After 2

Capitolul 161.

Harry's POV.

”Ar face bine să nu se atingă de niciun lucru de-al meu.” Am avertizat-o pe Tessa, în timp ce o așteptam pe Kimberly să-l aducă pe Smith aici. 

Încă nu înțeleg de ce nu-l pot lua și pe el la spital. 

”Vrei să nu te mai plângi, te comporți chiar mai rău decât el și are cinci ani.” Tessa mă ceartă, iar eu îmi dau ochii peste cap. 

”Spun doar că eu am fost de acord, restul e problema ta, nu a mea.” Îi reamintesc.

Desigur, ea mă ignoră, mergând în bucătărie. O bătaie în ușă mă face să cred că au sosit, așa că mă așez pe canapea, Tessa fiind cea care le va deschide ușa. Ea mă fixează cu privirea, fără să-i primească... oaspeții așteaptă mult timp până să li se deschidă ușa, dar când le-o deschide, ea se afișează cu un zâmbet strălucitor.

”Vă mulțumesc foarte mult! Habar n-aveți cât de mult ne sunteți de folos acum, nici nu știu ce ne-am fi făcut dacă nu puteați sta cu Smith. Christian e atât de bolnav, vomită peste tot și noi...” Kimberly, practic, țipă.

”E în regulă, serios.” Tessa o întrerupe, presupun că nu mai vrea să audă detaliile legate de boala lui Christian. 

”Bine, bine, el e în mașină, așa că mai bine plec. Smith e destul de independent, cam introvertit, dar îți va spune dacă are nevoie de ceva.” Se trage spre stânga, scoțând la iveală un băiețel, cu părul blond închis. 

”Hei, Smith! Ce mai faci?” Tessa îi vorbește cu o voce ciudată, pe care n-am mai auzit-o înainte. Cred că asta e vocea ei de bebeluș, chiar dacă copilul are cinci ani. Doar Tessa ar face asta.

Băiețelul nu spune nimic, ci doar îi zâmbește și trece pe lângă Kimberly, ducându-se în camera de zi. 

”Nu prea vorbește.” Kimbely îi spune Tessei, părând supărată, probabil pentru că, nu i-a răspuns. 

Oricât de amuzant ar fi faptul că nu i-a răspuns precum voia ea, nu vreau să fie supărată, așa că nenorocitul ăsta mic ar face bine să se comporte bine cu ea.

”Bine, chiar plec de data asta!” Kim zâmbește și închide ușa după ce-i mai face încă o dată cu mâna lui Smith.

”Ți-e foame?” Tessa îl întreabă.

El îșu scutură capul.

”Ți-e sete?”

Același răspuns, iar de data asta se așează lângă mine pe canapea. 

”Vrei să te joci ceva?”

”Tess, eu cred că vrea doar să stea.” I-am spus și am privit-o cum îi roșesc obrajii. 

Am început să schimb canalele de la televizor, în căutarea a ceva ce să mă țină ocupat în timp ce Tessa face pe bona. 

”Îmi pare rău Smith, vreau doar să mă asigur că ești bine.” Se scuză, iar el dă din cap.

Seamănă mult cu tatăl său, părul său e aproape la fel, ochii sunt de aceeași nuanță de verde-albastrui și bănuiesc că, dacă ar zâmbi, ar avea aceleași gropițe precum Christian. 

După câteva minute de tăcere ciudată, în timp ce Tessa stătea pe marginea canapelei, îmi pot da seama că planurile ei au fost destrămate. Ea credea, că va veni aici plin de energie și că va fi gata să se joace cu ea. În schimb, nu a scos niciun cuvânt, nici măcar nu s-a mișcat de pe canapea. 

Ținuta lui e la fel de curată precum mă așteptam, tenișii lui mici și albi arată ca și cum n-ar fi fost purtați niciodată. Când m-am uitat la tricoul său polo albastru, observ că ochii îi sunt deja pe mine.