Asha

54

      Îmi iau poșeta din dormitor și când intru în bucătărie, mama mă privește îndelung zâmbind forțat.

―  O să fii bine? mă întreabă mama îngrijorată.

― Bineînțeles mamă, spun eu.

―  O să îmi fie dor de tine.

―  Și mie, zic și o prind de mână.

―  Mă bucur că ești în mâini bune, spune și își îndreaptă privirea pe geam la Ash care bagă trolerele în portbagaj.

―  Bine păi... înainte să plecați aș vrea să faceți cunoștință oficial cu Bruce.

      Încuviințez când logodnicul mamei apare din living.
Părul său castaniu reușește să îl întinerească în contrast cu ochii săi albaștri și strălucitori.

―  Bruce. Bruce Edwin, spune și îmi întinde mâna zâmbind.

―  Eu sunt Atlanta, iar acesta este Ash, iubitul meu, fac eu și arăt către Ash care intră exact la țanc în cameră cu o privire mirată pe față. Se apropie și mă prinde strâns de talie.

―  Încântat, mârâie Ash printre dinți când dă mâna cu Bruce.

―  Asemenea, spune omul vesel.

      O îmbrățișez pe mama o ultimă dată și după ce ne luăm rămas bun, plecăm înapoi către New York.

―  Ce mai vacanță! exclamă Ash când accelerează.

―  Mie-mi spui?

      Chicotește și își suflă părul de pe frunte.
Îmi las capul pe spate în scaun și privesc la copaci pe geam.

―  M-am simțit totuși ciudat că maică-ta a trebuit să mă lase să stau în casa voastră, din nou. Spune timid și își mușcă buza.

      Îmi întorc capul către el și îl prind de mână.

―  Mama te place. Nu ai de ce să îți faci griji

       Îmi zâmbește.

―  Păi... mă bucur să aud asta de la tine și, ca să îți arăt că îmi pare rău pentru faza de la petrecere, o să îți mai povestesc câte ceva despre mine.

―  Chiar te rog! spun eu. O să îmi spui ce s-a întâmplat anul trecut?

―  Ce? La dracu'! De ce îți pasă atât de tare de anul trecut?! Țipă, iar tonul i se schimbă radical.

Și începem..

―  Pentru că, aproape to campusul vorbește despre chestia asta și eu -care sunt iubita ta de aproape două luni- habar nu am ce s-a întâmplat.

      Oftează apăsat și își trece mâna de două ori prin păr.
Accelerează cât să depășească un tir și îmi evită privirea spunând:

―  Fie...

      Zâmbesc din cauză că în sfârșit el este cel ce mi se supune mie.
Mă așez tot mai confortabil în scaun și îl privesc în detaliu.
Își trece limba printre buze umezindu-le și trage aer adânc în piept.

―  Bun, spune și își drege vocea. O să încep cu începutul. Aveam optișpe' ani, aproape nouășpe'. Eram un puști fraier și destrăbălat și mi se cam rupea de școală în general, își încordează umerii și strânge din volan. Terminasem liceul de câteva săptămâni și umblam din club în club cu alți țânci drogați ca și mine, iar cum tata e un imbecil idiot, bunica a avut grijă să îmi spună zilnic să aplic la o facultate -că o să îmi prindă bine- , așa că, într-o seară, am venit beat din club și am depus fișă la NYU, oftează. Și soarta a fost că m-au acceptat.

      Îi analizez chipul în detaliu cât să observ că acum chiar e sincer, iar asta mă surprinde. Mă așteptam să mă mintă.
Aparent orele de psihologie chiar m-au învățat ceva.

― ...și când am aflat, am fost mirat inițial, având în vedere că eram beat când am depus fișa de înscriere, dar după o vară la fel de nebună ca și toți anii de liceu, am decis să mă duc totuși. Primul an a fost extrem de monoton. Rutina mea era aceeași ca în liceu, însă odată cu începerea celui de-al doilea an, lucrurile s-au cam schimbat. se încruntă și mă privește preț de două secunde, după care se întoarce la drum. A apărut trendul... ăsta.
Dacă reușeai să te droghezi cu Xanax atât de tare încât să leșini, dovedeai că ești ,,tare", sau ceva de genu'. Nici măcar nu mai știu exact.

Dumnezeule!

―  Când am aflat asta, creierul meu idiot a decis că ar fi distractiv. Tipic, spune descrețindu-și fruntea. Așa că, am luat o supradoză.

―  Ce naiba? mă mir eu.

―  Mda. După ce le-am luat, am început să mă simt amețit. Era diferit față de ce fumam eu. Ăsta era un drog real. Îmi simțeam corpul greu și nu mai judecam lucid, dar într-un fel mă simțeam bine. Cu cât începeau pastilele să își facă efectul, cu atât plăcerea era mai mare. Începusem să fac mișto de niște tipi.
Inițial râdeam de ei cu Jeremy, dar cum drogul îmi dădea curaj, m-am ridicat și m-am dus la ei.
Am început să fac mișto de ei fără ca măcar să îi cunosc sau ceva. Pur și simplu eram un idiot drogat. Nici măcar nu știam ce fac. se încordează. Tipilor nu prea le-a convenit și m-au amenințat, dar eu nu îi ascultam. Asta până când cel mai mare dintre ei a început să mă ia la bătaie.
M-am strofocat să dau în el, dar mă simțeam slăbit si amețit în continuare și cum cei de la frăție obisnuiau să țină sticle de benzină în bucătărie, am luat o sticlă și i-am aruncat-o tipului în față. Speriat fiind, am înșfăcat o brichetă și... ei bine...

―  Nu! Nu! exclam eu șocată.

―  Ba da. Știu că sună absurd, dar i-am dat foc. Nu știam ce fac Atlanta. Eram atât de speriat, iar totul era în ceață așa că am apelat la cea mai simplă metodă.
Tipul se zbătea, oamenii țipau, iar mie îmi înghețase sângele în vene.
Începusem să îmi revin și priveam cum toată lumea se agită, iar urletele tipului mă trezeau la realitate.
L-am stropit repede cu apă, dar era deja târziu. Avea arsuri severe. Nu mai știu exact cine a sunat la salvare și l-au luat de urgență la spital. Când m-am trezit total din stările mele euforice și am realizat ce tocmai se întâmplase, m-am panicat.
Au avut loc anchete, am stat părnaie o lună, până ce a reușit tata să îmi achite cauțiunea. Aproape că urma să fiu arestat pentru agresiune și tentativă de omor. A fost groaznic, Atlanta. Am avut noroc că tipul a acceptat banii tatălui meu ca să nu depună plângere.

      Oftează, iar eu încep să tremur. Nu pot să cred așa ceva. Nu pot..

―  Ash asta e... izbuzbesc în lacrimi. Nu știu ce să simt, nu știu ce să zic. Nu știu dacă să îmi pară rău pentru el, sau să îmi fie frică de el.

      Își pune mâna pe coapsa mea, dar i-o resping.

―  Am nevoie de puțin timp, spun rece.

      Procesez cu greu informațiile recent aflate. Îmi e greu să cred că Ash este capabil de așa ceva, sau a fost.
Știu că a avut o viață mai diferită, dar a făcut un lucru atât de greșit, iar eu credeam că acea provocare a fost groaznică. Se pare că eu chiar nu îl cunosc pe acest om...