Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXXI

Am rămas holbându-mă șocată la expresia lui impasibilă, mai dificil de înțeles decât ale celor care din asta trăiesc, până mi-am smucit privirea, încercând să-mi opresc sprâncenele să se încrunte, dar eșuând. De ce m-aș trezi cu el, dintre toți, în mașină? De ce nu e Harry, sau Ed aici?

Evident, pentru că ei au copt scenariul.  

Un val de furie a pus stăpânire pe pieptul meu, îngreunându-l stăruitor până am apucat o gură mare de aer, și mi-am calmat bătăile inimii. M-am gândit cum am să-mi vărs nervii pe ei mai târziu, după ce încerc să par cât mai liniștită posibil într-o prezență deloc dorită.

Acum 3 luni m-aș fi simțit împlinită, aș fi radiat de bucurie și iubire alături de persoana de lângă mine despre care am crezut că mă completează, dar acum 3 luni nu eram singură. Acum 3 luni nu aș fi rămas singură nici dacă m-ai fi lăsat singură. Fiindcă acum 3 luni, eu... eram noi. Eram eu și Andrew. Permanent, oriunde, cu oricine, noi eram împreună.

În schimb, acum o lună și jumătate, aș fi fost agitată, emoționată, permanent singură, indiferent de cine mă acompania, când am pierdut atât acea parte din mine de care mă lega viață, cât și acea parte de lângă mine care, de fapt, era viața mea, la acel moment. I-am pierdut pe amândoi, iar asta mi-a săpat o gaură în suflet, numai suferința amintindu-mi că de fapt, încă îl mai am. Și mă durea. A zgârmat amintirile, sentimentele, iar în timp... în timpul în care nu mai știam nimic de ei, în care îmi plângeam singură suferința, încercam să țin pasul cu toți cei din jur care-și continuau viața, în timp ce a mea era trântită cu susu-n jos în așa fel încât nici nu știam de unde s-o apuc, fiindcă îmi scăpa printre degete... în timp, gaura s-a adâncit, s-a lărgit, iar acum acea mică parte rămasă din sufletul meu s-a decis să se concentreze pe un anume țel, de vreme ce cucerirea lui Zayn a fost scoasă din calcul. Atunci, am decis să mă concentrez pe resemnare.

Am reușit, în ultima lună, să-mi impun atenția în facultate, skate, și Alexander. E adevărat că asta a însemnat să mă îndepărtez de familie, dar așa cum a reușit Zayn să nu ne mai privească în ochi, am putut și eu.

Așa că acum, fiind lângă el, stând atât de aproape de cineva la care ai putea spune că am râvnit în ultimii ani, că l-am absorbit cu trup și ființă, cu mâinile, cu ochii, cu buzele... sunt mândră să mă declar neutră.

Am realizat că inima-mi o lua razna din nou, la gândul vremurilor vechi, deci am lăsat aerul tras demult în piept să curgă în afară și mi-am întins ușor degetele, lăsând mușchii să se destindă imediat, ca un exercițiu de relaxare.

– Am ajuns, a anunțat omul de la volan, deschizându-și portiera.

Noi, ceilalți trei, i-am urmat exemplul, ieșind din mașină în timp ce gărzile de corp scoteau geamantanele din portbagaj și încuiau vehiculul. Îndesându-mi telefonul înapoi în geantă, ne-am îndreptat cu toții către intrarea în aeroport.

Check-in-ul a durat surprinzător de puțin, având în vedere obositoarea așteptare pe care înainte o suportam cu greu. Mă agățam de ultimele minute rămase cu alte ființe umane decât cea lângă care acum detestam să stau. Încercam să îl contactez pe Harry, dar nesuferitul nu-și mai verifica telefonul din secundă în secundă, mai nou. O face numai când nu e lângă Kate, aparent.

– Aveți un zbor către Brussels la 16:30, unde avionul ajunge la 17:50, și veți fi nevoiți să faceți escală de 5 ore. La 23:05 decolează cel de-al doilea avion, și am vorbit cu ceilalți să vă aștepte în aeroport la ora 1 noaptea, când va ateriza. Aveți locurile 22 B și C la primul avion, și 24 E și F la al doilea. Și tot ce am zis acum scris pe bilete și acte.