Asha

61

       Sforăitul asurzitor provocat de Ash mă trezește instant.
Când deschid ochii, sunt întâmpinată de iubitul meu enervant dormind pe pieptul meu.
Are gura întredeschisă, mâinile sale sunt încleștate în jurul întregului meu trup, iar picioarele ni sunt împreunate oferindu-mi un sentiment deplin de liniște.
Îl mângâi în păr și strâmbă adorabil din nas fluturându-și genele lungi. Deschide ochii și mă privește somnoros.

— 'Neața, îi zâmbesc.

—  'Neața, zice, iar glasul îi e scârțâit.

— Cât mai aveai de gând să dormi? Îl iau peste picior.

—  Mmhhm, face și se ridică căscând.

      Mă întind și reușesc să mă ridic și eu încercând să îmi găsesc echilibrul. Mă bucur că este sâmbătă, dar odată cu această zi, vine și petrecerea. Prima din acest an.

— Te duci la petrecere? îl întreb pe Ash.

—  Nu, spune în timp ce se îmbracă.

— De ce?

—  Pentru că e plictisitor fără tine.

—  Merg și eu, zic făcându-l să se întoarcă brusc mirat.

—  Poftim?

— Merg și eu, mă repet. Nu vreau să stau acasă și nici pe tine nu vreau să te țin din a te distra.

— Dar...

—  E în regulă, îl întrerup și îi zâmbesc, iar el oftează probabil încă la fel de uluit.

      Nici măcar nu înțeleg de ce se tot fac petreceri de genul. Știu că nu e acesta singurul caz, dar tocmai de aceea stau și mă întreb care e scopul acestor petreceri repetate.

      Mă întind tot mai mult în pat și îl privesc pe Ash fâstâcindu-se de colo-colo în căutarea pachetului de țigări.
       E atât de frumos. Atât ca om, cât și ca suflet. Îi miros parfumul prin tricoul de pe mine și continui să îl privesc. Aș putea face asta la nesfârșit și tot nu m-aș sătura. Felul în care își încleștează maxilarul când se gândește la ceva, felul în care își dă ochii peste cap enervat, felul în care ochii săi verzi se potrivesc exact cu pigmentul din păr și câte și mai câte. Dacă ar fi să scriu o carte despre cât de fascinant este acest bărbat, probabil ar fi un roman întreg.

      Uneori aș vrea să știu ce gândește el de fapt. Ce simte. Ce crede despre lume, despre mine.
Poate că nu îmi este de ajuns doar ceea ce spune el, dar pe moment mă mulțumesc doar cu simplul fapt că am reușit oarecum să îi ajung la inimă. Inimă de mult uitată de dragoste. De mult uitată de umanitate. Inimă care, pe zi ce trece, descoperă și mai multe despre iubire, și mai multe despre afecțiune, și mă bucur.
      Mă bucur că am reușit măcar atât să fac; cu toate că simt înlăuntrul meu, că mai am foarte multe de învățat de la el și foarte multe să-l învăț.

                                                                                              ***

      Când îmi trag rochia pe mine, simt o atingere rece pe șira spinării.. Ash.
Mă întorc și îi arunc o privire duioasă zâmbindu-i.

— Încă mă întreb cum de vrei să mergi la petrecere. Nu prea îți plac, spune într-un final.

— Da, așa e, dar acum vreau să merg. Ai putea să îmi mulțumești. Știu că tu vrei să mergi.

—  Meh, ridică din umeri după care mă prinde în brațe.

      Ochii săi verzi și pătrunzători mă analizează în detaliu.