Asha

60

      Cafeaua mă arde ușor pe limbă, iar aerul rece îmi plimbă părul dintr-o parte în alta.
Ador să privesc oamenii. Îmi dau speranță și într-un fel, încredere. Încredere în umanitate.
De fiecare dată când văd o persoană care zâmbește, mă gândesc că într-adevăr există și fericire pe pământ. Există acea speranță, acel mic strop de bunătate care a mai rămas pe lume.
De ce stau pe o bancă reflectând aceste lucruri filozofice fără sens?

Habar nu am.

      Dar aparent, lucrul acesta mă definește. Mai ales când sunt stresată.
Când întorc capul spre stânga, zăresc un cuplu. Un cuplu fericit. O fată blondă și frumoasă, împreună cu iubitul ei. Însă este ceva ciudat la ei.

Nu se potrivesc.

       Aici probabil că apare varianta: nu se potrivesc în percepția mea sau a celor din jur, dar pentru ei, le este de ajuns să se iubească.
Eu nu o să spun că nu se potrivesc, mai ales că ei trec prin ceva asemănător, așa că o să spun că nici măcar nu este nevoie să se potrivească atâta timp cât se au unul pe celălat.
Cam cum îl am eu... pe Ash.

      Nici măcar nu știu ce soi de forță nenaturală ne-a adus împreună, dar mă bucur că a făcut-o.

      Chiar dacă înca mai avem atât de multe de învățat unul despre celălat, cumva reușim să păstrăm o conexiune și așa. Certându-ne.

Sunt întreruptă când telefonul meu începe să sune. Îl scot din geantă și observ că e Ash.

― Alo?

―  Iubito. Hei. Unde ești?

―  Ăăă. Doar ce am ieșit de cursuri și acum stau pe o bancă lângă campus, îi explic eu.

―  Oh. Păi acum se explică de ce stau să te aștept în fața camerei de cămin de o oră, spune ironic, dar în același timp iritat.

―  Vin imediat atunci.

―  Bine. Te aștept, zice și închide până să apuc eu să o fac.

Incredibil!

      Nici nu înțeleg de ce mă așteaptă în fiecare zi, dar nici nu mă vait și sincer, îmi place foarte mult când face asta.

      Când trec pragul clădirii căminului studențesc, mă străduiesc să nu cad din cauza cearei de podea întinsă peste tot și mă îndrept grăbită către camera mea.

304... 305... 306!

      Când privesc lângă ușă, îl zăresc pe Ash sprijinindu-se de perete cu piciorul ridicat pe ușă.
Are o sobitoare între buze, iar chipul i se înseninează când mă vede.

― Hei!

―  Atlanta... heei! face el.

―  Te simți bine? îl întreb când îi zăresc cearcănele de sub ochi.

―  Daa! De ce nu?

―  Ăăă... pari diferit, spun când intru în cameră urmată el.

―  Îmi place cum ți se mișcă fundul când mergi, îl aud spunând din spatele meu și mă înroșesc instant.

―  Poftim?

―  Ești sexy iubito și ai niște forme, să-mi bag... să nu menționez de sâni...

―  Ce te-a apucat? îl întrerup indignată și simt cum obrajii îmi iau foc.

―  Nu am voie să îmi complimentez iubita?  ridică din umeri și se apropie zâmbind pervers.

      Mă prinde de talie și continuă să mă privească. Ce se întâmplă? Ieri era atât de furios, iar acum e... jucăuș și pervers?

―  Ești beat? fac când simt mirosul puternic al alcoolui străpunându-mi nările.

―  Poftim? întreabă punându-și mâna în dreptul inimii. Nu mă subestima, te rog.

―  Ash, fac și îmi pun mâinile pe fața sa făcându-l să mă privească. Nu încerca să mă minți cu așa ceva, îl ameninț.

Oftează.

―  Bine. Poate sunt puțin amețit. Recunoaște el. Am băut câteva beri.

―  De ce?

― Nu știu. Pur și simplu.

―  Nu se poate să bei pur și simplu, insist eu.

―  Ba da!

―  Ba nu!

―  Ba da!

― Ba nu!

Oftez și îmi frec tâmplele înfrântă. E imposibil!

―  Las-o baltă. Te comporți de parcă ai avea cinci ani, îl cert.

―  Aha, face el.

Nu îmi vine să cred cât de repede i se schimbă starea.

―  Când te hotărăști să nu îmi mai ascunzi lucruri, mă anunți, zic și intru în baie.

      Uneori îmi doresc ca Skylar să stea pe aici mai des. În astfel de momente nu prea știu ce ar trebui să spun sau să fac și mi-e teamă că dacă nu îi cedez, va ieși urât.

Îmi dau hainele jos pe rând și dau drumul apei.

      Jetul fierbinte al apei mă face inițial să mă smucesc, dar totodată mă calmează.
Simt cum nervii îmi dispar aproape de tot, iar când dau să iau gelul de duș de pe raftul strălucitor de aluminiu din dreapta căzii, ușa se trântește și în mai puțin de cinci secunde, Ash apare de după perdea și intră lângă mine în cadă.

Ce naiba?

―  Ash! Ce faci?

―  Duș, zice sec de parcă nimic nu s-a întâmplat.

Îmi dau ochii peste cap și mă răsucesc cu spatele la el.

―  Haide iubito. Credeam că îți place să facem duș împreună. Spuse în timp ce mă prinse de talie.

      Mă întoarce cu fața spre el și îmi zâmbește ludic.

―  Am făcut asta doar odată, zic eu.

―  Și adooori să faci asta. Recunoaște.

      După o secundă de tăcere, încuviințez și mă înroșesc.
Urăsc să spun asta, dar are dreptate. Chiar îmi place să facem duș împreună, oricât de clișeic sau demn de telenovelă ar suna.

      Mă apropii de el cât mai mult, iar trupurile noastre dezgolite se împleticesc sub picăturile apei.

      Fără să mai stea pe gânduri, Ash se apleacă și își lipește buzele de ale mele.
M-am lăsat din nou moale în fața sa și am încercat atât de mult să mă opun. Să îi arăt că și Atlanta Simons poate fi independentă și poate trăi fără el.
Dar în realitate, încep să cred că nu este așa mai ales când cearta de ieri mi se învârte în minte non-stop.

      Când buzele sale coboară aproape de pieptul meu, încep să gâfâi tot mai tare și să mă încordez când îmi dau seama ce urmează.
Mâinile sale mari îmi explorează lacom trupul, iar eu îmi plimb degetele peste tatuajele sale făcându-l să geamă.

―  Te iubesc! suspin.

―  Și eu iubito. Și eu te iubesc!