Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXIV

– Nu pot să cred că-ți bagi picioarele în singura persoană stabilă din viața mea, chiar acum! am răcnit către Katherine, care mă privea cu... milă, scuturându-și țigara?! deasupra balustradei balconului din camera sa. La naiba, Kate! 

Și-a dres glasul, apoi și-a rotit de câteva ori umerii pentru a-i relaxa. Și s-a răsucit către mine.

– Nici eu nu pot să cred că tu pupi un fund regal în loc să te confățișezi la plecarea avionului în care oh, stai așa, sunt cam toți prietenii tăi. Pardon, adevărații tăi prieteni! Vorbesc despre cei care chiar ți-au fost alături în toți anii ăștia, nu despre vreun maimuțoi care a pus ochii pe aripioarele tale într-un... oh, tren? Da...

Mi-am încleștat maxilarul, privind-o cu ranchiună de nedescris. Cuvintele ei mă dureau, mă enervau, mă răscoleau. Insinua ceea ce toți insinuau: că eu nu încerc, că mie nu-mi pasă, că eu nu mă străduiesc. Dar, la naiba, o fac!

– Alexander nu are nicio legătură cu voi, bine? Și oh, apropo, el a fost acolo când voi erați prea ocupați. 

– Oh, serios? a icnit, sugrumând țigara de marmura balustradei. El a fost acolo când ai avut nevoie de cineva? El a stat lângă tine când ai pierdut doi părinți, un copil, un logodnic, un viitor? El ți-a șters lacrimile care știm prea bine amândouă că nu s-au scurs cu pipeta?! 

Aș fi putut-o plesni. Dacă nu mă crezi pe cuvânt cu vorba, aș face-o, dar mila de mai devreme mă oprește, odată cu de ce căcat vrea să mă preseze în discuția asta?!

Am tras aer în piept. Dacă expir mai mult decât inspir, o să-mi liniștesc bătăile inimii, odată cu dorința de a-i trage un pumn în fața aia autoritară. Woah. 

Calmează-te. Huh, așa. Calmă? Bun. 

– Nu, am răspuns. Dar el chiar a fost acolo pentru mine, chiar dacă voi încă nu ați văzut-o. Iar eu cred că sunt destul de matură să-mi aleg proprii prieteni, ce spui? 

 – Atât timp cât nu te distanțează de noi, draga mea, poți să faci orice-ți vor organele genitale. Dar nu asta ai arătat prin lipsa ta de azi-dimineață.

M-am încruntat: nu pentru greșita alegere a cuvintelor într-o expresie, ci pentru ultima propoziție spusă pe tonul pe care-l folosește pentru a-i explica lui Beatrice diferența dintre „ne-a” și „nea”. Am ales să pufnesc.

– Lipsa mea de unde? Chiar trebuia să dorm în camera de oaspeți ca să mă știți vie? Iar a intrat Ed prin efracție acolo? 

Kate s-a crispat brusc. Ochii i s-au mărit cât găurile de wc, trimițând gura într-o gaură și mai mare. 

– Poftim?! a guițat deodată, scuturându-și capul. N-ai dormit acasă?!

– Ăm...? a fost singurul răspuns pe care l-am putut formula. 

– Nenorocitul ăla de poponar cu niște căcaturi de fițe înfipte în fundul ăla regal care o să ajungă în mașina de tocat imediat ce pun mâna pe-...

– Stai, m-am strâmbat, ce?

– Sunt pe cale să te numesc un cuvânt care începe cu „c”, okay? Pregătește-te. Mâinile la urechi pentru că ești minoră. 

A deschis gura în semn instinctiv, închizând ochii, ca și cum era pe cale să înceapă să cânte piese de operă. 

Ăsta e momentul. Folosind cât mai multă eleganță dar perspicacitate, am reușit să-i șterg o palmă peste obraz. Doar ca s-o trezesc la realitate. Doar.