Asha

14

- Chiar ești virgină? întreabă Ash pe un ton scârțâit în timp ce ne îndreptăm către ghereta cu înghețată.

M-am înnecat cu sucul pe care încercam să îl beau la auzul acestei întrebări și obrajii mi s-au înroșit instant.

- Pof... poftim?

- Ăă... scuze. Doar întrebam.Mi se pare super că încă ești, adică... ăă... pentru că există multe fete care... ăă, se bâlbâie, iar obrajii i se fac mai roșii decât ai mei.

- Înțeleg, spun după care îi zâmbesc și el face la fel.

- Mi se pare foarte șmecher parcul ăsta. E atât de restrâns în comparație cu Central Park.

Încuviințez și încep să îl analizez pentru a o mia oară cred. Îmi place să îl privesc. Simt că acest om are o... poveste, și încă una tristă. I se citește pe chip. Are trăsăturile bine definite și ochii îi strălucesc în timp ce privește oamenii care trec.

- Ash!

- Hm? face întorcându-și brusc privirea către mine.

- Care e povestea ta? știam că nu trebuia să îl întreb asta, dar am simțit această nevoie.

- Cum? Povestea ta. Care este?

Se oprește și mă privește fix în ochi. Pupilele i se măresc și pare furios.

- Contează? întreabă indignat.

- Păi mă gândeam că

- Nu, mă întrerupe, încetează să mai crezi că le știi pe toate, pentru că nu știi nimic. Nu toți au avut o viață perfectă ca și tine, urlă clocotind de furie.

Iar asta mi-a pus capac.

- Chiar crezi că eu am avut o viață perfectă? Tatăl și fratele meu au murit într-un nenorocit de accident când aveam unsprezece ani. I-am pierdut în același timp și am plâns zi și noapte timp de un an, iar plus de asta eram și râsul copiilor de la școală. Am trăit un infern aproape toată copilăria și adolescența și nu permit ca tu să îmi spui că „am avut viața perfectă"! țip la el fară să bag în seamă oamenii ce mă priveau.

Subiectul acesta e coarda mea sensibilă. Și atunci... încep să plâng, din nou pentru a doua oară pe ziua de azi.

- Eu...

- Tu ce, Ash? mormăi printre lacrimi.

- Nu am știut.

- E în regula, spun dându-mă bătută ca să evit cearta.

Nu mă simt în stare să mai port această discuție cu el.

- Serios?

- Da, răspund rece.

Mă priveste optuz după care își mută privirea. Pare că se simte vinovat. Am și eu partea mea de vină. Nu trebuia să țip la el, dar e un subiect prea plăpând.

După aproximativ o oră de plimbare în care am mâncat înghețată în tăcere, Ash sparge gheața.

- A fost atât de bună înghețata asta! exclamă Ash pe un ton enervant mâncând ce a mai rămas din cornetul imens pe care și l-a cumpărat.

- Știu, îi zâmbesc.

- Unde mergem acum?

- Voiam să mergem la cafeneaua din colțul străzii.

- Sună bine.

Am intrat în cafenea privind de jur împrejur. E la fel cum mi-o amintesc. Fumul puternic îmi arde deja gâtul.
Ne așezăm la masă și eu îmi comand o cafea, iar Ash o bere.