Asha

Prolog

      Iată-mă. Pe scaunul din dreapta al mașinii, pieptănată, îmbrăcată frumos și foarte puțin machiată îndreptându-mă spre locul ce mă va găzdui alți patru ani din viața mea.
      O privesc pe mama cum conduce atent. Buclele cafenii îi cad uniform peste umeri. Ține volanul strâns, pare la fel de emoționată ca și mine.
Stomacul mi se strânge și gâtul îmi e uscat. Nu știu ce mă așteaptă, ce fel de oameni, ce fel de materii și asta mă face să mă crispez.
      Mama mă apucă de mână și-mi zâmbește cald precum o face când simte că sunt stresată. Mă mai liniștesc și mă uit în oglinjoara din fața mea. Machiajul este perfect și foarte discret, cârlionții cafenii ca și ai mamei, îmi sunt așezați la fel de uniform peste umeri, făcându-mi ochii negri să iasă și mai mult în evidență.
      Îmi las capul pe spate și privesc pe fereastră. Copacii par atât de liniștiți și plini se puritate. Gândindu-mă la acestea reușesc să uit de stres și adorm.

― Atlanta, scumpo, trezește-te! simt cum mâna mamei mă împunge ușor pe antebraț.

      Deschid ochii și lumina mă izbește direct în retină făcându-mă să lăcrimez. Scutur din cap încercând să îmi revin din somnul ce pare că a durat o veșnicie și o întrezăresc pe mama care îmi zâmbește cald.

― Ești pregătită? mă întreabă și pare că încearcă să își țină lacrimile.

      Încuviințez din cap și deschid portiera. Ies din mașină și privesc în jur. Momentan este sâmbătă, ceea ce înseamnă că am două zile să mă acomodez cu camera de cămin până la începerea cursurilor.
O urmez pe mama înăuntrul clădirii imense, vopsite într-un galben pal.
Coridorul e mare și alb. În ciuda aparențelor este destul de curat și miroase a clor.
      Ajungem în fața camerei 306, iar mama scoate cheia pe care o primise cu o săptămână în urmă când a venit să mă înscrie.
Până să apuce să descuie,ușa se deschide singură și pe partea cealaltă se află o fată scundă, cu părul brunet, lung și cu ochii albaștri. Ținuta îi este completată de un machiaj închis la culoare, dar care îi scoate ochii în evidență și de îmbrăcămintea acesteia care este aproape inexistentă.Poartă o bustieră și o fustă puțin peste coapsă.

― Hei! țipă entuziasmată. Tu trebuie să fii Atlanta! zice și o îmbrățișează pe mama.

― Nu draga mea, aceasta este Atlanta, spune mama și mă trage mai în față pentru a mă vedea și fata brunetă.

― Aah, da, da. Iertați-mă, rostește și începe să râdă.

― Atlanta Simons! spun entuziasmată și îi întind mâna.

― Skylar, dar îmi poți spune Sky, îmi întinde și ea mâna zâmbind. Încântată.

― Asemenea.

      După scurta introducere o privesc pe mama care strâmbă puțin din nas, dar nu atât cât să pară nepoliticoasă. Când o lovitură puternică se aude din dreptul ușii și aceasta se deschide, pe ea intrând un grup de cinci băieți cu niște sticle de băutură în mâini.

― Sky. Te așteptăm de zece minute. Ce naiba faci ? strigă unul dintre ei, trecând fără nici o reținere pe lângă mine.

― Așteaptă idiotule! Nu vezi că discutam cu noua mea colegă de cameră? urlă la tipul blond ce stă
în fața ei.

      Mă uit mama și ea pare la fel de oripilată și speriată ca și mine din cauza situației la care suntem martore.

― Oh! Bună, zice tipul apropiindu-se de mine. Și cum te numești tu?

― At... Atlanta, încerc să scot pe gură, bâlbâindu-mă lamentabil.

― Ce nume frumos! exclamă tipul zâmbind.