After 2

Capitolul 171.

Nouă zile.

Au trecut nouă zile fără să vobresc cu Tessa. Nu credeam că e posibil să treacă o singură zi fără să vobresc cu ea, darămite nouă nenorocite de zile. Parcă au trecut o mie şi fiecare secundă doare mai tare decât precedenta.

Când a părăsit apartamentul în seara aia, tot am aşteptat şi am aşteptat să o aud venind înapoi în grabă şi am aşteptat să o aud urlând la mine. Dar, n-a venit. Am stat pe podea, aşteptând şi aşteptând. N-a mai venit, n-a mai venit niciodată.

Mi-am terminat berea din frigider, spărgând sticla de perete. Următoarea dimineaţă când m-am trezit, iar ea încă nu apăruse, mi-am împachetat rahaturile. Mi-am împachetat o geantă şi m-am urcat pe-un avion, pregătit să ies din nenorocitul ăsta de Washington. Dacă avea de gând să se întoarcă, se întorcea în noaptea aia. Trebuia să plec de acolo, să am nişte spaţiu personal. Cu alcoolul care se simţea puternic în respiraţia mea şi cu pete pe tricou, am părăsit aeroportul. Nu am sunat-o pe mama înainte să ajung acolo şi nu e ca şi cum avea ceva de făcut.

Dacă Tessa mă sună înainte să mă urc pe avion atunci mă voi întoarce, dar dacă nu, atunci asta este, continuam să mă gândesc. Şi-a avut şansa de a se întoarce la mine. De fiecare dată s-a întors, indiferent de ce făceam, aşa că de ce e diferit de data asta? Nu e ca şi cum am făcut ceva, serios, am minţit-o, dar a fost o minciună mică şi ea a exagerat.

Dacă ar trebui ca cineva să fie nervos, eu aş fi cela. L-a adus pe Zayn în nenorocitul meu de apartament ca să îşi împacheteze lucrurile. Şi pe deasupra, a venit şi Liam dând buzna ca nenorocitul de Hulk şi mă trânteşte de perete? Ce drăcie.

Toată situaţia asta e de-a dreptul o întorsătură totală şi nu e vina mea. Ei bine poate e, dar ea poate să vină înapoi târându-se la mine, nu eu. O iubesc, dar n-am să fac primul pas.

Prima zi mi-am petrecut-o în aeroport, dormind după mahmureala mea. Am primit multe priviri urâte de la snobii însoţitori de pe avion şi de la nemernici în costume de afaceri, dar nu-mi pasă. Nu însemnau nimic pentru mine. Am luat un taxi până acasă la mama şi aproape l-am sufocat pe şofer. Cine cere atât de mult pentru un drum de zece mile?

Mama a fost şocată şi bucuroasă să mă vadă. A plâns pentru câteva minute, dar din fericire s-a oprit când Robin a apărut. Se pare că, au început să-i multe lucrurile în casa lui, deci e o uşurare. Casa aia e plină de amintiri neplăcute despre tatăl meu băutor şi dobitoc.

E plăcut să mă pot gândi la chestiile astea fără influenţa Tessei. M-aş simţi uşor vinovat dacă m-aş purta urât cu mama şi iubitul ei dacă Tessa ar fi aici. Slavă Domnului că nu-i.

A doua zi a fost mai extenuantă ca dracu'. Am ascultat-o pe mama vorbind despre planurile ei pentru vară şi i-am evitat să-i răspund când mă întreba de ce m-am întors acasă. Am continuat să îi spun că dacă am vrut să mă întorc acasă, am făcut-o. Am venit aici după puţină pace şi tot ce primesc e mai multă enervare. Pe la nouă, sfârşesc la barul din josul străzii. O brunetă drăguţă cu aceeaşi culoare de ochi ca ai Tessei mi-a zâmbit şi mi-a oferit o băutură. Am refuzat-o cumva politicos, am fost bun cu ea doar din cauză că avea aceeaşi culoare a ochilor ca ai ei. Cât mai mult mă holbam la ei, cu atât realizam că nu sunt ca ai Tessei. Sunt plictisitori şi nu deţin niciun fel de viaţă în spatele lor. Ai Tessei au cea mai intrigantă nuanţă de gri, care par albaştri la prima vedere, până când te uiţi mai atent la ei. Sunt frumoşi, adică oricât de frumoşi ar putea fi nişte ochi. De ce dracu' stăteam la un bar gândindu-mă la ochi? La dracu'.

Am văzut dezamăgirea din ochii mamei când m-am împiedicat de uşă, la două dimineaţa, dar am încercat din răsputeri s-o ignor, mormăind o scuză de tot rahatu' înainte să urc sus.