Asha

37

        Bat la ușă, iar emoțiile mă cuprind numaidecât.
Mâinile îmi tremură și am gâtul uscat.
Nu știu ce reacție va avea mama când va afla despre mine și Ash deși își dorea să existe ceva între noi.
În mod normal ar fi suflat foc pe nări, căci știu cât de mult urăște bădăranii de genul, dar se pare că puterea sa de a citi persoane este mult mai mare. Tactică pe care am moștenit-o și eu însă nu este la fel de proeminentă.

      Ușa se deschide, iar în spatele ei se află mama, îmbrăcată în halatul ei de casă, dar cu părul totuși coafat.

—  Surpriză! exclam și îmi flutur mâinile prin fața ei.

—  Atlanta! Ce dor mi-a fost de tine! strigă și mă prinde într-o îmbrățișare caldă și mă sărută dulce pe lobul urechii.

Se retrage cu ochii înlăcrimați și mă privește zâmbind după care își mută privirea la Ash.

— Ai venit și tu dragule. Mă bucur că ai grijă de fiica mea.

Ash înghite în sec evident stânjenit, iar eu scap un chicot stingher.

—  Haideți, intrați, spune mama făcându-ne loc înăuntru.

Casa pare că a fost curățată de curând. Mama are obiceiul de a face curățenie foarte des, ca și mine de altfel.

—  Atanta! Sunt atât de bucuroasă că ai venit pentru aniversarea ta! strigă în timp ce vine din bucătărie cu niște pahare și o sticlă de Coca Cola.

— Bineînțeles că am venit. De ce nu aș fi făcut-o? spun în timp ce mă așez pe canapeaua maronie din living.

—  Am crezut că... se oprește și ia loc lângă mine... că nu mai vrei. Ești studentă, ai viața ta... spune dezaprobător.

—  Dumnezeule! Cum poți să crezi așa ceva. Normal că vreau să vin să te văd.

—  Mă bucur să aud asta. Spune iar chipul i se luminează vizibil.

Mă uit în jurul meu și îmi dau seama că Ash încă nu a ajuns cu bagajele.

Acesta e momentul!

—  Ar mai fi ceva...

—  Ce draga mea? Întreabă în timp ce toarnă suc în pahare.

—Eu... Eu și Ash suntem împreună,  rostesc rapid.

      Se oprește și își ridică capul cât să mă privească în ochi.
Îngheț în fața ei și îi aștept răspunsul.
Simt cum inima îmi bate cu putere și îmi mușc buza inferioară.

—  Asta e... spune în sfârșit... minunat! chițăie și bate din palme.

—Ce? întreb mirată.

—  Ai un iubit, Atlanta! Mă bucur pentru tine!

—  Nu te deranjează cum arată?

—  Nu fi prostuță fata mea, bineînțeles că mă deranjează oarecum. Știi ce părere am despre acel... look, dar pare un tânăr care are dragoste de oferit, iar dacă tu ești cea le care dorește să și-o consume, atunci foarte bine. Atlanta, spune și mă ia de mână, profită de asta până nu e prea târziu. Zâmbește și pleacă din cameră.

      Oare s-a referit la tata?
Îmi e atât de dor de el și de Aleksander.
Mă ridic și mă apropii de șemineu. Ridic rama de fotografii și privesc la zâmbetul tatei și al fratelui meu.
Zâmbesc. Zâmbesc și plâng.
Sunt ferm convinsă că se află într-un loc mai bun, lângă Tatăl nostru care ne iubește necondiționat.

      Sunt întreruptă în momentul în care Ash intră pe ușă și trântește bagajele pe podea.
Mă întorc cât să îl privesc, dar rămân perplexă când îl văd.

Tricoul îi lipsește, iar pielea îi strălucește din cauza transpirației care îi curge pe trup.

— Ce... ce a durat atât? reușesc în sfârșit să scot pe gură.

—  Niște probleme la mașină, nimic grav, mă asigură și se apropie.

—  Copii, o să vă aduc niște sărățele până la cină, răsună vocea mamei de dincolo de perete.

Cotrobăi grăbită prin rucsac și scot hanoracul negru al lui Ash și i-l arunc în cap.

—  Pune asta pe tine! Repede! Scuip printre dinți.

—  Okay, okay, spune nedumerit, iar mama își face apariția în living cu o tavă plină de sărățele în mână.

Ne așezăm pe canapea, iar mama se așază pe fotoliul dim fața mea și ne zâmbește cald.

—  Cum mai merge facultatea? Intreaba mama în timp ce soarbe din cana plină cu suc.

—  Bine, răspundem la unison, iar mama izbucnește în râs.

—  E bine, continui eu.

—  Mă bucur că îți place draga mea, zâmbește. Ce ar fi să vă duceți bagajele sus cât pregătesc cina? Sau puteți sta aici să mâncați sărățele.

—  Singur. Hai să ducem bagajele, spun și mă uit la Ash făcându-i semn către trolere.

                                                                                   ***

— Lasă-le acolo! Spun și atât cu degetul arătător către podea, lângă dressing.

      Ash se tolanește în pat lângă mine și se reazemă într-un cot uitându-se în ochii mei.
Își apropie fața de a mea și respiră greoi.
Îl privesc adânc în ochii săi verzi și mă apropii din ce în ce mai mult de el.

      În mai puțin de două secunde buzele sale se izbesc cu ale mele într-un sărut sălbatic și pasional.
Limba sa își face drum în gura mea, iar răceala inelelor din buza și din limba sa îmi oferă um plus cosistent de furnicături care îmi cutreieră corpul până în maduva oaselor.

Dau să îi desfac fermoarul hanoracului când vocea mamei răsună de la parter.

—  Chiar trebuie să ne ducem? întreabă Ash, iar figura i se transformă într-una demnă de compătimire.

      Îmi lipesc buzele de ale sale intr-un ultim sărut pasional și urc în poala sa cât să îi fac pe plac.
Simt cum mica umflătură din pantaloni se ridică tot mai mult așa că continui să îl sărut preț de câteva secunde, după care mă opresc ridicându-mă de pe el.

Ajunsă jos mă uit în jur ca să o zăresc pe mama, însă fără folos.

—  În bucătărie! Strigă parcă răspunzându-mi la gânduri.

      Mă răsucesc și îl aștept pe Ash să ajungă lângă mine.
Îl analizez în timp ce coboară scările leneș, cu un zâmbet zeflemitor pe față.
Își trece mâinile repetat prin păr cât să își țină părul cel negru și rebel în frâu.
Își trece vârful limbii peste buza de jos când aproape coboară ultima treaptă și își vâră mâinile adânc în buzunare.

      Cand în sfârșit ajunge lângă mine mă apucă strâns de mână.
Intrăm în bucătărie și rămân șocată când văd cine stă în fața mamei cu un zâmbet la fel de cald precum mi-l aminteam.

O nu!