovadă, privirea ducându-i-se către pieptul meu pe jumătate descoperit de o cămașă neînchisă la toți nasturii. „Te ajut cu ceva?” eram pe punctul de a-mi pronunța iritarea, când crețul mi-a luat-o înainte:

– Aia e cămașa lui Liam?

O întrebare cum nu se putea mai bună! m-a stânjenit teribil.

Ultimele nopți au fost petrecute, într-adevăr, într-o cameră străină... după cum se cunoaște, a lui Liam. Dar nu ca amanți!, ci ca prieteni... vreau eu să cred. În situația de față aș fi vrut să mint și să zic că „am găsit-o prin șifonier”, dar Harry mi-a băgat de seamă stângăcia pentru a doua oară și s-a hotărât să ignore întrebarea abia pusă. S-a îndreptat, în schimb, către aragaz, unde a șovăit groaznic cu mâna în aer la câțiva centimetri de mânerul tigăii, vizibil dornic să pună mâna pe ea dar vizibil intimidat, ca un virgin care are în față o tipă beton și nu știe de unde s-o apuce. Am râs în minte la buna glumă tocmai făcută și m-am adresat celui în cauză:

– Acum poți să o pui înapoi pe foc, nu mai explodează.

... și tot ezitant era.

În scurt timp, Katherine și-a făcut fabuloasa intrare în bucătărie, și după ce mi-a adresat veșnicul și prea bine știutul „Crăciun fericit!” s-a proptit afectuos pe Harry, începând să râdă imediat ce a înțeles ce se întâmplase – că greu era. În loc să-l certe, și-a îmbârligat brațele lungi în jurul gâtului iubitului ei, sărutându-i amuzat obrazul posomorât.

– Lasă, că învățăm, a fost tot ce am auzit înainte să-mi fac treabă în afara bucătăriei.

Nu că am eu ceva cu ei drept cuplu în special, nu – dar le găsesc în general respingătoare. Vreau să spun, nu simt nevoia să mă uit la modul în care te cocoți pe cineva numindu-l gest de protecție, când de fapt tot ce faci e să-ți proclami proprietatea. În fond, asta a făcut Kate – m-a anunțat să stau departe, m-a anunțat că Harry este al ei. Deși nu păream niciun fel de amenințare, mai ales ca „fata nouă” – ahem ahem – instinctul feminin a făcut-o pe brunetă să sară în gardă și să amintească lumii, pentru a nu-știu-câta oară, cine e cea căreia îi este îngăduit să se joace sau să tragă de acei cârlionți șateni oricând dorește. Adică, ea, și numai ea.