Asha

32

      Te-ai întrebat vreodată cum se simte dragostea?
      Te-ai întrebat vreodată ce este acest sentiment fără de care omul nu ar fi om și Dumnezeu nu și-ar fi conceput creația?
Ei bine... eu nu m-am întrebat până să îl întâlnesc pe Brown... Ashton Brown.
„Tipul tatuat cu fiare în gură și pe față?"
Da, exact el.
      Am urât întotdeauna poveștile de genul. Fata cuminte și băiatul rău... dar vezi tu, Ash nu e băiatul rău. Nici pe departe. Poate asta vrea să arate, să exprime, dar nu este.
În sinea mea sunt conștientă că e greșit să simt ceva față de el, dar rău cu siguranță nu e.
      Obișnuiesc încă din copilărie să vorbesc în gând cu mine însămi precum o schizofrenică,dar asta mă ajută și îmi oferă încredere în mine într-un fel sau altul.

      Acum privesc la tavan, în micuța mea cameră de cămin și analizez întreaga situație pentru a o mia oară în ultimele două luni.

      Timp de optisprezece ani nu am simțit ceva mai pur și mai copilăresc decât ce simt pentru Ash.
De când cu tragedia aceea, am crezut că nu voi mai fi niciodată fericită și că nu voi mai putea să râd ca inainte.
Până l-am întâlnit pe Brandon, care mi-a dat falsa impresie a fericirii, însă nu am fost în adevăratul sens al cuvântului decât acum.
       Acum mă pot declara fericită.
Fericită că am întâlnit o persoană ca și Ash care prin nu știu ce metode mă face să râd și să uit de greutățile vieții.

      Îmi verific ceasul. E deja ora cinci.
Petrecerea săptămânală de sâmbătă trebuie să înceapă din clipă în clipă așa că mă decid să iau parte din nou la ea.

      Sar din pat și mă îndrept către micul dulăpior ce îmi găzduiește hainele.
Scot o pereche de colanți negri și o bluză albă dantelată cu volanașe.
Aleg să nu mă machiez, poate doar puțin rimel. Mă încalț într-o pereche de espadrile și îmi iau geaca neagră de piele pe deasupra.

       Îmi iau poșeta de pe scaun și ies pe ușă după care o încui.
Ajunsă în capătul coridorului realizez că nu știu drumul către frăție iar Skylar e deja acolo.

Minunat!

       Pornesc pe jos până în stație și mă rog să vină autobuzul cât mai repede.
Din fericire ajunge în doar cinci minute și după cincisprezece minute cobor pe strada Benedict.
Amintirea zilei de marți îmi dă fiori și mă face să schițez un zâmbet involuntar.

       Ajunsă în fața ușii simt cum emoțiile mă cuprind.
Bat la ușă după care îmi iau o poziție formală și aștept ca cineva să apară,însă nu primesc răspuns.
Apăs ușor pe clanță, iar ușa mare de lemn se deschide instant făcând muzica să se audă de sute de ori mai tare.

       Când intru un miros puternic de fum îmi arde nările, iar tinerii din jur par mai mult decât beți.
Îmi fac drum printre ei și caut cu privirea masa grupulețului vesel și îi zăresc ciuful negru al lui sky prins într-un coc uriaș.

       Când ajung în dreptul lor,toți sunt întorși cu spatele și se hlizesc la ceva.
Răsuflu ușurată când observ că Josie nu e cu ei și îmi pun mâna pe umărul lui Sky.
Se întoarce speriată dar pare să se liniștească când dă ochii cu mine.

— Atlanta! exclamă și mă strânge în brațe. Nu știam că vii.

 —  Mda, nici eu, dar mă plictiseam și am zis „de ce nu?", spun și amândouă chicotim.

—  Băieți uitați cine e aici! țipă iar toți ceilalți se întorc.

Mă uit la chipurile lor și încerc să disting ce anume este schimbat la ei. Cu toții inclusiv Ash au ochii roșii și umflați și sunt transpirați.