Asha

30

        Merg alert către căminul studențesc și revizuiesc orele de astăzi. Ash a absebtat din nou. Nici nu e de mirare, mai ales după faza de prost gust de ora trecută.
Tot ce îmi vine în minte e nenorocita de petrecere de sâmbătă și mă gândesc că lucrurile s-au așezat singure.
Ajung acolo, plâng, mă cert cu Ash și sfârșim prin a ne săruta și a dansa amândoi.
E aiurea! La naiba, ce aiurea e!
Dar banuiesc că așa funcționăm noi.
      Nu știu ce ar trebui să fac. Nici măcar nu știu dacă e bine să fac asta. Să mă sărut cu el și apoi să ne comportăm de parcă nu am făcut asta. O să discut cu el. Trebuie să o fac. Vreau să văd ce își dorește de fapt de la mine și sper să menajez situația fără să mai fug, ca de obicei.
Mă uit în jurul meu, în timp ce pantofii îmi lovesc asfaltul creând singurul sunet din apropiere.
E liniște. Puțin cam prea liniște.
Ce ar putea oare să însemne una ca asta?

Îmi continui drumul și aud vocea lui Jaelyn întipărită în mintea mea.

Asha?

Ce a vrut să spună cu asta?
Probabil vine de la Ash și Atlanta, dar totuși... nu are nicio noimă.

Râd la propriile gânduri când intru în cladirea căminului și îmi scot cheile din geantă.

Merg de-a-lungul coridorului și salut politicos câteva fete.
Răsuflu ușurată când răsucesc cheia în broască.
Deschid ușa, iar când intru tresar și țip speriată când văd o siluetă masculină ce stă cu spatele la mine.

— M-ai speriat, rostește nimeni altul decât enervantul de Ash.

—  Poftim? Tu ești care a intrat aici prin efracție și m-ai făcut să urlu, mă încrunt, iar el zâmbește.

—  Meh, face și ridică din umeri după care se trântește în patul meu.

— Ce e cu tine aici, din nou.mormai în timp ce mă descalț.

—  Eram în trecere și am vrut să văd ce faci.

—  De ce ai absentat și azi?

—De ce nu, își dă ochii peste cap.

—  Extraordinar!

—Întotdeauna, spune după care îmi face cu ochiul, iar eu mă așez lângă el pe pat.

—  Ar trebui să pleci.

—  Poftim? exclamă mirat.

—Eu trebuie să învăț.

—  Oh haidee.

— Ash!

— Ash! mă imită în timp ce face un ton pițigăiat.

— Trebuie să învăț. 

— Trebuie să învăț!

— Cred că glumești, mă încrunt.

— Cred că glumești, spune și pufnește în râsul său cel adorabil, dar care e foarte enervant acum.

      Îmi scot cărțile și le așez ordonat pe birou ignorându-l pe Ash.
Încep să subliniez cu highlighter roz tot ce am de învățat și încep să îmi fac notițe pentru prima lecție.

În timp ce scriu, văd mâna cea mare a lui Ash că începe să cotrobăie prin notițele mele.

— Încetează!

Spun, dar mă ignoră și începe să îmi arunce foile peste tot prin cameră.

— De ce naiba ai facut asta? țip și mă ridic de pe scaun gesticulând.

— Sunt plictisit, spune și scapă foile pe jos după care își dă jos hanoracul, iar tricoul i se ridică puțin dezvăluindu-i trupul perfect și tatuajul cu globul pământesc .

De ce îmi face asta?

      Se uită la mine și zâmbește tamp făcându-mă să mă simt ca o idioată.
Mă apropii de el instinctiv, dar el se apropie mai mult,iar eu mă dau în spate până ce mă lipesc de perete.
Își sprijină mâna dreaptă lângă capul meu și mă privește în ochi.

—  Ce vrei de la mine? mă întreabă pe un ton jos,acum senzual.

—  Cum? mă înroșesc.

—Oh Atlanta, apasă pe litere. Ești o ființă atât de complicată.

      Își apropie fața de a mea.
Respirația sa caldă se întâlnește din nou cu chipul meu fin.
Mă cutremur ca de fiecare dată și îmi apropii buzele de ale sale.

—Ce... vrei de la... mine? respiră sacadat.

—  Vreau...

Dar nu apuc să termin căci mă prinde în mult-așteptatul sărut de care sunt dependentă.

Mă simt atât de comod când îl sărut, atât de bine... atât de împăcată cu mine.

Îi prind fața în mâinile mele mici și îl mângâi pe obraz.
Respirația sa fierbinte cu miros de mentă mă face să îl mușc ușor de buză, iar el geme.
Își mișcă mâinile mari în sus și în jos pe șoldurile mele.

Acest sentiment sublim... aceste trăiri... certurile, împăcările.
Acum înțeleg.

Acestea reprezintă Asha.

      Își vâră limba delicată în gura mea și mâna dreaptă și-o mută pe coapsa mea.
Mă strânge ușor făcându-mă să gem.
Tot cadrul devine de o pasiune nemaivăzută,unică.
Se desprinde, iar amândoi gâfâim si ne privim lung în ochi.

—   Atlanta eu... spune , iar tonul îi e cald.

—  Ce? întreb curioasă.

—  Eu.. .nu... nimic.

—  Poftim? Spune-mi.

—  Nu! Nu îți spun.

—   Atunci de ce ai mai deschis subiectul, Ash?

—  Pentru că am vrut să spun ceva, dar acum nu mai vreau.

—  De ce?

—   De ce mama dracului pui atâtea întrebări, țipă după care se întoarce nervos cu spatelela mine.

—  Pentru că îmi păsa de tine, spun, iar glasul îmi tremură.

—  Ce ai spus? întreabă fără să se întoarcă.

—  Uită-te la mine, îi ordon.

—  Nu.

—Ash!

—Bine, se încumetă, iar ce îmi e dat să văd, e ceva unic. Ash, cu părul căzut pe frunte și cu ochii aproape în lacrimi.

—Îmi pasă de tine, spun și mă apropii.

—  Chiar... chiar îți pasă? se bâlbâie precum un copil.

—Da, Ash, îmi pasă! spun, iar privirea i se înseninează.Deși ne știm se aproape două luni, simt că, într-un mod, suntem conectați. Poate pentru că am trăit aceleași traume sau... mă opresc când îl văd că își mută privirea... e o prostie, știu.

—Nu! Nu e! Și eu simt la fel Atlanta. Ți-am și spus-o acum ceva timp, spune, iar ochii îi sclipesc ca niciodată.

— Mă bucur, îi zâmbesc.

Îmi zâmbește înapoi, dar zâmbetul îi piere instant.

—  Trebuie să ajung undeva, spune după care mă sărută părintește pe frunte și iese trântind ușa.

Privesc la ușă așteptând să se întoarcă, însă nu o face.

Ciudat...

După ore bune de citit, Sky dă buzna pe ușă făcându-mă să mă opresc.

—  Atlanta! Ce faci?

—Sky, trebuie să îți spun ceva.