Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul VI

Perspectiva lui Amelie:

Încercam să nu plâng în timp ce imaginea din fața mea mă înmuia complet. Sicriul în care era așezat așa-zisul „nepot” al meu era oribil, era o figură terifiantă pe care nu am crezut c-am s-o văd vreodată, total neplăcută. Dar numai noi știm cât s-a chinuit Zayn în stânga și-n dreapta ca să facă rost de acest eveniment, tunând că „fiul lui nu poate fi aruncat în țărână într-o cârpă de bumbac din spital!”

Toată încăperea era adăpostită de un aer macabru, care nu putea să-mi inspire altceva decât teamă. M-am ținut de brațul lui Louis tot timpul slujbei ca un punct de sprijin din simplul motiv că era singurul de lângă mine pe care-l cunoșteam.

Înainte de toate astea, la nuntă, m-am certat cu Niall. Știu că a fost o idee proastă, dar observ că a pus botul la conflictele noastre minore, iar accidentul de alaltăieri a venit ca un pumn în organele genitale pentru amândoi, evident fără să știm să-l controlăm, ca de obicei, și ne-a depărtat. Oricât de mult mi-aș fi dorit ca el să fi fost cel de lângă mine, Louis era aproximativ la fel de îngrijorat ca mine în legătură cu Niall, blondul stând singur, izolat într-un colț în timp ce-și privea încontinuu mâinile pe care și le frământa în poală. Își mușca din când în când falca, probabil pentru a-și abține lacrimile – un obicei pe care-l aveam și eu.

Mi-am smucit capul înainte, începând să-l caut din nou pe Niall care aparent se mișca mai ceva ca gândacii de bucătărie de colo-colo prin încăpere, și în loc să-l găsesc, mi-a poposit o altă întrebare în minte: unde e Belly? Am început să-mi și mușc interiorul buzei de jos într-un gest agitat.

– Ai văzut-o cumva pe Annabelle? am șoptit către Louis, atentă să nu deranjez pe nimeni.

Și-a ridicat și el privirea, căutând într-un unghi complet prin mulțime. Apoi și-a întors atenția către mine, șoptind la fel de încet:

– Nu, tu l-ai văzut pe Zayn?

Am început să clipim nedumerit, mișcându-ne la unison către culoarul din mijlocul bisericii. Gândeam același lucru. Unde or fi ăia doi? Sper că nu se ceartă, e exact ultimul lucru de care Belly are nevoie, și judecând după bipolaritatea lui Zayn...

Louis nu mi-a dat drumul la braț nici când am început să căutăm prin mulțimile de oameni pe cei doi îndoliați absenți.

– I-ai văzut pe Belly și Zayn? șușotea Louis printre rânduri.

– Ce? a reacționat Ed, sărind imediat înspre noi. Unde sunt?

În spatele meu; facem o demonstrație de magie, voiam să văd dacă te prinzi, geniule! eram pe cale să bolborosesc, dar m-am oprit la timp, întreruptă de Louis.

– Nu știm.

– Și nu poate fi de bine, am completat, primind o privire care-mi confirma îngrijorarea.

Știm cu toții cât de dureros poate fi să-l vezi pe Zayn rupându-și hainele de pe el numai ca să te facă să te simți cum se simte el. E egoist din partea lui, dar timp de un an a făcut-o pe Annabelle să sufere groaznic, dacă-mi permiți, și deși știam cu toții că până la urmă ei tot vor ajunge împreună, s-a întâmplat cu greu schimbarea de comportamente. Am crezut că s-a maturizat, dar se pare că moartea lui Andrew l-a tras înapoi... pe el. Sper doar că Belly nu are aceeași soartă din acest punct de vedere.

– Trebuie să fie primprejur, nu aveau cum să se ducă prea departe. Ați încercat să-i sunați?

Mi-am scos rapid telefonul din buzunarul blugilor strâmți și negri, butonând haotic. Louis mi-a dat, în sfârșit, drumul la braț, începând să se învârtă cu Ed prin jur, cu mine în urma lor, concentrată pe tonurile repetate din receptor. Erau atât de familiare încât am uitat să-mi iau telefonul de la ureche când nu s-au mai auzit.