Asha

24

- Atlanta! răsună o voce familiară de dincolo de ușă.

Mă trezesc la realitate și mă ridic brusc de pe Ash.
Privesc pe vizor însă nu văd nimic așa că deschid cu sfială ușa.
Rămân socată când zăresc o bătrână cu parul sur și mică de statură care ține un troler în mâna dreaptă.

- Nana?! exclam confuză. Cum ai ajuns aici? De unde știai că sunt aici, de fapt?

- Nu fi prostuță fata mea, sunt bunica ta. E treaba mea să știu asta.

Mă prinde într-o îmbrățișare călduroasă de urs, iar eu o strâng cu putere.
După ce ne desprindem bunica îmi zâmbește blând precum obișnuia să o facă de obicei.

- Nu îmi vine să cred ce mare te-ai făcut, spune pe un glas stins, dar totuși plin de veselie.

- Nu m-ai mai văzut de vreo... trei sau patru luni, o ironizez.

- Mie mi se pare că te schimbi de pe o zi pe alta dragă. Nu ai de gând să mă inviți înăuntru?

O nu!

Atunci mi-am amintit că Ash e încă în cameră. Dau timid din cap și îmi mușc limba lăsând-o să intre în cameră.

- Vai de mine! țipă bunica speriată când dă ochii cu bărbatul tatuat ce stă acum pe patul meu.

Ash zâmbește timid și expresia îi e confuză, iar eu pun jos bagajul bunicii.

- Ăăă... se bâlbâie Ash.

-Bunico, el e Ash, îl întrerup eu. E un... prieten.

-Oh! M-ai speriat dragule. Nu credeam că ai și prieteni băieți Atlanta, spune ea chicotind, iar Ash surâde.

- Ba uite că am, Nana! contraatac eu.

- Eu sunt bunica Atlantei, dar îmi poți spune Nana, îi zâmbește, iar Ash își scarpină ceafa încă confuz.

- Nana! o întrerup eu. Care este scopul vizitei?

- Păi, se întoarce către mine și mă privește în ochi, am de gând să stau două zile și deja am vorbit la administrația căminului și aparent, am voie, chițăie entuziasmată, iar Ash o îngână făcându-mă să râd.

- Ce ați spune să facem niște activități? spune așezându-se pe scaunul de la birou.

Ash se strâmbă, iar eu mă uit urât la el.

- Sună...

Sunt întreruptă de sforăitul puternic al bunicii.

- Cum dracu' a adormit atât de repede? se repede nedumerit

- Dă-i pace! Suferă de narcolepsie și când bate un drum de vreo douăsprezece ore, se amplifică, răspund în apărarea bunicii mele.

Își dă ochii peste cap și își vâră o țigară între buze pe care însă, nu o aprinde, spre bucuria mea.

- Doișpe' ore?

- Locuiește în Kansas, spun scurt.

- Hai să plecăm de aici, schimbă el subiectul brusc.

- Poftim? Nu! Trebuie să învăț.

- La naiba cu învățatul. Nu strică puțină promenadă.

- Unde mai exact?

- Nu știu. Unde ne poartă vântul? ridică din umeri și își aprinde țigara cu un chibrit.

- Ești nebun.

Mă întorc cu spatele și îmi scot cărțile pentru cursurile de mâine.
Simt cum ochii de smarald ai lui Ash mă urmăresc în detaliu.
Poate că are dreptate. Puțină distracție nu strică..
Fir-ar să fie!
Rup o foaie și scriu pe ea mare „Am plecat la cină cu Ash" pentru ca bunica să nu se îngrijoreze și mă întorc înfrântă către Ash.

- Bine, fie!

Surâde și dă afară fumul țigării.

- Știam eu că vei vrea. Oh și schimbă-ți pijamaua aia. Nu e sexy deloc, zâmbește mișelește.

Îmi dau ochii peste cap și înșfac un pulover lung și o pereche de colanți.
Intru grăbită la baie și încui ușa oftând.
Fac o mică rugăciune ca această ieșire să nu fie un eșec și îmi trag hainele repede pe mine.
Nici măcar nu mă mai machiez.
Îmi analizez reflexia îndelung.
Pistruii îmi sunt mult mai proeminenți acum și ochii îmi par mai mari.
Ies din baie și îl zăresc pe Ash care stă acum rezemat de ușă și mă privește atent.

- Sunt gata.

- Atunci hai să mergem, spune și deschide ușa.

***

Privesc pe geam și mă gândesc oare unde mă va duce Ash, căci, bineînteles, nu mi-a spus.
Sper că bunica nu se va supăra că am lăsat-o singură.
Nu am plecat nici măcar de cinci minute și deja simt o atmosferă tensionată în mașină.

- Ash! sparg tăcerea.

- Hm? face el, reglând oglinda retrovizoare.

- Cum de îți dau voie administratorii să intri într-un cămin de fete? această întrebare țin să i-o adresez încă din prima zi în care a dat buzna în camera noastră.

- Ăăă... cine zice că îmi dau voie? spune ironic.

- Și cum treci peste recepționeră?

- Două cuvinte: prin ea.

Îmi masez tâmplele când Ash începe să râdă.
Cum poate să spună asemenea chestii fără vreo barieră?

- Incredibil!

- Întotdeauna, își mută privirea către mine mușcându-și buza în timp ce se joacă cu inelul din ea, iar eu privesc în față, evitându-l.

Nu pot să cred cât de atractiv este când face gestul ăsta. Asta mă face doar să vreau să continui ce am început înainte ca Nana să apară în peisaj.
Pierdută în gândurile mele obscene, simt mâna miraculoasă a lui Ash cum mă atinge pe umăr.

- Planeta către Atlanta.

Scutur din cap și mă înroșesc. Chipul său este perfect luminat de soare și simt cum vreau să îl sărut fix acum.
Trebuie să mă controlez! Nu am mai gândit în viața mea niște chestii atât de dubioase.

- D... da.

- Privește în față, îmi spune cald.

Îmi întorc privirea către apusul sublim din fața mea.
Ies grăbită din mașină și, cu gura căscată, mă minunez la nuanță roșiatică a cerului.
Nici măcar nu am observat că suntem pe malul unui lac. Sunt prea uimită.

- Nu am văzut ceva mai frumos în viața mea, spun și vorbesc serios.

- Știu sentimentul, spune și se așează turcește pe nisip.

Fac la fel și nu îmi dezlipesc privirea de pe apus.
Încă de când eram mică am fost impresionată de puritatea mediului astral, mai ales de apus sau răsărit.

Ash se apropie mai mult de mine și își așează capul pe umărul meu.
Păstrez liniștea și îmi rezem și eu capul de el.
Briza ușoară ne învăluie făcându-mă să tremur puțin.
Ash își pune o mână în jurul meu și lasă să îi scape un căscat adorabil.
Mă uit la el și realizez că are ochii închiși. Mă cuibăresc mai bine în brațele sale atât cât să nu îl deranjez prea tare.
Dacă am spus că nu am văzut ceva mai frumos decât acest apus, am mințit. Chiar am văzut și acest lucru este însuși Ash.

Ce îmi faci tu mie, Ash?