Asha

11

      Restul săptămânii a trecut ca o ceață. L-am cunoscut mai bine pe Robin, m-am împrietenit cu Anais, o fată de la cursul de științe politice și am lucrat la primul meu proiect universitar, însă... mintea mi-a fost umplută de Ash. Nu am mai dat ochii cu el de marți.
Am încercat să o mai întreb pe Sky unde e, dar nici pe ea nu am prea văzut-o, căci vine destul de târziu, când eu dorm,așa că m-am dat bătută.
De ce mă gândesc la el?
Habar nu am. Însă ieșirea de marți m-a făcut să îl privesc cu alți ochi. Chiar mi-a arătat cum să mă distrez cu adevărat.

Că tot este sâmbătă m-am gândit sa mă duc până acasă. Mi-e dor de mama și de camera mea. Îmi trag o palmă peste frunte când îmi dau seama că nu am mașină și fix atunci intră pe ușă Sky urmată de... Ash. E îmbrăcat într-o cămașa neagră, iar pantalonii sunt tot negri făcându-i trupul svelt să iasă mai bine în evidență, iar imaginea cu el fară tricou îmi împânzește mintea pentru a o suta oară această săptămână.

― Heeei, strigă Sky, iar Ash schițează un zâmbet rămânând în cadrul ușii.

― Bună, răspund uitându-mă la amândoi. Unde vă duceți?

― Prin oraș, poate la un club mai pe seară, vrei să vii? întreabă Skylar entuziasmată.

― De fapt, am alte planuri... sau mă rog, aveam. Voiam să merg până acasă, dar nu am mașină. Așa că, rămân aici, mă văicăresc.

― Ah, păi, dacă vrei, poți...

― Te duc eu! o oprește Ash făcându-ne pe amândouă să ne mirăm.

― Poftim? întrebăm la unison pe un ton surprins.

― Te duc eu, dacă vrei, spune după care zâmbește.

― Sună bine. Măcar așa ai certitudinea că ajungi moartă, spune Skylar izbucnind în râs după care Ash îi arată degetul mijlociu rânjind.

― Deci, Atlanta, ce spui?

― Păi... da... adică sigur, mulțumesc, mă bâlbâi după care îmi iau o grămadă de haine și intru în baie.

      Încui ușa și mă lipesc de ea alunecând în jos și lipindu-mi genunchii la piept. De ce s-a oferit să mă ducă?

      Nu e mare scofală. Un drum de două ore în aceeași mașină cu Ash.
Floare la ureche.
Nu cred că va fi o idee bună ca mama și Ash să ia contact.
Adică, mama e atât de inocentă și bună, iar el e atât de arțăgos și... înfiorător. Mai ales cu toate tatuajele alea. Atunci încep să îmi amintesc cuvintele mamei din prima zi în care i-am cunoscut.

Nu vreau să îți facă ceva oamenii ăștia.

      Trag aer în piept și încep să mă îmbrac. Îmi așez părul și mă machiez puțin.
De data asta m-am îmbrăcat într-o rochie lejeră și o pereche de balerini.

      Când ies din baie Skylar deja a dispărut.
Ash mă privește mirat și dă să spună ceva, dar îl întrerup.

― Sunt proape gata. Îmi pun câte ceva în geantă și putem pleca numaidecât.

      Nu zice nimic. Îmi așez câteva haine, periuța de dinți și încărcătorul telefonului în geantă după care mi-o așez pe umăr.
Ash iese primul, iar eu în urma sa după care închid ușa.
Va fi un weekend lung.

      Privesc pe fereastră cum Ash iese din parcarea căminului.
Pornește radioul și încep să mă mai liniștesc ascultând muzică.

― Să îmi spui încotro să mă îndrept, rupe el tăcerea.

― Oh, da, spun când îmi dau seama că el nu știe unde stau. Hicksville

― Ai noroc că știu drumul, spune zâmbind.

