Asha

42

      Deschid ochii și scutur ușor din cap.
Pieptul tare al lui Ash mă face să mă ridic numaidecât.
Privesc la cesul mic depe perete și mă frec la ochi cât să mă trezesc de-adevăratelea.
Îmi așez la loc capul și mai profit de încă câteva minute ca să îi ascult ritmul inimii lui Ash.

      Mă cuibăresc tot mai mult și ascult cum pulsul îi crește și coboară.
Acesta a devenit pe deplin sunetul meu preferat. Mai armonios precum un dans, mai liniștitor precum un cântec.

      Îmi ridic mâna și încep să mă joc cu părul său catifelat.
Scutură de câteva ori din cap și continuie să sforăie.
Desenez cerculețe imaginare pe chipul său palid și zâmbesc când îi urmăresc reacțiile adorabile.

— Ce crezi că faci aici? mă întreabă surprinzându-mă pe un ton scârțâit.

— 'Neața, spun, evitând răspunsul și îi zâmbesc.

—  Cât e ceasul?

—  Unsprezece.

—  Nu! exclamă și se ridică brusc făcându-mă să cad.

— Ce s-a întâmplat?

—  Am întârziat la serviciu.

— Oh, fac și îmi mut privirea în timp ce Ash se îmbracă.

—  Pot să... vin și eu? întreb în timp ce mă joc cu o suviță de păr.

       Chipul i se luminează și îmi aruncă un zâmbet strâmb.
Trage aer în piept, și spune:

—  Sigur.

      Încep să bat din palme și mă grăbesc la toaletă cu mâinile pline de haine.
Nici măcar nu știu  unde lucrează, adică la ce fel de restaurant, dar sunt bucuroasă că a acceptat să vin cu el și sunt nerăbdătoare să aflu unul dintre lucrurile pe care voiam să le știu încă de acum trei luni.

      Trag pe mine o perecehe de pantaloni office negri și o bluză albă cât să arăt decent.
Aleg să îmi dau doar cu rimel și mă încalț cu espadrilele mele preferate.

      Când ies de la toaletă Ash e deja îmbrăcat și aranjat sprijinindu-se de peretele de lângă ușă.

—  Cum arăt? întreb și fac o piruetă în fața sa cât să îmi poată vedea fiecare articol vestimentar.

—  Frumoasă ca întotdeauna, spune fără ca măcar să ridice ochii din telefon.

Ciudat...

      Încerc să îmi păstrez calmul și ies pe ușă cu Ash în urma mea.

      Ieșim din clădirea căminului studențesc și încerc să îl apuc de mână , însă răspunsul său este de a mă respinge.

—  Bine, care e problema? spun într-un final indignată.

—  Ce?

—  Stai încontinuu pe telefon, mă ignori și nici măcar de mână nu vrei să mă ții. Spun și mă poticnesc în fața sa încrucișându-mi brațele la piept.

—  Ăăă, scuze? spune și se freacă la ceafă.

      Îmi dau ochii peste cap și intru în mașină fără să îi mai spun ceva.
Îl iubesc, dar am presimțirea că se întâmplă ceva aici, iar asta mă seacă.
Îmi scutur capul cât să îmi revin din criza mea de paranoia interioară și îmi rezem brațul de tetieră.

       Iubitul meu enervant pornește radioul și iese cu viteză din parcare fără să țină cont că și eu mă aflu în mașină.

      Încerc să nu mă enervez prea tare și ascult cu atenție melodia de la radio.
Până să apuc eu să fredonez, Ash începe să își dea frâu liber glasului și să cânte în adevăratul sens al cuvântului.
Ador când face asta. Vocea sa suavă și delicată îmi încântă urechile de fiecare dată când o ascult.

      Ajunși în fața unui local rustic Ash îmi deschide ușa, iar eu îi mulțumesc și pășesc înăuntru.
Fețele celor din jur nu sunt întocmai așa cum m-aș fi așteptat.
Majoritatea oamenilor sunt tatuați și par destul de fioroși.

      Ash mă apucă de mână și mă trage către tejgheaua localului și mă îndrumă să mă așez în fața ei.

—  Frumos... loc,  spun în timp ce ma uit de jur împrejur.

—  Mda, să zicem, spune și își dă jos tricoul după care își pune o cămașă în schimb.

—  Ești chelner?

—  Ospătar, spune și zâmbește în colțul gurii.

Chicotesc și îl privesc cum își completează ținuta cu un șorț portocaliu pe care scrie ,,Meals&drinks" și începe să facă câteva băuturi pe care le așează mai apoi pe tejghea.

      Îmi mut privirea către un motociclist de vârsta a treia care se așează lângă mine.Are o barbă lungă și albă, iar pielea îi e plină de tatuaje.
Ash îl țintuiește cu privirea după care se apropie și ridică o halbă de bere goală.

—  Garret! Omule! Care-i treaba? țipă Ash la tip în timp ce dau mâna.

—  Ash fiule! Mă bucur să te revăd. Nu ai mai prea dat pe aici.

—  Mda. Am avut ceva treabă.

      Privesc la scenele ce se desfășoară în fața mea neînțelegând defapt ce se întâmplă și mimez o tuse cât să îi atrag atenția lui Ash.

—  Oh, da. Garret, ea e Atlanta... iubita... mea, spune oarecum stânjenit, iar eu dau mâna cu Garret și îi zâmbesc politicos.

— Ashton, nu îmi vine să cred că ți-ai găsit o fată care să te suporte, spune și pufnește în râs, iar Ash și cu mine facem la fel.

                                                                                          ***

      După trei ore în care am urmărit cum Ash s-a certat cu câțiva oameni dubioși, am mâncat și am mai râs, a sosit în sfârșit timpul pentru o pauză.

— E destul de cald pentru decembrie, spune în timp ce trage lent din țigară.

— Să zi... zicem, mă bâlbâi în timp ce tremur.

Ar fi trebuit să îmi iau geaca!

— Te simți bine?

—  D... da.

—  Vino încoace, spune și își întinde brațele cât să mă cuibăresc în bratele sale.

—  Mersi.

      Îi inhalez parfumul precum ar fi o porțiune mică de oxigen vital.
E un sentiment atât de plăcut.
Să stau în brațele sale și să îi pot mirosi parfumul.
La naiba! Băiatul ăsta a devenit slăbiciunea mea în adevăratul sens al cuvântului.

—  Fii atentă! spune și se apleacă aproape de buzele mele.

      Îmi deschid gura instinctiv și îmi închid ochii.
Când buzele noastre se lipesc, simt cum fumul îmi acaparează întreg tractul respirator.
Tușesc inițial, dar mă acomodez repede cu senzația nouă.

       La scurt timp întreg fumul dispare, iar limba sa catifelată îmi mângâie buzele cerându-mi permisiunea de a intra.
Îmi deschid gura și îmi încolăcesc limba cu a sa.
Mă bucur de fiecare părticică din el neexplorată încă, când soneria telefonul mă face să tresar.