After 2

Capitolul 106.

Când ajung la mașină nu plâng cum mă așteptam. Doar stau și mă holbez afară. Zăpada se lipește de parbriz, izolându-mă în spațiul din mașina mea. Nu pot să cred că Harry a venit aici în timp ce eram și eu, speram să nu-l văd. Totuși a ajutat, nu durerii dar situației în general. Măcar acum pot trece mai departe de dezastrosul timp din viața mea. Vreau să-l cred că mă iubește dar am ajuns în situația asta pentru că l-am crezut. S-ar putea doar să se poarte așa pentru că știe că nu mai are control asupra mea. Chiar dacă mă iubește, ce s-ar schimba? Nu s-ar șterge tot ce a făcut, nu va lua înapoi toate glumele, lăudatul teribil despre lucrurile pe care le-am făcut, sau minciunile.

Îmi doresc să-mi fi putut permtie un apartament pe cont propriu, aș sta acolo făcându-l pe Harry să plece. Nu vreau să mă întorc la dormitoare și să am o nouă colegă de cameră, nu vreau un duș la comun. Femeia care a venit să se uite la apartament îl va iubi și sunt fericită pentru ea. Am încercat să-mi spun. S-a uitat la mine de parcă al fi fost nebună în timp ce am fugit pe lângă ea pe hol dar nu-mi pasă. Știu că Harry nu poate face nici o decizie oficială despre apartament fără permisiunea mea pentru că numele meu e pe contract dar nu am altă alegere decât să fiu de acord cu orice decide. Nu pot să locuiesc acolo singură și cu siguranță nu pot să trăiesc acolo cu Harry. De ce a trebuit să strice totul? Am putea fi în apartamentul ăla acum, râzând pe canapea sau sărutându-ne în dormitor. Dar în loc de asta, sunt în mașină singură neavând unde să plec.

Mă bucur că Harry nu m-a urmărit până jos dar mă simt vinovată pentru că am spus că Noah era cu mine, știu că asta l-a rănit chiar dacă nu mă iubește în felul în care pretinde. Măcar i-a rănit ego-ul.

Când îmi pornesc într-un sfârșit mașina, mâinile îmi sunt înghețate. N-aș fi putut fi fără casă în timpul verii? Mă simt din nou precum Catherine doar că nu obișnuita Wuthering Heights Catherine. De data asta Catherine în Northanger Abbey, șocată și forțată să fac o călătorie lungă de una singură. Desigur, că nu fac o călătorie de șaptezeci de mile dar totuși, îi simt durerea. Nu mă pot decide cine ar fi Harry de data asta. Pe de o parte e ca Henry, deștept și spiritual cu o cunoștință de nuvele la fel de minunată ca a mea. Cu toate acestea, Henry e mult mai blând decât Harry și atunci Harry e mai mult ca și John, arogant și nepoliticos.

În timp ce conduceam prin oraș neștiind unde să merg am realizat că cuvintele lui Harry au avut un impact mare asupra mea, mai mult decât aș vrea să recunosc. El implorându-mă să rămân aproape au pus piesele împreună, doar să le rupă din nou. Sunt sigură că voia să stau doar ca să demonstreze că poate. Telefonul nu mi-a sunat de când am condus de cincisprezece minute și nu mă pot decide despre cum mă simt.

M-am aflat la un bloc depărtare de Vance, e doar cinci seara. Nu vreau să iau avantaj asupra lui Liam, cerându-i să stau din nou la casa lui Ken. Știu că nu l-ar deranja, dar nu e corect din partea mea să pun familia lui Harry în mijlocul chestiei ăsteia și sincer, casa aia ține prea mult amintiri. Nu aș suporta. Am trecut de o stradă plină de hoteluri, trăgând lângă cel mai drăguț hotel, parcându-mi mașina. Nu am mai stat niciodată la un hotel dar nu am altă opțiune chiar acum.

Am găsit semnul clipitor și roșu pe care scria ”birou” așa că m-am grăbit înăuntru. Bărbatul scund din spatele tejghelei arată destul de prietenos în timp ce zâmbește la mine cerându-mi canetul de șofer. Să-mi iau o cameră de hotel e mult mai ușor decât credeam că va fi, puțin mai scump dar nu vreau să stau la un hotel ieftin și să-mi risc siguranța. Îmi dă o cheie zâmbindu-mi.

”În josul trotuarului și fă la stânga.” mă instruiește. Mă bucur că hotelul ăsta are camerele pe afară ca să pot veni și pleca în pace.

I-am mulțumit mergând înapoi în frigul nemilos. Mi-am mutat mașina lângă locul unde e camera mea ca să nu trebuiască să-mi car bagajele. La asta am ajuns din cauza lui, stau într-un hotel, împreună cu toate bunurile mele băgate în bagaje. Am fost mult prea ferenetică mainainte ca măcar să le împătur așa că nu-mi pot imagina cum îmi arată acum hainele. Mi-am luat hainele blocându-mi mașina, mașina mea e nedorită față de BMW-ul parcat lângă mine. Doar când m-am gândit că ziua nu mi s-ar putea înrăutăți mai tare, mi-am pierdut strânsoarea pe una din bagaje scăpându-l pe trotuarul înzăpezit. Hainele mele și câteva haine mi-au căzut. Îmi e frică să văd ce cărți sunt, nu cred că pot suporta ca lucrurile mele preferate să fie ruinate împreună cu mine, nu azi.