Asha

35

      Mă îndrept cu pași repezi către camera mea de cămin și mă stărui să nu îmi pierd firea căci în mai puțin de două zile are loc aniversarea mea.

Nouăsprezece ani.

      Nu îmi vine să cred! Mi se pare ceva atât de fascinant.
Intru cu adevărat în viața de adult, aproape, având în vedere că trăiesc în America, dar o vârstă nouă reprezintă un nou început.
Îmi amintesc când am împlinit optisprezece ani. Eram acasă și Brandon mi-a dăruit un pulover din borangic. L-am prețuit. Era iubitul meu pe atunci și consideram că e un cadou măreț, până când l-am pierdut în excursia la Los Angeles din primăvară.

      Când îmi amintesc de Brandon, mă gândesc cum ar fi fost dacă nu pleca la colegiu în Amsterdam și dacă am mai fi fost împreună acum.
Am decis că este mai bine pentru amândoi să rupem legătura total.
Fără resentimente.
Și așa a și fost. Nu m-a durut deloc plecarea sa, mai tare m-au durut certurile cu Ash, sau fazele cu Josie.
Cu siguranță Ash are ceva mult mai special și aici nu este vorba doar de un simplu jenesequa.
E ceva mai mult de atât și sper din tot sufletul că o să descopăr fiecare amănunt al acestui tip care mi-a intrat pe sub piele într-un timp atât de scurt.

Când intru pe ușa camerei îi zăresc pe Sky și Ash care râd zgomotos.
Mă bucur că îi văd astfel.

—  Atlanta! Hei, strigă la unison.

—  Bună! le răspund zâmbindu-le.

—  Despre ce discutați voi doi? îi iau peste picior.

—  Niște amintiri de anul trecut. Nimic serios, mă asigură Sky în timp ce mă descalț.

—  Oh, fac eu.

—  Păi, zice Sky ridicându-se. Eu ar trebui să plec. Am o întâlnire cu Jeremy.

—  Vorbești serios? mă mir eu.

—  Dap, surâde.

—  Mult noroc atunci, spun și mă uit la Ash care își dă ochii peste cap.

—  Mersi fato, spune și mă sărută repetat pe ambii obraji după care pleacă.

      Mă uit în spre ușă și mă gândesc la cât de drăguță este Sky în ciuda aparențelor sale ipotetic dure.
Îmi întorc privirea către Ash. Ochii săi de jad mă urmăresc în detaliu și schițează un zâmbet în colțul gurii.

—  Mi-ai lipsit, spune într-un sfârșit.

—  Și tu mi-ai lipsit, recunosc eu și mă așez în poala sa.

      Își amplasează mâinile musculoase pe spatele meu și începe să mă sărute pe gât făcând cerculețe leneșe cu limba.
Răceală pierce-ului adaugă un plus de electricitate în trupul meu, și îmi las încet capul pe spate.

—  Mi-am dorit încă din prima zi să ți-o trag în coliba asta, șoptește nonșalant cu un zâmbet pervers pe față.

—   Credeam că nu sunt genul tău, îl tachinez făcând referire la fraza sa pe care a spus-o cu ceva timp în urmă.

—  La naiba! Clar ești! gâfâie în timp ce continuă să mă sărute cu patos.

      Îmi vâr o mână pe sub tricoul său și încep să îl mângâi de sus până jos pe abdomen.
Simt cum se smucește sub atingerea mea și îi trag tricoul aruncându-l pe podea laolaltă cu al meu.
Încep să îl sărut pătimaș, iar el îmi răspunde cu aceiași tandrețe.

—  Te iubesc! îi spun în timp ce bâjbâi către catarama curelei sale.

—  Și eu te iubesc!

                                                                        ***

      A două oară când facem asta și cu siguranță este mai bine ca prima dată. Nu a mai durut la fel de tare și plăcerea a fost cu mult mai mare.

Îl privesc din colțul opus al patului, iar el mă privește zâmbind.

—  La ce te gândești? mă întreabă neutru.

—  Doar la aniversarea mea de sâmbătă, spun și îmi acopăr brusc gura când realizez ce am spus.

—  Ce? face pe un ton aspru. Ziua ta e sâmbătă?

—  D-da..

—  Și când aveai de gând să îmi spui?

—  Voiam, dar am fost copleșită cu toată situația și...

—  La naiba! Deja începi să îmi asunzi lucruri? scuipă printre dinți.

—  Poftim? Eu sunt cea care ascunde? Nu văd de ce te agiți atât! exclam gesticulând.

—  Da, tu.

—  Atunci tu ce faci când te ferești de mine de fiecare dată? țip și eu.

—  Când m-am ferit? întreabă plin de sine.

Extrordinar!

—  De fiecare dată!mă repet.

—  Dă-mi un exemplu.

—  Ce spui de faptul că nu îmi spui ce s-a întâmplat anul trecut și de ce se tem toți de tine, spun și mă încrunt.

—  Și poate nu vreau să îți spun?

—  Atunci nu mă mai condamna pe mine că nu ți-am spus un lucru atât de mărunt! răcnesc cu putere.

Îmi iau câteva haine și intru în baie. Am nevoie să fac un duș.

      Apa fiebinte îmi cuprinde trupul și îmi limpezește gândurile.
Care e problema lui?
El îmi ascunde cine știe ce chestie și se înfurie atât de tare pentru că nu i-am spus că sâmbătă e ziua mea.
Suntem împreună doar de câteva zile și deja face din tânțar armăsar fără motiv.
Ne certam și înainte cu siguranță,dar acum o ceartă de genul poate distruge relația.

Când intru în cameră Ash mă privește stingher.
Mă încrunt și îl ignor.

—  Îmi pare rău, bine?

Mă întorc cu fața la el.

—  Și mie, recunosc. Că nu ți-am spus și pentru că am țipat.

—  E în regulă. Vino încoace, spune și își desface brațele iar eu mă cuibăresc la pieptul său.

      Îi simt parfumul și mă crispez.
Îmbrățișarea sa e atât de caldă și ptimitoare încât șterge amintirea oricărei certe de până acum.

Își așează bărbia pe capul meu și mă strânge tot mai tare.
Îi răspund strânsorii și mă ridic pe vârfuri oferindu-i un sărut scurt pe gât.

—  Mă duci la mama sâmbătă?

—  Sigur. Nici nu trebuie să mă mai întrebi, spune și îmi zâmbește dulce după care își lipește buzele de ale mele.

      Gustul de menta îmi pătrunde arzător în sinusuri.
Își vâră degrabă limba catifelată în gura mea luând-o pe a mea într-un dans armonios.
Își mută mâinile de pe șolduri, pe talia mea, iar eu îl trag ușor de părul negru și catifelat.

Brațele sale au devenit locul meu preferat, iar sărutările sunt obsesia mea.
Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu două luni că asta urmă să se întâmple, aș fi spus că e nebun.

      Dar am ajuns să îl iubesc..