After 2

Capitolul 129.

Farfuria cu prăjituri e goală după primele zece minute din film şi trebuie să recunosc sunt mândră de abilităţile mele de gătit. Anne mă laudă şi Harry mănâncă mai mult de jumătate, ceea ce însuşi gestul e o laudă pentru mine.

"E rău că prăjiturile astea sunt singurele mele lucruri preferate din America?" Anne râde luând ultima muşcătură.

"Da, foarte trist." Harry o tachinează, iar eu chicotesc.

"Trebuie să faci de astea în fiecare zi până plec." Mă informează.

"Sună bine pentru mine." Am zâmbit, lăsându-mă pe Harry.

Una din mâinile sale se furişează în spatele meu ca să-mi prindă talia, iar eu mi-am tras picioarele ca să pot fi şi mai aproape de el.

Anne adoarme pe la jumătatea filmului şi Harry dă volumul mai încet ca să putem termina filmul fără să o trezim.

La sfârştitul filmului plâng ca o epavă, iar Harry nici nu încearcă să îşi ascundă umorul faţă de disperarea mea. Ăsta a fost unul dintre cele mai triste filme pe care le-am văzut în toată viaţa mea, habar nu am cum a adormit Anne.

"A fost îngrozitor, minunat dar îngrozitor de trist." Am suspinat.

"Dă vina pe mama, eu am sugerat să ne uităm la o comedie, dar cumva am încheiat uitându-ne la The Green Mile, eu te-am avertizat." Spune şi îşi pune mâna pe umărul meu, trăgându-mă mai aproape şi plasându-mi un sărut gentil pe frunte.

"Ar fi trebuit să vizionăm o comedie." M-am plâns ştergându-mi nasul cu mâna.

"Ne putem uita la Friends când ajungem în cameră ca să nu îţi mai aminteşti de cum a muri..."

"Harry! Nu-mi mai aminti!" Am mârâit, iar el chicoti înainte de a se ridica de pe canapea, trăgându-mă de braţ ca să îl însoţesc.

Când ajungem în cameră Harry porneşte lampa şi apoi televizorul. L-am privit închizând uşa, simţind cum înăuntrurile mi se aprind.

Harry's POV.

"Mă duc să mă schimb." Îmi spune ştergându-şi nasul cu un şerveţel.

Ochii îi sunt roşii de la cum a plâns în timpul filmului. Ştiam că o va supăra şi trebuie să recunosc că mi-a plăcut reacţia ei. Nu pentru că vreau să fie tristă, dar doar pentru că îmi place cât de implicată emoţional devine. Se deschide acestor forţe fictive, indiferent dacă e un film sau un roman, ea le permite să o tragă în lumea lor şi e aşa de captivant.

Iese din dulap doar în nişte pantaloni scurţi şi în sutienul ei din dantelă. Rahat. Nici măcar nu încerc să fiu subtil.

"Crezi că ai putea să.. ştii tu, să îmi porţi tricoul?" Am întrebat-o.

Nu sunt sigur de cum va reacţiona, dar îmi e dor să îmi poarte tricourile când se culcă.

"Mi-ai plăcea." Spune şi îmi trage tricoul folosit de pe coşul de rufe.

"Bun." Am spus, încercând să nu par prea entuziasmat.

Am privit cum sânii ei ies la vedere din sutienul de dantelă, când îşi ridică braţele în aer. Nu te mai holba. Încet, vrea s-o ia încet. Pot să merg încet... încetişor... înăuntru şi în afară din ea. Isuse, ce e în neregulă cu mine? Doar când decid să mă uit în altă parte, îşi bagă mâinile sub tricou şi îşi scoate sutienul prin una din mânecile tricoului şi îl pune pe coşul de rufe din spatele ei... Dumnezeule.

"S-a întâmplat ceva?" Întreabă şi se urcă în pat.

"Nu." Am înghiţit în sec, în timp ce ea îşi trage părul din coadă şi şi-l lasă liber. Îi cade peste umeri în nişte valuri albastre şi blonde, în timp ce-şi scutură capul încet. Cred că face asta dinadins.