After 2

Capitolul 120.

Harry ia două perne jos de pe pat, iar eu iau cearșaful ca să i-l dau.

”Nu, folosește tu asta. Eu o să iau o pătură din dulap.” Spune și iese din cameră.

”Bine.” Am răspuns încet chiar dacă sunt singură în cameră.

Încă am de-a face cu urma emoțională de a-l privi pe Harry cum plâng chiar în fața mea. Nu am crezut vreodată, că voi fi martoră la așa ceva.

A fost așa de crud, atât de vulnerabil. Simt că dinamica dintre mine și Harry se schimbă constant și se mișcă, unul dintre noi mereu e mai sus. Chiar acum sunt sigură că eu sunt, dar nu vreau. Nu am încredere în mine însămi ca să fiu în control pentru ce se întâmplă cu noi. Acum câteva ore în urmă înțelegeam totul dar acum după ce l-am văzut așa mintea îmi e încărcată și gândurile îmi sunt întunecate.

Harry se întoarce cu două pături în mână și le așează pe podea. Mă simt puțin vinovată pentru că va dormi pe podeaua de beton din apartamentul nostru... adică din apartamentul ăsta, dar considerând tot ce a făcut, nu-i prea rău.

M-am gândit să fac un duș în seara asta dar o să aștept până dimineață, vreau doar să mă schimb și să stau jos. Nu sunt sigură de cât somn voi primi dar nu am energia de a face duș chiar acum. M-am dat jos din pat luând brațul de haine de pe marginea patului. Harry mă privește în timp ce merg spre dulap și închid ușa după mine. Odată ce sunt îmbrăcată în niște pantaloni scurți și un tricou, regret că nu mi-am luat și niște chiloți. Harry evident m-a văzut mult mai dezbrăcată de atât, sau chiar fără haine, dar mă simt ciudat de expusă în pantalonii scurți de bumbac.

Luând o gură mare de aer, am deschis ula fugind spre pat. Harry stă pe așternutul care și l-a făcut pe jos, corpul lui lung ocupând majoritatea spațiului de pe podea. Îi simt ochii pe mine până când ajung în pat, punându-mă sub pătura groasă lăsând afară respirația pe care o țineam.

”Vrei să pornesc televizorul?” Întreabă după câteva minute bune de tăcere.

”Nu, dacă vrei să te poți, dar eu sunt bine și fără el.” Am răspuns.

Îmi doresc să fi putut să-mi fi luat tableta din geantă ca să pot citi până adorm. Poate că citind dispariția vieții lui Catherine și Heathcliff îmi va face viața să pară mai ușoară, mai puțin traumatizantă. Catherine și-a petrecut toată viața luptând pentru bărbatul pe care îl iubea, din nou și din nou până când a implorat pentru iertarea lui și a susținut că nu poate trăi fără el, doar ca să moară peste câteva ore mai târziu. Pot trăi fără Harry, nu-i așa? Nu o să-mi petrec toată viața luptând pentru asta, e doar ceva temporar. Corect? Nu ne vom aducea durerea nouă și altora doar pentru că suntem încăpățânați. Corect? Sunt deranjată de incertitudinea mea și nu mă pot abține decât să-l compar pe Trevor cu Edgar.

”Tess?” Propriul meu Heathcliffs spune, rupându-mă din gânduri.

”Da?” Am spus.

”Nu m-am futut... adică nu m-am culcat cu Molly.” Spune, corectându-și limbajul.

Am rămas tăcută, vreau să-l cred dar nu-mi pot permite să uit să e un maestru al înșelăciunii.

”Jur.” Adaugă.

”Atunci de ce ai mai spus-o?”

”Ca să te rănesc. Am fost așa de nervos pentru că ai spus că ai sărutat pe altcineva și doar am spus lucrul care am știut că te va răni cel mai mult.” Nu-l pot vedea, dar cumva știu că stă întins pe spate, cu brațele încrucișate, cu mâinile sub cap și se uită la tavan.