Asha

58

      Cum e posibil așa ceva?! Aproape că mă înnec uluită când îl văd.

―  Adam?! întreb eu mirată.

      Nu se poate! Nu se poate! Îmi repet, dar degeaba.
Adam stă în spatele ferestrei îmbrăcat într-o salopetă portocalie cu o expresie neutră pe față.
Îmi întorc privirea către Ash care stă cu gura căscată în fața geamului la fel ca și mine.

―  Să-mi bag. O să îl omor! mormăie furios în spatele meu.

      Oricât aș vrea să îi spun să tacă sau să se oprească, mușchii nu îmi permit și nu pot decât să mă holbez mirată.

Adam a vrut să mă omoare.

De ce?

      Mii și mii de întrebări și gânduri îmi împânzesc mintea.
Nu m-aș fi așteptat nici în sute de ani la așa ceva. Omul cu care am vorbit timp de patru ore întregi despre viețile noastre. Omul pe care l-am crezut prieten, a încercat să mă omoare.

―  El este Adam Scott, spune ofițerul. Recunoașteți vreo trăsătură sau aveți antecedente cu el?

Scutur din cap.

―  E o... cunoștință, spun, iar glasul îmi tremură.

      Ash mă prinde de talie și mă trage mai aproape de el.
Atât de naivă. Am fost atât de naivă.

―  Acum că ați participat la audiere vă vom trimite la sala 289 pentru declarații unde vi se va alătura și domnișoara Harryson.

      Ieșim din sala de audieri și simt cum încă tremur.
Nu m-aș fi așteptat nici în veci că astfel de lucru mi se poate întâmpla.
Când ajungem în fața sălii 289, mă trântesc extenuată pe scaunul din fața ușii, unde probabil se află Sky.

―  Cum mama dracului? Știam eu! Știam eu că nu e a-bună! urlă Ash în timp ce se plimbă de sus în jos pe hol.

      Mă fâstâcesc în scaun și îl privesc pe Ash. E furios. Extrem de furios.
Eu sunt cu mult mai derutată decât el. Nu știu dacă să fiu furioasă sau nu. Tot ce vreau să știu este motivul. De ce naiba a făcut asta?
Totuși îi mulțumesc Lui Dumnezeu că din fericire pentru mine planul său a eșuat. Dar dacă nu o făcea...

      Nu! Nu o să mă gândesc la ce s-ar fi întâmplat dacă reușea ce și-a propus.
Vreau doar să merg înapoi la cămin și să adorm la loc pe pieptul lui Ash.

      Sunt întreruptă din gândurile mele când telefonul îmi sună făcându-mă să tresar.

Mama!

―  Alo?

―  Atlanta, dragă, am auzit ce s-a întâmplat!

―  Oh, păi acum sunt la secție și aștept să dau o declarație.

―  Vrei să vin acolo? Pot să ajung în următoarele două ore.

―  Nu! Adică, mă descurc. Ash e cu mine, la fel și Sky.

Nu vreau să o stresez.

― Bine păi atunci sună-mă când termini.

―  Sigur, încerc să îmi păstrez calmul.

―  Te iubesc! spun și închid telefonul înainte ca Ash să apară de după colț.

      Mă ridic și mă apropii de el.

―  Ash...

―  Nu! Atlanta! urlă el.

―  Ce s-a întâmplat?

―  Nu cred că ai întrebat asta. Cum adică ce s-a întâmplat? Nenorocitul ăla...o să, o să îl ucid chiar dacă voi ajunge la părnaie pe viață!

      Hotărârea din tonul său îmi oferă un sentiment de teamă, deși îmi e greu să cred că o să îl omoare.

―  Iubitule, spun calm și îl trag de bărbie cât să mă privească în ochi.

―   Ahh, țipă și lovește puternic în perete, exact lângă capul meu.

      Speriată de situație, dar mai ales de starea lui Ash, îl apuc de cap și îmi lipesc buzele de ale sale încercând să îl calmez.

      Îl prind de mână și i-o strâng ușor în timp ce mâinile sale se așează pe talia mea.
Dumezeule! În urmă cu câteva ore eram în holul căminului studențesc ascultând serenada pe care mi-o cânta, iar acum suntem aici...

                                                                                             Ash

      Ies pe ușă imediat ce Atlanta intră în camera dubioasă pentru a da declarația ei.
Nu mai suportam să stau acolo.
Simțeam cum pereții se apropie și rămân fără aer. Simțeam că dacă mai stau, urmează să fac ceva nebunesc.

      Aerul rece de ianuarie mă lovește peste față, dar nu-mi pasă.
Acum totul este despre ea și despre... jigodia aia nesăbuită.

       Uneori îmi vine să mă bat când gândul că eu aș putea fi cauza suferinței Atlantei îmi tot apare în minte.

      Observ cât de schimbată este pe zi ce trece și nici măcar nu vreau să mă mai gândesc și la chestiile oribile pe care i le-am făcut.

      Îmi trag un pumn zdravăn în maxilar și mă așez pe scările din fața secției.
Îmi scot pachetul de țigări și scot ultimul trabuc rămas după care-l arunc.

      Cu o mână aprind țigara, iar cu cealaltă îmi masez articulațiile degetelor, acum vinete din cauza pumnului pe care l-am dat în perete mai devreme.

      În timp ce trag lent din țigară, încerc să îmi pun gândurile într-o ordine, dar eșuez lamentabil.
Nu ar fi trebuit să mă bag în viața ei.
Sunt convins că totul are legătură cu fenomenul acela, efectul fluturelui. Eu am fost acel mic eveniment, neînsemnat, dar care a reușit să schimbe radical ceva. Viața Atlantei. Mă bucur că e a mea și o iubesc mai mult decât mai mult decât am iubit ceva vreodată, dar mă tot întreb, oare eu sunt sufletul ei pereche? Oare sunt bun pentru ea?
O parte din mintea mea îmi spune non-stop că nu. Că sunt doar o piază rea. Dar cealaltă. Cealaltă este umplută de glasul său angelic și enervant care îmi spune că are încredere în mine și mă iubește orice ar fi.

      Când arunc mucul țigării, o siluetă se proptește în fața mea. Ridic capul și..

―  Tată? Ce dracu' faci aici? mă revolt.

―  Am venit să vă ajut, îmi face cu ochiul.

―  De unde știi? fac mirat în timp ce mă ridic?

―  Nu întreba un șef de poliție de unde știe așa ceva. E de prost gust, mă tachinează, mai mult lăudându-se.

      Îmi dau ochii peste cap și intru înapoi în clădirea secției de poliție ignorându-l pe tatăl meu arogant și lăudăros.

__________________________________

Asta nu are cum să fie pe bune?!
30 de mii!? Locul 8?! Cum?!
Sunt extrem de șocată. Nici nu vă închipuiți ce stare euforică am. Sunteți de-a-dreptul minunați și vă iubesc atât de mult!
Sincer să vă spun, eu încă am impresia că totul este un vis și că ceea ce eu scriu, nu scriu eu de fapt (sper că înțelegeți), ci altcineva care are un succes cu mult mai mare.
Și totodată sper că voi reuși să vă răsplătesc cumva pentru totate acestea.

VĂ MULȚUMESC!

Post scriptum: răspunsurile întrebărilor de la capitolul 58, vor fi publicate peste câteva zile așa că nu ezitați să îmi mai lăsați câteva.

Love you❣
__________________________________