Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul IX

Perspectiva lui Amelie

Mi-am potrivit bluza de pijama, așezându-mă la masa de lângă geam cu telefonul în mână, și mânecile trase până în podul palmei. Colanții mei plini de culori în care dormeam noaptea acum păreau să-mi stea exact pe dos, făcându-mi picioarele mult mai slabe decât deja erau. Oglinda mă arăta lipsită de formă, dar eu știam că nu sunt așa.

Știam asta, nu?

Am încercat să-mi dau claia de păr blond și încâlcit din față și s-o aranjez puțin, dar am renunțat într-un final, prinzându-l dezordonat într-o... cum îi zicea Annabelle? Coadă de porc? Sau cal, mă rog.

Am oftat răsunător, căutând ceva cu care să-mi omor timpul pe birou. O foaie și un creion stăteau la câțiva centimetri de mine, parcă implorându-mă să le apuc. Un mic zâmbet mi-a jonglat pe buze când m-am întins ca să le înfașc. Hihi, azi se desenează.

Cu fundul creionului între buze, bâțâindu-mă pe scaun, am început să visez la modele sau posibile desene pe care le-aș putea face. Obișnuiesc să desenez chestii pline de culori, personaje din desenele copilăriei mele, sau chiar figurine pe care le creez eu. Îmi amintesc când am desenat un puști cu nasul mare și buze de rață, și Annabelle mi-a zis că seamănă cu tatăl meu. Pfew, ce încrezută! Auzi!

Am închis pentru o secundă ochii, iar când i-am deschis, i-am deschis cu tot cu imagine în minte. O să-l desenez pe Niall.

Nu am mai vorbit cu el de la înmormântare. Nu știu exact cât de mult l-a afectat ultimul eveniment, sunt sigură că nu într-atât cât să mă îndepărteze total de lângă el, dar nu îi pot băga vorbe-n gură și sentimente-n suflet. Se pare că toate suntem nedreptățite.

În două săptămâni, aveau să plece în turneu. Iar lunea viitoare – momentan fiind miercuri – eu și Belly începeam facultatea. Era la aproximativ 40 de minute de unde stăteam eu, și 20 de unde stătea ea. Era aceeași clădire, deși eu mă duceam către Facultatea de Design Interior, iar ea către Litere. Vorbisem de luni să dorm la ea în noaptea exact dinainte, urmând să plecăm amândouă dimineața următoare.

Nu știu cum aveam să primesc noul an. Nu știu cum aveam să primesc facultatea în brațe. Cursuri, predări, examene și seminarii. Urma să fie un real chin. Fiind la Arhitectură, James mi-a oferit șansa de a merge o zi-două cu el în Scoția, să-l însoțesc la cursuri și să înțeleg cum stă într-adevăr treaba. Dar nu știu dacă trebuia să accept. Asta ar fi însemnat să pierd zile din cursurile mele, ceea ce nu ar fi prea convenabil.

Văzând că schița e terminată, relativ mândră de capodopera făcută, am început să mă întind leneș, împingându-mă cu tot cu scaunul cu roți în marginea biroului. Voiam să merg la Belly astăzi, ca să văd dacă a rămas stabilit pentru duminică și să văd ce face. Era destul de delicată situația. Acum o săptămână, Zayn îi promitea iubire nesfârșită, iar apoi nici o bătaie pe umăr nu-i poate acorda.

M-am dezlipit de scaunul pufos din piele, îndreptându-mă șovăielnic către baie. Simțeam nevoia de un duș. Ziua a început, iar eu trebuie să fiu conștientă de asta. Trebuie să fiu pe picioare, trebuie să zâmbesc și să mă arăt binevoitoare, oricât de adevărat sau neadevărat o fi.

Chiar îmi doream să vorbesc cu Zayn despre toate astea, să-i spun cât de prost e. Chiar voiam să-l văd și pe Niall, fiindcă nu pot lăsa „timpul” să le aranjeze pe toate. Nu pot lăsa soarta stării psihice a lui Annabelle la un joc de-a alba-neagra. Trebuie neapărat să fac cumva să rezolv lucrurile. Puteam doar să sper că Zayn nu mă va ignora, iar Niall nu mă va sfida.

Puteam doar să sper că îi vor găsi acasă. Aveam în intenție să trec pe la apartamentul lui Niall seara, după ce plecam de la Belly. Am făcut duș rapid, la sfârșit înfășurând un prosop negru în jurul corpului, și altul pe cap. Am început să fredonez calm o melodie de la Lorde în timp ce deschideam ușa dintre baie și camera mea. Visătoare, tot ce-mi aminteam era răcoarea din încăpere înainte să mi se taie firul.