The billionaire's wife ///HS

1. Antipasto

H

În moment în care ochii mei s-au așezat asupra fetei, știam că aveam să regret orice ar urma. Eram conștient că va fi o problemă, că ea va fi o problemă pentru mine; nu mi se întâmpla prea des să simt astfel de lucruri în compania unor femei frumoase dar ea părea că scoate cea mai întunecată parte a mea la iveală, iar acest lucru semnaliza primejdie. Nu era deloc ca femeile cu care mi-am împărțit nopțile, era complet opusul unei femei sofisticate, extravagante și lipsite de substanță. Era o privire frumoasă pentru ochii obosiți și cu toate acestea, eu puteam vedea întunericul care se ascundea în acei ochi superbi.  Nu eram obișnuit cu o astfel de impulsivitate, nu îmi permiteam să creez o scenă în fața atâtor oameni și cu toate că această galerie de artă nu era încărcată de o mulțime de oameni, erau destule persoane încât să îmi pătez reputația dacă încercam să îi atrag atenția ei.

Primul indiciu care m-a făcut să cred că tot ceea ce era ea era un pericol pentru mine, a venit sub forma locului în care ne aflam. Nici măcar nu dorisem să fiu aici, mi se părea fără rost să mă prezint la o deschide a unei galerii de artă banale din New York; poate că dacă era vorba de Galeria Națională sau ceva mai sofisticat decât acest loc, aș fi fost mai doritor dar erau mult prea puține persoane importante aici pentru a acorda atenție celor din jur. Eram convins că judecata secretarei mele era perfectă, iar Grace considera că orice oportunitate trebuia exploatată și dacă însemna că fratele ei va trebui să își piardă vremea alături de străinii din Brooklyn. Oameni falși care încercau să-mi atragă atenția au năvălit asupra mea încă din momentul în care am pășit înăuntru, iar viziunea mea a fost orbită de camerele reporterilor, căutând cu disperare ochii ageri ai securității mele. Bărbații erau în spatele meu, făcându-și loc prin mulțime și stând destul de aproape odată ce lumea s-a mai potolit; trebuia să par abordabil, aparențele erau totul. La naiba, uneori îmi venea să-mi strâng de gât sora! Rotindu-mi ochii odată ce bărbatul de afaceri libidinos s-a îndepărtat de mine, atenția mea a fost îndreptată spre un anumit tablou. Nu făcea parte din noua colecție și cu toate acestea, era expus într-un loc destul de central. Figura unei persoane se distingea destul de greu dar îmi puteam da seama că o fată a fost imortalizată cu o precizie superbă, ochi de un albastru pătrunzător fiind singurele detalii evidente pe pânză întunecată. Valurile mării, o furtună sublimă se regăsea în fața mea iar eu nu am putut să nu rămân impresionat de modul în care detaliile părului închis se întrepătrundeau cu umbrele din colț. Trebuia să recunosc talentul atunci când îl găseam, iar această operă de artă captiva până și o persoană ca mine. Trebuia să-l obțin.

Al doilea indiciu a apărut sub forma figurii conturate în tablou, persoana care fusese muza acestuia stând la câțiva metri de mine, făcându-mi greu să nu o observ. O rochie de culoarea apusul îi atingea trupul într-un mod încântător, părul său prins scoțându-i în evidență trăsăturile feței, acei ochi hipnotizanți prinzându-mi privirea, trăgându-mă în cercul ei vicios. Trebuia să fi realizat atunci că nu era nimic normal la aceasta, că avea să-mi aducă mai multe probleme decât voiam și cu toate acestea, nu am putut să nu mă aproprii de fata din tablou, un zâmbet superb conturându-i-se pe buze odată ce o femeie de vârstă mijlocie i-a complimentat rochia.  Odată ce oamenii din jur au observat că mă apropriam de ea, picioarele acestora i-au purtat înspre alte persoane, lăsându-mi intimitatea de a vorbi cu ea. Nu era nimic greșit în ceea ce făceam și cu toate acestea, vinovăția îmi cânta în spatele creierului, îndemnându-mă să mă îndepărtez. Ochii mei s-au mutat pe un al doilea tabloul, cel pe care îl privea ea, observându-l dar nimic nu mi-ar fi putut produce un astfel de interes ca fata de lângă mine. Arta nu poate exista fără expunerea unei frumuseți pure, intime iar ea exact asta era. O gură de aer proaspăt într-un oraș sufocant, o privire frumoasă care ascunde un suflet atât de pur încât demonul dinăuntrul meu se pregătea pentru petrecerea care urma. Ea era genul de femeie care făcea lucrurile distruse să pară frumoase, se plimba acompaniată de întregul univers și totuși cumva făcea să pară ușor, ca și cum ar purta aripi sclipitoare. Nu aș fi putut să las o astfel de femeie să plece niciodată, iar faptul că era mai mult decât o față frumoasă m-a atras și mai mult.