Asha

55

      Când pășesc în camera de cămin, un aer îmbâcsit mă lovește în față.
Mă îndrept direct la fereastră și o deschid instant când Ash intră pe ușă și trântește bagajele zgomotos pe podeaua tare.

―  Atlanta! mă strigă, iar eu mă  întorc cu fața spre el.
Are o privire tristă și își trece mâinile repetitiv prin păr.

―  Ești încă supărată? întrebă parcă îngrijorat.

―  Ash. Nu sunt supărată. Nici nu am fost, răspund eu, iar chipul i se luminează. Doar am fost copleșită de ce mi-ai spus și am realizat că de fapt, eu nu te cunosc precum credeam că o fac. îi explic, iar glasul îmi tremură.

―  Înțeleg, dar m-am schimbat atât de mult, Atlanta! Chiar am făcut-o! Trebuie să mă crezi.

      Se milogește, iar eu mă apropii de el cât să îl privesc în ochi, dar își întoarce privirea spre podea.
Îi prind capul între mâinile mele și îl fac să mă privească. Ochii săi se plimbă de la buzele mele, la ochii mei, și înapoi.

―  Nu o să te mai judec după trecutul tău. Știu că tu nu ai făcut-o cu bună știință sau din răutate.

      Încuviințează și un mic zâmbet îi apare în colțul gurii în timp ce se apropie la rândul său de fața mea.
Respirația sa greoaie îmi inundă fața, iar mirosul de mentă mă atrage lent în capcana aceasta la care mă așteptam că mi-o va pune.
Știu că mă aflu într-un cerc vicios, dar nici nu simt nevoia de a scăpa din el. Sunt speriată de întreaga sa poveste, dar trebuie să îi fiu alături și să îl cred. Îl cred că s-a schimbat și îl cred că mă iubește.
Când buzele sale moi și umede se lipesc tandru de ale mele, simt cum trupul mi se zbate și inima stă să îmi sară din piept.
Își așează gentil mâinile pe talia mea și preț de o secundă, imaginea cu Isaac peste mine îmi reapare în minte.
Îmi clătesc mintea de amintirea spurcată și intensific sărutul. Limba sa catifelată mă mângâie cu dorință, dar și cu sfială.
Îl trag ușor de păr, iar el mă împinge în perete și îmi ridică piciorul lângă al său strângându-mă de coapsă.

―  Și mie mi-a fost dor de voi. Se aude vocea lui Sky.

      Ne desprindem rapid și ne uităm unul la celălat, apoi la Sky care încearcă să își ascundă un zâmbet. 

 ―  Sky! Fac eu. Hei! o îmbrățișez.

      Îmi răspunde îmbrățișării după care se uită urât la Ash care își dă ochii peste cap.

―  Daa! Ce dor mi-a fost de tine! Spune ironic, iar Sky îi arată degetul mijlociu, după care încep amândoi să râdă.

―  Cum a fost în Florida? schimb eu subiectul.

―   A fost frumos. Am stat cu familia și cu prietenii. Am primit o groază de cadouri și cam atât, în mare parte. Spune în timp ce își așează trolerul pe pat.

―  La voi cum a fost? întreabă în timp ce își mută privirea de la mine la Ash și invers.

— Destul de interesantă. Răspunde Ash din cadrul ușii. O să vă las acum, căci am puțină treabă, spune și iese rapid pe ușă.

Ce naiba?

                                                                                             Ash

      Furie. Asta e ce simt acum. De ce? Sa dea dracu' de știu. Pur și simplu simt cum ceva anume mă deranjează. Îmi pare atât de rău că a trebui să o las asa pe Atlanta, dar nu puteam rămâne acolo și să stârnesc o ceartă cu ea sau Sky.
Intru în mașină și încep să conduc către casa frăției. Stau și mă gândesc dacă oare motivul nervilor mei sunt întâmplările din vacanță, sau gelozia mea nebună.

      Trebuie să fac ceva ce nu am mai făcut de foarte mult timp. Ceva ce nu credeam că o să mai fac și care îmi stârnește mii de amintiri.

      Când trec de pragul casei, îmi mut privirea direct către etaj când Justin apare în fața mea rânjind precum un dobitoc.

E beat...

―  Ash... te-ai întors.

      Îmi dau ochii peste cap și îi trag un pumn în burtă. Nu am dispoziția necesară să stau la taclale cu el.
Începe să tușească și când dau să urc scările Jeremy mă oprește spunând:

―  Ce i-ai făcut, Ash!?

―  Nimic. O să fie bine, zic și îmi continui drumul până ce ajung în camera mea și încui ușa.

      Mă shimb și mă îndrept exact unde mi-am pus în minte acum câteva minute. Stativul în care mi se sprijină chitara.
O scot din suport și îmi trec degetele peste gravura de pe ea.
E un sentiment atât de plăcut să o țin din nou în mână.

      Mă așez pe pat și îmi poziționez chitara între cot și mâna stângă, iar dreapta mi-o așez pe coarde.
Încep să reproduc un simplu do și din fericire îmi iese.

      Continui să exersez preț de câteva minute bune și aproape că sar în sus ca un copil când reușesc să reproduc fiecare notă.
Mușchii îmi sunt deja relaxați, iar nervii mi s-au spulberat complet.
Ar fi trebuit să fac asta de mult.

      Îmi încălzesc vocea și caut versurile melodiei Perfect. Am de gând să reușesc măcar pe asta să o învăț.
O descrie atât de mult pe Atlanta. Atât de mult.
Îmi dreg glasul și încerc să cânt primul vers, dar o voce în capul meu îmi spune canu voi reuși niciodată să fac asta. Darămite să i-o când Atlantei.
Îmi amintesc de momentele în care mi-a admirat vocea și simt cum încrederea îmi crește puțin așa că trec la versul următor.

      Vocea continuă să mă umilească, dar mă strofoc să o înlocuiesc cu cea a Atlantei care îmi spune că îi pasă de mine, după care pălește din ce în ce mai mult.

      Îmi îndrept spatele și încep să când în totalitate melodia. Deși nu se compară cu versiunea originală, cea acustică a mea începe să sune din ce în ce mai bine.
Imaginea și frumusețea orbitoare a Atlantei îmi împânzește mintea și continui să cânt ca și cum ea ar fi aici, cu mine.

La media: Ash ( Herman Tømeraas)