Asha

16

      Mijesc ochii și analizez figura obscură din fața mea. E Ash. Ține o minge de rugby în mână.
Își întoarce capul către mine privindu-mă profund, iar apoi se întoarce zicând:

—  Ar trebui să ai grijă frate. Poți lovi oricând pe cine nu trebuie.

—  Scuze, spune tipul din fața lui. Pare îngrozit. Înșfacă mingea din mână lui sa și pleacă alert.
Ash se întoarce către mine și mă privește neutru.

—  Și tu ar trebui să fii mai atentă. Sunt mulți nătărăi pe aici.

      Își dezvăluie dinții albi într-un zâmbet călduros.
Dau din cap și îi zâmbesc.

—  Ne mai vedem, Atlanta. spune după care dispare în neant.

      Îmi continui drumul către Robin încercând să procesez ce tocmai s-a întâmplat. Ajung în fața lui și îmi zâmbește prietenos.

—  Hei.

—  Hei, Robin, ce faci?

—  Voiam să intru în clasă. Ești bine? mă întreabă în timp ce îsi dă o șuviță rebelă de pe frunte.

—  Ai văzut și tu aia? îl întreb mirată, deși știu că toată lumea a văzut.

—  Da, spune aproape râzând, Ash nu obișnuiește să facă, chestii de genul. El este cel care aruncă cu diferite obiecte, și e șocant pentru noi, cei care îl cunoaștem, să vedem așa o scenă.

Nu înteleg.

—  Serios?

—  Da, bănuiesc că ai observat că are un comportament mai... diferit.

—  Mda, spun după care oftez.

—  Păi, ar trebui să îti spun ceva...

       Îi povestesc și lui întâmplările din weekend, iar el mă privește înmărmurit.

—  Nu pot să cred!

—  Sincer, nici eu, recunosc în timp ce privesc ușa mare de metal pe care este iscripționat NYU cu roșu.

      Nu știu dacă este bine sa îmi ofer deja încrederea în Robin, dar e atât de calm și drăguț. Și se aseamănă atât de mult cu mine,  iar asta mă face să vreau să îi povestesc tot ce mă neliniștește.

—  Nu știu ce să spun, Atlanta. Sunt în de-a dreptul șocat. Îl cunosc pe Ash din liceu și pot spune, cu mâna pe inimă că nu am mai auzit o astfel de poveste în care el este protagonistul secundar.

Se cunosc de atât de mult timp?

—  Din liceu? întreb împinsă de curiozitate.

—  Da. Am crescut amândoi în Brooklyn. Prin urmare, am fost la același liceu. Un lucru este cert , încă din clasa a noua până la balul de absolvire era ori beat, ori drogat, iar când era în sfârșit treaz, era cu câte o fată pe care o batjocorea.

—  Dumnezeule! suspin uluită.

—  Mda, cred că ar trebui să începem să citim până apare profesoara Grayson.

      Încuviințez gândindu-mă încă la ce mi-a dezvăluit Robin.  Desigur că nu mi s-a părut că Ash e întocmai un băiat liniștit, ca și Robin sau fostul meu iubit,  Brandon.
      Brandon nu a reușit să mă facă să îl iubesc, sau ceva de genul, dar mi-a fost alături un an întreg, până a trebuit să se mute și să pierdem contactul. Era cam, ca Robin. Liniștit și drăguț. Nici măcar nu l-am sărutat vreodată cu atâta patos, precum am făcut-o cu Ash și nici nu suntem împreună.
      Tot ce mi-a spus Robin mă face să mă crispez.

      Droguri?
      Fete?
      Beție?

      Pare genul de băiat care ar face asta,dar totuși, e ceva... e... ceva, la el.
Trebuie să stau departe de el.Chiar trebuie, dar nu pot.

Ce mi se întâmplă?

     Sunt întreruptă când profesoara Grayson intră veselă pe ușă, urmată de... Ash. Ține un teanc de cărți în brațe, iar muschii încordați i se văd pe sub bluza subțire, la fel și tatuajul de pe antebraț.

—Bună dimineața, copii, Oh pune-le acolo dragule, spune femeia făcându-i semn lui Ash către catedră. Mulțumesc!

      După ce le așează unde trebuie, se trântește pe scaunul său și oftează.
Îl privesc preț de două secunde, dar încerc să fiu atentă la lecție așa că îmi iau o figură serioasă și privesc atent către profesoară.

—  Dragi elevi, spune calm domnișoara Grayson în timp ce se rezeamă de catedră, astăzi o să vorbim câte ceva despre afectivitate. Puțini știu ce înseamnă într-adevăr afectivitatea. Reprezintă, în termeni tehnici, raportul omului,în viața cotidiană, cu lumea sub forma unor trăiri subiective interne. începe să râdă. Mai pe scurt, reprezintă starea de apropriere față de o persoană. Afectivitatea se manifestă prin impulsuri create de anumite gesturi, cuvinte, atingeri, etcetera.

—  Atlanta, șoptește Robin.

—  Hm?

—  Ash, se uită la tine, de vreo zece minute întregi.

—  Poftim? pentru un moment uit că mă aflu în clasă și ridic tonul.

—  Atlanta? Ai ceva să ne spui, iubito? întreabă profesoara.

—  Voiam doar să spun că afectivitatea se poate manifesta între două persoane chiar și prin priviri, încerc să dreg situația.

—  Foarte bine punctat. Este foarte posibil. Ochii sunt chiar cel mai mare stimul al afectivității.

Îmi zâmbește iar eu răsuflu ușurată și privesc către Ash.

—  Afectivitatea are legătură cu dragostea la prima vedere? întreabă Ash și o liniște profundă pune stăpânire pe noi toți.

—  Bună întrebare Ashton, dar și acest concept de „dragoste la prima vedere" este oarecum un paradox.

      Sunetul gros al soneriei o face pe domnișoara Grayson să oprească discuția la timp. Ash mă privește, din nou, iar eu încerc să îmi strâng foile fără să îl privesc înapoi.

—  Vom continua data viitoare, spune zâmbind.

Ies din clasă împreună cu Robin încercând să îl ignor pe Ash, dar deja e târziu.

—  Robin! Atlanta! țipă într-un mod ironic punându-și un braț pe umărul meu, iar celalalt pe al lui Robin.

—  Ash? întreabă Robin confuz iar ochii săi albaștri îi stralucesc.

—  Ce faceți?

—  Ne duceam către sala de curs,spun neutră.

—  Mișto. Acum o să... plec, spune după care dispare pe coridor.

      Nu știu ce a fost chestia asta, dar nici măcar nu mă mai agit să o înteleg. Știu că am spus că voi sta departe de el, dar apare când mă astept mai puțin.

—  Asta a fost dubios, spune Robin parcă citindu-mi gândurile.

—  Cu siguranță, îl aprob după care o întrezăresc pe Anais în fața sălii de științe politice.

      Părul său blond este aranjat perfect într-o coadă de cal, iar machiajul îi este bine făcut și îi scoate ochii caramelizați în evidență.
Mă despart de Robin și mă îndrept alert către Anais.

—  Heii! mă salută veselă.

—  Bună, îi zâmbesc.

—  Gata pentru o altă oră?

—  Întotdeauna.