4

39.2K 2K 736
                                    

       Mă trezesc brusc la zgomotul asurzitor produs de alarma telefonului.
  O închid și mă ridic repede din pat îndreptându-mă grăbită către baie. O zăresc și pe Sky într-un final în pat, dormind. Probabil a ajuns aseară târziu. Îmi continui drumul către baie și când intru mă spăl pe față și imi periez dinții și părul. Optez pentru un machiaj finuț, cum o fac de obicei, dar astăzi este o ocazie specială așa că adaug puțin mai mult creion dermatograf și tuș decât o fac în mod normal.
      Acum mă privesc mândră că arăt decent și mă întorc în cameră.
  Când intru Sky stă rezemată de tăblia patului cu ochii mijiți și umflați.

― 'Neața, îmi spune zâmbind

― Bună dimineața, îi raspund politicoasă. Te simți bine?

― Mda, am o mică migrenă, dar îmi va trece, zice și în timp ce ține un surâs și pleacă la baie.

      Îmi dau jos pijamalele și regret că o fac căci erau foarte călduroase însă nu îmi pare rău că îmi pun rochița mea nou-nouță, roșie, cumpărată special pentru prima zi la cursuri.
      Mă încalț cu o pereche de sandale decupate și îmi dau cu parfumul preferat. Îmi iau geanta și ies pe ușă urându-i „la revedere" lui Sky.

      Merg preț de cinci minute și ajung în fața universității. Mă holbez la clădirea enormă din fața mea pe care scrie mare NYU și simt cum picioarele încep să îmi tremure.
      Intru pe ușă și mă crispez și mai tare când văd atâtea fețe noi și..diferite. Totul este atât de schimbat în comparație cu liceul. Coridorul este mare și plin de studenți de toate vârstele, pereții sunt de culoarea piersicii, fiind în perfectă armonie cu dalele de marmură de pe podea.
      Merg tot mai încet și analizez fiecare față și fiecare detaliu în parte. Ajung într-un final în fața sălii unde urma să am prima oră de curs, conform programei mele.
Intru în clasă și sunt pe departe uimită să văd o diferență atât de mare între clasa de la liceu și aceasta. Amfiteatrul se întinde pe o suprafața parcă nesfârșită, iar băncile sunt puse pe rânduri suprapuse. Observ că majoritatea băncilor sunt ocupate de tineri studenți. Arunc o privire peste băncile din primul rând și întrezăresc un loc gol.
      Merg alert către acel loc și observ că lângă stă un băiat destul de chipeș ce pare concentrat pe ceea ce face.

― Scuză-mă, acest loc este ocupat? îl întreb cât de politicos pot cu putință.

― Oh! Nu, poți sta. Adica dacă vrei, spune privindu-mă cu niște ochi mari și albăstri, iar curentul ce intră pe ușă îi face parul blond să i se miște ușor.
      Iau loc și îmi fac curajul să îl abordez din nou amintindu-mi că nu m-am prezentat.

― Eu sunt Atlanta, zic făcându-l pe tip să se uite din nou în ochii mei iar eu îi zâmbesc stângaci.

― Robin, îmi zice făcând un zâmbet adorabil.

      Dăm mâna și mai schimbam câteva vorbe până ce profesoara își face apariția în sala de curs.

― Bună dimineața dragi studenți ! exclamă blonda măruntă de vârstă mijlocie ce ia loc la catedră și zâmbește înduioșător. Eu sunt profesoara Grayson și cu mine veți studia acest semestru conexiunile între persoane. Cu siguranță ne vom înțelege de-
Doamna Grayson este întreruptă de ușa cea mare care se deschide cu putere și pe ea intră... nu pot să cred... Ash.

― Ooh! exclamă profesoara. Dacă nu este elevul meu preferat Ashton Brown atunci nu știu cine este.

Ce se întâmplă ?

      Ash își dă ochii peste cap și începe să râdă.

― Așa este. Sunt chiar eu în carne și oase, zice făcând cu ochiul și se așează la mai puțin de un metru de mine, exact pe locul de lângă.

AshaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum