Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XIV

Perspectiva lui Katherine

Ușa din față s-a trântit brusc. Îmi găsisem de lucru cu un goblen, dar am sărit în picioare și am alergat pe scări să văd ce se întâmplă.

În cadrul holului stătea Beatrice, chinuindu-se să-și dea jos bocancii micuți și negri. Și-a azvârlit nervoasă ghiozdanul cât colo, băgându-și bărbia în piept și capul între umeri. Se înțelegea de la sine că era supărată. Am așteptat să se deschidă din nou ușa și să apară crețul, dar nu s-a întâmplat nimic.

– Ce s-a întâmplat, Beezus? am întrebat precaută, mai degrabă curios decât certăreț.

Era ciudat, din moment ce Beatrice nu venea niciodată singură acasă, ci mereu era așteptată de mine sau Harry în fața școlii. Puteam presupune doar că Harry a lăsat-o la poartă, spunându-i că are niște lucruri de rezolvat și că nu intră.

– Nimic, a hârâit, iar după ton părea că avea să plângă.

Nu am presat-o, oricum mi-ar spune la un moment dat. I-am aranjat geaca în cuier și i-am pus ghiozdanul pe masa din sufragerie, în timp ce ea deja era în bucătărie, ca de obicei. Mă întrebam de ce nu i-am pregătit deja prânzul, dar verificând ceasul, am înțeles.

– V-a dat drumul mai devreme?

Era pe tonul încerc-să-fac-conversație, prietenesc.

Beezus a dat încet din cap, evitându-mi privirea. Am atins un punct sensibil.

– Am venit ținguhră acață, a mărturisit pe un ton slab, chinuindu-se – din nou – să nu stârcească consoanele, ceea ce însemna că nu era de glumă.

Ochii mi s-au mărit deodată.

– Ai făcut ce? De ce nu m-ai sunat să vin să te iau?!

Oare l-o fi sunat pe Harry și nu a răspuns? O fir-ar.

– Pentu că voiam ță vin ținguhră acață.

Am înghițit în sec, lăsând-o așa cum a picat. Urma să vorbesc cu Harry mai multe. I-am pus... ăă, ghiveci de legume? într-o farfurie, făcut de mama lui Zayn recent. Oricâte cursuri de gătit aș lua eu, niciodată nu bat o mână părintească.

– Cum a fost la școală?

Păream entuziastă, sper.

– Ca de obiciei, a rostit pe un ton iritat, printre lingurile îndesate cu forța în gură.

Nu mă așteptam la un astfel de răspuns.

– Okay? Ăă, ai teme pentru mâine?

– Threi ecțerchiții la mate si niste rhânduhri la hromână, mi-a răspuns molfăind.

Am decis să-mi ascund frustrarea care ieșea din faptul că e atât de sictirită, și i-am adresat un zâmbet încurajator.

– Țăru-mâna pentu mață, s-a grăbit să zică, lăsându-și ghiozdanul neatins în sufragerie și luând-o pe scări.

– Să-ți fie de bine, Beez.

Nu m-am chinuit să întreb unde merge sau ce vrea să facă. În următorul moment am auzit din nou ușa trântindu-se, și aproape că am patinat pe hol, grăbindu-mă să văd ce s-a întâmplat iarăși.

– Sfinte, n-o mai învăța să trântească ușa! Aproape am făcut infarct!

Styles și-a ridicat o sprânceană, privindu-mă nedumerit în timp ce și-a pus jacheta maro în cuier, scoțându-și ghetele cu stângăcie din picioare. Așa mamă, așa fiică. Adică mă rog, așa tutore, așa copil.