Asha

43

      Mă retrag și privesc la ecranul telefonului.

Sky.

— Alo? Da, la Meals&drinks. Ce? Ăăă, e cu mine. Da! Azi? Păi nu știu. Bine, bine. Te anunț. Pa pa.

— Cine era? mă întreabă Ash în timp ce ridică din sprânceană.

— Sky. A întrebat dacă venim la petrecerea de diseară.

— Ah. Și venim? întreabă și îmi zâmbește fermecător.

      Mă holbez preț de câteva secunde bune la chipul său angelic și mistuitor.
Nu cred că am văzut o ființă mai frumoasă decât el, sau poate spun asta pentru că îl iubesc?
Habar nu am, însă știu că numai când îl privesc simt cum picioarele mi se înmoaie și pământul îmi fuge de sub ele.

— Pământul către Simons! Exclamă fluturându-și mâna în stânga și în dreapta prin fața mea.

     Îmi scutur capul și încerc să îmi mențin atenția pe ceea ce spune și nu pe înfățișarea sa sfidătoare.

— D... da. Scuze, roșesc și îmi mut privirea către vitrina restaurantului cât să îi evit ochii acum cu mult mai intimidanți.

— Deci, mergem?

— Sigur, spun hotărâtă. O mică abatere de la realitate nu ar fi o problemă.

— Nu te deranjează că mâine ai cursuri?

— Mă duc la a doua oră, spun și zâmbesc.

— Uau! Cineva e rebel aici și acela nu sunt eu, mă tachinează.

     Chicotesc și intru înapoi în local.

                        Ash

      Speram din tot sufletul să nu accepte invitația la nenorocita de petrecere. M-am rugat chiar la toate Divinitățile posibile.

      Trebuie să am grijă! Nu știu ce plănuiește Josie sau ce are de gând să spună.
Nu îmi permit ca Atlanta să afle acest lucru.
Ar fi devastată, și la fel și eu.
Am ajuns să o iubesc atât de mult..

      Nu știu ce mi-a făcut, dar mi-a schimbat toată concepția asupra vieții la 180°.

      Nimeni vreodată nu m-a mai iubit, înafară de mama și de Beth. Au fost singurele care m-au iubit, atât de distrus cum eram.
Și le-am pierdut...

      Nu! Pe Atlanta nu o voi pierde! Nu trebuie să o pierd!

Trebuie să am grijă...

                     Atlanta

      Cotrobăi de o oră întreaga prin dulapul de mahon în cautarea unei ținute pentru petrecerea de diseară.

      De ce te mai agiți? Mă întreabă subconștientul, însă nici măcar eu nu știu de ce o fac.

      Aș putea să port oricare rochie de aici, dar simt că nici una nu e perfectă.

— Mai ai o oră la dispoziție. Răsună vocea scârțâită a lui Ash din spatele meu.

— Nu mă mai presa atât! țip la el.

— Bine, Dumnezeule!

      Chicotesc și scot în cele din urmă o pereche de jeanși negri și o bluză albă cu dantelă.

— Care e până la urmă faza cu Atlanta?

— Huh? fac în timp ce îmi închei nasturii de la jeanși.