Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXXVIII

Perspectiva lui Madeline:

Relația lui Danielle începe să scârțâie din ce în ce mai zgomotos.

La o primă vedere, par perfecți – cuplul care nu se ceartă niciodată, cuplul care lasă o impresie diplomatică oriunde s-ar afișa. Formează o pereche inobservabilă, genul de îndrăgostiți care se iubesc în tihnă, prin urmare devin admirați pentru liniștea în care se desfășoară... dar puțini știu că au încetat să se mai comporte ca doi îndrăgostiți în particular, și au devenit la fel de distanți și politicoși chiar între ei, în loc să păstreze acele atitudini doar în fața lumii băgăcioase.

Ei încearcă să se apropie din nou unul de celălalt, și ca urmare a stratului de rugină format în timp, cauzează un sunet groaznic care anunță îndepărtarea, și – de ce nu? – despărțirea.

Problema generală cu ei doi este, însă, că se chinuie cu-atât patos să nu deranjeze pe nimeni, încât răsunetul devine încet, domol, nesigur, și inobservabil cât să se poată sări în ajutor, ca în filmele cu supereroi. Așa, nimeni nu știe ce se întâmplă între ei. Nici chiar eu, care petrec cel puțin 20 din cele 24 de ore zilnice cu Dani de-a stânga sau de-a dreapta mea, nu reușesc să o înțeleg. A găsit, alături de Liam, tot ce și-ar putea dori cineva în viață. Se iubeau, se înțelegeau, erau acolo unul pentru celălalt, și aveau un succes inopozabil împreună, deși pe planuri diferite.

S-a întâmplat, cum s-a întâmplat, că în noaptea în care am compărut în fața bunătății lui Danielle – în fața apartamentului ei – Liam era acolo pentru a-și strânge lucrurile rămase, pe motiv că „are nevoie de ele”, după spusele creței. Văzându-mă într-un asemenea stadiu, din nou, politețea lui Liam a lovit din plin, amânând evenimentul, și deși ne-am uitat împreună la acel Toy Story, a doua zi de dimineață DVD-ul s-a mutat din umila sufragerie a lui Danielle într-o geantă de călătorie costisitoare, odată cu multe alte amintiri.

Într-o asemenea manieră, la o oră după încheierea concursului de dans la care am participat împreună, Danielle deja își făcea griji cu privire la excursie. Fusese invitată, evident, să-i însoțească, însă perioada sărbătorilor și petrecerea lor împreună cu gașca nu mai păreau atât de atractive și acest an, cel puțin nu conform spuselor ei. Astfel, a decis că o să se afișeze și o să petreacă puțină vreme înainte să plece la ai ei – în fine, asta știam doar eu, cea care a fost rugată din toată inima să o însoțesc, în cazul în care ceva, orice, se întâmplă.

Nu mă deranja să schimb atmosfera, știind că oricum, și dacă m-aș afla în Londra, aș sta de sărbători tot cu prietenii – cei care nu stăteau cu familiile.

Am reușit, după episodul cu părinții mei de acum o lună, să mă pun pe picioare. Mi-am închiriat un alt apartament pe care îl am rezervat întreg anul viitor, începând cu data de 1 ianuarie, urmând să plătesc lunar chiria pe care o tot strâng, muncind. Pe lângă banii economisiți în timp pentru facultate (și sper ca anul următor să intru la fără taxă), am fost angajată la un birou de către profesorul meu de arhitectură, și lucrez cu jumătate de normă. În plus, sunt chemată la spectacole, ca balerină. În cadrul concursurilor de genul celui la care am participat săptămâna asta, de obicei premiile sunt în bani și, plasându-mă pe locul 2, am mai făcut rost de chirie pe 3 luni – pentru un apartament londonez! Așa reușesc să-mi câștig existența și, aparent, să mă și formez ca arhitect și balerină – un titlu pe care nu m-aș fi gândit că o să mi-l acord prea devreme, având în vedere că a fost doar un hobby, pentru o mare parte a timpului.

Sunt conștientă că la un moment dat va trebui să mă decid în cadrul cărei profesii mă îndrept, și să o las pe cealaltă pentru cei mai experimentați; dar acum, Doamne, câtă împlinire îmi aduc amândouă.