      Zâmbetul său e ceva special. Îmi dă fiori ori de câte ori îl văd.
Îmi dă impresia că îi îndulceste această latură arogantă.

― Te-ai îmbrăcat mai diferit azi.

― În ce sens?

― Adică nu la fel de urât ca de obicei, se hlizește.

― Ești în genere atât de necioplit, sau doar cu mine? îl întreb iritată.

― Hmm, în genere, cred...Sau, de fapt, doar cu persoanele ca tine.

― Ce vrei să insinuezi?

― Ah, nimic.

― Cum adică nimic?

― Am spus, n-i-m-i-c, asa că taci dracu' din gură până nu întorc înapoi la cămin.

― Tu te-ai oferit, mă apăr eu.

      Își dă ochii peste cap și strânge volanul vrând parcă să îl rupă.

      Îmi întorc privirea către geam și mă încrunt. Nu înteleg ce l-a făcut să se aprindă în halul ăsta.
El este acela care spune mereu lucruri nepoliticoase, nu eu.
Fără să îmi dau seama, încep să îmi simt pleoapele grele până când acestea cad făcându-mă să adorm.

― Simons! trezirea, țipă Ash pe un ton ironic.

      Tresar speriată și privesc în jur.
Sunt încă în masină.

― Am intrat în oraș. Zi-mi strada.

―  Ah da. Strada Abbot, casa numarul 116, spun pe un ton răgușit.

― Ar trebui să te aranjezi puțin, arăți ca naiba, spune Ash începând să râdă, iar eu privesc în oglinda retrovizoare din fața mea.

      Îmi așez parul și îmi șterg machiajul căzut de sub ochi.Îmi scot parfumul din geantă și pulverizez un puf făcându-l pe Ash să strănute.

― De ce mama naibii te dai cu parfumul ăla? se vaită el.

― Mie îmi place, spun după care scot limba jucăuș la el.

― Șii, am ajuns.

      Privesc pe geam casa mamei și emoțiile mă cuprind. Sper că nu va crede ceva greșit despre Ash.
Deși sună răutăcios eu doar am acceptat să vină cu mine pentru că nu am mașină.
      Ne dăm jos din mașină și ajunsă în fața ușii înghit în sec apăsând pe sonerie.
Ash e în spatele meu și îl simt cum mă privește.
Ușa se deschide iar în fața mea e mama, îmbrăcată și machiată lejer.

― Atlanta! exclamă și mă prinde într-o îmbrățișare de urs.

― Bună mamă. Scuze că nu am sunat, dar...

― Oh draga mea. Nu trebuie să mă suni, poți veni oricând în vizită. Dar cu ce ai venit? întreabă făcându-mă să îmi dau seama că nu l-a văzut încă pe Ash.

― Eu am adus-o, spune și face un pas în față stânjenit, iar mama adoptă o figură șocată.

― Ooo, bună dragule. Tu trebuie să fii tipul acela arătos.

Ash zâmbește.

Privesc scenele și mă rog ca Ash să nu zică ceva greșit, cu toate că a facut-o mama deja.

― Ashton... Ashton Brown. Încantat de cunoștință domnișoară Simons, spune ironic.

Ce naiba?

― Dumnezeule, ești o mare figură băiete, exclamă mama râzând iar obrajii i se înroșesc. Spune-mi Linda.

― Cu mare plăcere, Linda, spune zâmbind și îi sărută mână iar mama chicotește mai tare.

      Cum face asta? Mama niciodată nu a mai fost atât de... măgulită.
Încep să cred că acest băiat are mai multe personalități, dar mă bucur că mama nu l-a gonit deja. Se pare că a ieșit mult mai bine decât mă așteptam.

― Scumpa mea, nu ai de gând să vii și tu? întreabă mama și atunci îmi dau seama că stăteam singură în fața ușii.

      Oftez și intru în casă încrezătoare.