Asha

57

      Mirosul parfumului lui Ash îmi încântă nările ca de fiecare dată. Ador să stau pe pieptul său la fel de mult cum ador să îi port tricoul.

―  Nu pot să cred că nu ai mai vorbit cu mine patru zile ca să înveți o melodie pentru mine, rup eu tăcerea.

―  Poate dacă nu mi-ai mai atrăgea atenția atât de mult, nu ar fi fost cazul să mă feresc.

―  Eu nu îți atrag atenția, mă bosumflu eu.

      Mă prinde de ambele mâini și se răsucește deasupra mea.
Își mușcă buza de jos și mă privește profund în ochi.

―  Oh ba da iubito. Și încă cât mă mai distragi, zice zâmbind și se apropie încet de mine.

      De fiecare dată când face asta simt cum mă topesc în brațele sale. Fețele noastre sunt despărțite doar de o singură suflare caldă când o bătaie ușoară se aude în ușă.

―  Cine dracu' mai e? se vaită Ash.

―  Posibil Sky, spun eu.

      Ash se dă jos și își trage repede un alt tricou pe el, iar eu mă așez imediat în spatele său.
Apasa zgomotos pe ușă și marâie nervos.

―  Ce vre... oh... ăăă, bună ziua? Face stânjenit și se îndepărtează de ușă făcându-i loc înăuntru... unui ofițer de poliție?

― Ofițer Andrews, se prezintă el. O caut pe -ia o pauză și se holbează la hârtia proaspăt scoasă din buzunar- Atlanta Simons.

―  Da! Eu sunt, spun și pășesc în fața lui trăgând de tricoul lui Ash de pe mine.

―  Domnișoară Simons. Îmi cer scuze că am venit astfel, dar am câteva vești legate de evenimentul din data de trei decembrie.

      Când aud aceste cuvinte venind din gura polițistului nu știu dacă să mă înspăimântăt sau să mă bucur așa că dau din cap aprobator și continui să-l ascult pe omul de vârstă mijlocie din fața mea.

— Am găsit câțiva suspecți și avem nevoie și de audierea dumneavoastră și mai ales de o declarație ca să identificăm cine mai exact este responsabil, după care vă vom aștepta în instanță, ca să rezolvăm și restul cazului. Ne întâlnim la secție.

      Simt cum respirația mi se îngreunează și inima mi-o ia la trap. Nu am mai trecut prin astfel de chestii și sunt speriată de moarte. Îmi mușc buza și reușesc să îl privesc pe bărbat și spun:

―  Bine. Când trebuie să fim acolo?

―  În jurul orei șase, spune când pășește pragul camerei.

―  Okay! spune Ash din spatele meu, iar ofițerul îl privește urât și pleacă.

      Când închid ușa în urma polițistului, angoasa se simte puternic în întregul meu corp. Tremur. Respir greu. Nu știu ce să fac și cum să reacționez. În mai puțin de două ore voi fi pusă față în față cu omul care a încercat să mă omoare.

      Încep să râd isteric din cauza gândurilor mele năucitoare, iar Ash strâmbă confuz din nas.

―  Nu cred că ar trebui să râzi.

      Mă opresc brusc și îl privesc atent.

―  Mi-e frică Ash, recunosc eu, iar el se apropie instant și mă prinde în brațe sărutându-mă ușor pe creștetul capului.

      Își sprijină bărbia pe capul meu și mă mângâie plăpând pe spate. Atingerea sa liniștitoare mă calmează imediat.

      Se desprinde și îmi zâmbește cald, iar eu schițez un zâmbet forțat.

―  Ar trebui să începi să te pregătești, după cum te știu, durează ceva până ești gata, spune ironic iar eu mă strâmb evident.

―  Ce?

― Pot să... să păstrez tricoul tău? Adică cât mergem la... știi tu, mă bâlbâi timidă iar expresia sa se îndulcește instant.

―  Ce mama dracului!? Bineînțeles iubito. Nici nu trebuie să mă mai întrebi, spune, iar eu îl sărut scurt pe buze în semn de mulțumire.

                                                                                            ***

      Când mă privesc în oglindă, un fior lăuntric mă surprinde, iar amintirile îmi trec de mii și mii de ori prin filtrul minții. Cearta, accidentul, negura în care am picat mai apoi.

      Las tricoul lui Ash pe mine și mi-l îndes în jeanși cât să arate mai bine. Îmi prind părul într-un coc și îmi iau haina și UGG-urile după care ies pe ușă întâmpinată de Ash care mă privește duios.

―  Gata? mă întreabă ridicând din sprânceană.

      Trag aer în piept și îi zâmbesc.

— Da.

      Când intru în mașină, simt cum emoțiile cresc din ce în ce mai mult.
Palmele îmi transpiră și gura îmi e uscată.
Închid în sec și îmi prind centura de siguranță.

―  Hei, ești bine? întreabă Ash observând că ceva ests în neregulă.

―  Da, mint eu.

― Atlanta!

―  Bine, fie! Nu sunt. Mi-e frică de toată chestia asta. Nu am mai făcut asta până acum și...

      Mă întrupe punându-și mâna pe coapsa mea și strângându-mă ușor.
      Îmi zâmbește cu acel zâmbet zeflemitor și șarmant al său și simt cum încep să mă calmez.

      Când pășesc pragul secției de poliție, încep să mă holbez de-a-lungul holului mare și alb.
Secția din oraș este cu mult mai mare decât cea din campus și cu siguranță pare să îi trezească amintiri urâte lui Ash.

      Îl prind de mână, iar el își împreunează degetele cu ale mele evitându-mi totuși privirea.

      Când ajungem în fața camerei de audiere, ofițerul Andrews ne întâmpină cu o expresie serioasă pe față.

―  Aici este. În urma tururor dovezilor, am reușit să depistăm adevăratul inculpat. Stați fără grijă, el nu vă vede, însă va trebui să fiți puși față în față când vă vom chema în instanță.

      Descuie ușa și ne face lof înăuntru.
Ash mă îndeamnă să iau loc pe scaunul de lângă el, iar el se așează în paralel cu mine.
În cameră intră un alt ofițer care ne salută dând din cap politicos, închizând ușa zgomotos după el.

      Lumina pălește și un sunet vine de dincolo de fereastra mare din fața mea, momemtan acoperită.
Cei doi ofițeri apasă un mic dispozitiv ordonând plăcii de pe geam să se ridice.
Cu cât înaintează mai mult, cu atât câteva părți mici din trupul ,,criminalului" se zăresc treptat.

      Simt cum inima îmi bate cu putere și respirația îmi este greoaie când în sfârșit îi văd fața.

Nu!