Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XIII

Perspectiva lui Amelie:

A doua zi, imediat ce m-am îmbrăcat și mi-am băut ceaiul de dimineață, am coborât cu pași rapizi la parter, rugându-mi tatăl să mă ducă până la apartamentul lui Niall, de vreme ce oricum mergea la serviciu. Mi-am îmbrățișat mama de rămas bun, iar când am ajuns la destinație, am procedat la fel și cu tata.

Mi-am verificat ținuta în geamul ușii din față: blugi, hanorac larg, ghete negre cu ținte... pe care Annabelle le urăște. Părul îmi era lăsat lung, revărsându-se blond deasupra verdelui hanoracului, părând un miez de floare mâzgâlită de copii mici peste frunze. Mi-am azvârlit șuvițele de pe umeri, îndreptându-mă de spate, iar apoi am descuiat ușa de la intrare, intrând în bloc. Am decis s-o iau pe scări, așa ajungând la etajul 2.

Fără să mă mai obosesc să bat, am scos mănunchiul de chei din ghiozdanul subțire pe care-l purtam peste umăr întotdeauna, deslușind care era copia de la apartamentul iubitului meu, și am deschis.

Iar când am văzut ce era înăuntru, ...

– Wop! Nialler?

Am oftat lung. M-am descălțat, începând să sar printre hainele șifonate de pe jos, resturile de mâncare și pixuri, foi, mașinuțe, jucării de copil și ce Dumnezeu mai era pe acolo. Ajungând în pragul camerei lui, am observat de ce era așa.

Niall dormea lat, pe spate, cu un picior și-o mână în afara marginilor patului, cu celălalt picior îndoit oarecum și mâna încârligată pe... Theo, care se agăța de blond cu ardoare, salivând pe bluza lui. Un zâmbet mi s-a furișat printre buze, când am decis să înaintez.

Tot prin salturi și picioare crăcite, am ajuns lângă pat, și m-am așezat la capul lui Niall. Oricât de certată aș fi cu el, oricâte zile nu ne-am vorbi, ard de nerăbdare să-l văd din nou, iar acesta pare momentul potrivit să mă pot uita la el fără să-mi fie întoarsă privirea. M-am aplecat deasupra lui, cu grijă să nu-l gâdil cu părul. Îi mângâiam obrajii de papițoi de pluș, încercând să nu las acei ochi albaștri să mă cuprindă. Nu încă. L-am sărutat scurt pe buzele întredeschise, aplecându-mă apoi și deasupra lui Theo, pentru a-i pupa fruntea. Spre deosebire de Niall, Theo s-a revoltat, trecându-și mâinile prin fața mea, făcându-mă să mă îndepărtez.

M-am simțit brusc inutilă. Dacă-l ajut, oare ce se întâmplă? Rămâne de văzut.

Am chicotit scurt, m-am ridicat de deasupra patului, și am început să mă pregătesc. I-am căutat prin șifoniere un tricou, schimbându-mi hanoracul cu mânecă lungă numaidecât. Mi-am strâns părul, mi-am schimbat și blugii cu niște pantaloni de trening tot de la Niall, și m-am pus pe treabă.

Am început cu ce era pe jos.

Am băgat hainele în mașina de spălat, pornind-o pe ture. Am aruncat în 3 saci de gunoi toate resturile, cartoanele, foile și pixurile care nu mergeau de pe jos. Am șters rapid praful, am spălat vasele din bucătărie (pe rând... atât de multe erau), am dat cu aspiratorul, și toate astea în timp ce mașina de spălat a mers 6 ture. Nu i-am călcat, dar în schimb, am dat cu aspiratorul, și i-am rearanjat și baia.

Când am auzit un icnit plâns din dormitor, am știut că era vremea să-mi afișez latura maternă, și am zbughit-o într-acolo. Niall dormea. Theo plângea.

Am început să râd, fiindcă deși copilul făcea ca o sirenă de mașină, Niall sforăia în aceeași poziție de mai devreme. Of, Nialler, ce te-ai face tu fără mine?

Văzându-mă, bebele s-a oprit din plâns, dar știam oricum că trebuie să-i dau de mâncare. Așa că l-am purtat în brațe până în bucătărie, unde, evident, fără să-l fi observat până atunci, zăcea un scaun înalt, de copii. Acum, dragii mei, dacă aș ști și ce să-i bag în gură, aș fi cea mai fericită!