Asha

17

        Oare Ash a experimentat sentimentul de dragoste la prima vedere ?
  Oare a trăit vreodată sentimentul de iubire?
Acest băiat îmi stârnește și cea mai mică parte a curiozității mele.
Muzica răsună în căști în timp ce mă îndrept către bibliotecă. Încă nu m-am învătat cu tot campusul acesta și sper că voi reuși să găsesc clădirea bibliotecii. Am un proiect foarte important de făcut pentru ora de psihologie.
       Mă bucur că m-am înscris la acestă filieră. Întotdeauna mi-am dorit să devin un psiholog de succes. Totuși mă întreb cum de Ash s-a înscris aici, mai ales după tot ce mi-a spus Robin.
Merg agale exact pe unde mi-a explicat Anais să mă duc.
Mă uit de jur împrejur urmând indicațiile când privirea mi se ațintește pe o cafenea dărăpănată. Observ trăsăturile familiare ale lui Ash și mă ascund după un copac pentru a nu mă vedea. Pare că îi dă pumni și șuturi unui tip destul de masiv

Se bate?

Evident, îmi răspund în subconștient.

      De data aceasta nu o să mai tac, mă apropii de ei și încep să țip fluturând din mâini.

—  Stop!

      Ash dă drumul tipului și se întoarce brusc către mine. Privirea i se schimbă din furie în mirare, iar pupila i se dilată.

—  Ce cauți aici Atlanta?! urlă la mine, iar eu încerc să îmi păstrez calmul.

—  Mă duceam la bibliotecă și am văzut toată scena.

—  Și ce dracu' te bagi? Vezi-ți de treburile tale.

—  Aproape l-ai omorât, spun terifiată uitându-mă la tipul ce zace pe jos.

—  O să fie bine, spune arogant.

—  Nu poți să faci asta la infinit!țip și eu incontrolabil.

—  Și tu nu poți să intervii în toate rahaturile pe care le vezi. Fiecare cu problemele lui! urlă apropiindu-se de mine.

      Face un pas în față iar eu încerc să mă dau în spate, dar am înghețat.
E furios și nu știu de ce e în stare acum.

—  Ți-am spus că te joci cu primejdia, Atlanta, și tu tot nu asculți, spune pe un ton jos în timp ce se apropie și mai mult, iar respirația mi se îngreunează.

—  Eu... nu... nu îmi mai găsesc cuvintele. Îi simt suflarea aproape de fața mea. Mirosul de tutun amestecat cu mentă mă face să tremur, iar respirația sa caldă se împletește cu a mea.

—  Tu nu, ce? întreabă, iar vocea i se îngroașă și mai tare și se apleacă către mine.

—  Eu...

      Și atunci sunt estompată prin cel mai duios mod. Un sărut. Un alt sărut. O fac din nou. O face din nou.
      De ce o face?
       De ce îi permit?
  Încerc să mă gândesc la toate acestea, dar senzația e prea nepământească, prea divină, iar gândurile mi se șterg.
Gustul și delicatețea limbii sale îmi sunt deja familiare. Acum parcă totul e mai clar.
Îmi așez o mână pe ceafă, iar cealaltă în părul sau.
      El își mută mâinile când pe talia mea, când pe șoldurile mele prin niște mișcări lente, care mă fac să mă cutremur.
Scoate un mic geamăt când îl trag ușor de păr și simt cum obrajii îmi iau foc.
E greșit, e ilegal pentru mine, dar nu pot să mă desprind. Nu am simțit niciodată asemenea stări.
E un derbedeu, un nesăbuit, dar să dea naiba de nu e irezistibil.
În cele din urmă se desprinde și îmi zâmbește.

—  Asta ca să îți vezi de viața ta.

Nu zic nimic și mă întorc încercând să îmi continui drumul.

—  Ne mai vedem, Atlanta, îl aud spunând după care începe să râdă.

      Așa se întâmplă de fiecare dată.Ne sărutăm, după care unul din noi se face că nimic nu s-a întâmplat și dispare.

      Ajung mult mai repede decât mă așteptam la bibliotecă și merg printre rafturi căutând o carte de psihologie pentru proiect când găsesc în sfârșit ce am nevoie. Privirea mi se oprește pe o carte mare, albastră pe care este scris Istoria Psihologiei.
Dau să o iau de pe raft însă nu reușesc.
      Un zgomot răsună de după raft și atunci îmi dau seama că nu eram singură pe acest raion.
Scot cartea și de după raft se ivește o față bine definită de bărbat.
Ochii căprui îi sunt ațintiți asupra mea.

—  Mă bucur că ai reușit să scoți cartea, spune băiatul din spatele raftului zâmbind.

      Până să apuc să îi răspund, dispare.
Ridic din umeri și dau să mă îndrept către măsuța din mijloc când un braț mă oprește.
Tresar și mă întorc. Observ că e tot tipul din spatele raftului.

—  Scuze, nu am vrut să te sperii, dar voiam să îți aflu numele.

—  Oh. Atlanta, spun politicoasă.

—  Adam, încântat.

Dăm mâinile în semn de politețe.

—  Ești studentă?

—  Da, la psihologie, mă laud puțin.

      Adam îmi zâmbește dezvelindu-și dinții. E destul de drăguț. Ochii îi sclipesc în timp ce vorbește cu, toate că nu știu ce anume spune, dau din cap și îi zâmbesc.

—Și, ce an ești?

Mă trezesc la realitate și scutur ușor din cap.

—  Anul întâi, tu?

—  Al treilea. La limba engleză.

      Probabil este din aceeași generație ca și Ash.
Mă întreb oare el ce face acum?
Atât gândurile mele, cât și discuția cu Adam sunt întrerupte de către soneria telefonului meu.
Scot telefonul și observ că e Sky. Răspund ignorându-l pe Adam.

—  Alo? răspund punându-mi telefonul la ureche și sprijinindu-l cu umărul. La bibliotecă. Cum?  Arest? Vin imediat.

—  Totul bine?

—  Ăă,  da. Ne mai vedem dacă e, trebuie să plec, spun și ies pe ușă.

Cum e posibil așa ceva? Ash e arestat?! De ce au nevoie de mine?

      Alerg înapoi la cămin și ajung relativ repede, mă schimb și îl sun pe Robin. Din fericire s-a oferit să mă conducă.
Ajungem la secția de poliție în scurt timp.
Acolo o zăresc pe Sky. Alerg spre ea și o iau in brațe.

—  Ce s-a întâmplat?

—  S-a luat la bătaie cu un dealer de droguri, spune Sky îngrijorată.

—  Poftim?

—  Scoateţi-mă de aici! urlă Ash din camera alăturată iar eu îmi dau ochii peste cap.

—  Mă duc să văd ce face.

      Sky încuviințează iar eu intru în camera celulei.
În spatele gratiilor se află Ash îmbrăcat într-o salopetă oranj stând pe băncuța dinăuntru și dând cu pumnii în perete.

—  Ce cauți aici? țipă și se ridică strângând de bările de metal ale celulei.

—  Întrebarea potrivită este... ce cauți tu aici? îl tachinez.

—  Ce îți pasă ție? își suflă părul de pe frunte.

—  Ei bine... dau să mă răstesc la el când o voce groasă mă acoperă.

—  E o întrebare bună, fiule.