Asha

27

      Ash își scutură capul în stânga și în dreapta făcând ca apa din păr să i se scurgă pe față, după care trage fermoarul gecii acoperindu-și trupul.

― Ce naiba? răsună vocea lui Robin din spate.

      Îl ignor și continui să mă holbez la demonul cu chip de înger din fața mea.
Niciodată nu am spus asta, dar e chiar... sexy.
      Se întoarce către mine și îmi aruncă un zâmbet malițios.
Îmi întorc brusc capul către Robin și îl aud chicotind în spatele meu.

― Uau! Aproape că ți-au curs balele, mă tachinează Robin.

― Poftim?

― Nimic, nimic, spune după care pufnește în râs, iar eu îl imit.

      Gălăgia din clasă este întreruptă când pe ușă își face apariția Jael... Domnișoara Grayson.
      Cu un zâmbet cald ca de obicei ne salută și se sprijină de catedră.

― Bună dimineața dragii mei. Mă bucur că sunteți toți astăzi, spune ironic uitându-se în direcția lui Ash, iar clasa începe să râdă.

― Da, da, rostește într-un final Ash pe un ton scăzut.

― În fine... astăzi urmează să discutăm despre percepție. Ce este aceasta? Este procesul psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un fenomen. Acum că știți definiția, îmi puteți oferi un exemplu.

― Percepția asupra vieții cotidiene, răsună vocea groasă a lui Ash.

―  Minunat Ashton, spune Jaelyn zâmbind.

      Ash își dă ochii peste cap după care continuă să își roadă pixul în timp ce își suflă părul jilav de pe frunte.

―  Dacă nu mai dorește nimeni să spună un alt exemplu...

― Percepția asupra iubirii, o întrerup timidă.

― Bine punctat Atlanta.spune îndreptându-și degetul arătător în direcția mea.

― E o prostie, spune Ash rece.

― Poftim? întreabă profesoara indignată.

― Am spus că, iubirea e o prostie neînsemnată.

― Ashton...

― La naiba! Nu mai încercați să mă contraziceți. Este mai mult decât evident că fenomenul acesta de iubire e un clișeu imens și eu nu o să stau să mai ascult alte rahaturi de genu', urlă după care se ridică și pleacă trântind ușa.

Care e problema lui?

      Jaelyn oftează vizibil afectată de scena anterioară însă reușește să schițeze același zâmbet nemuritor al său.

― Haideți să continuăm...

                                                                      ***

      Muzica din căști mă face să mă liniștesc după ziua grea de la cursuri.
Panic! At the disco știu întotdeauna cum să mă facă să uit de stres sau griji.
      Mă îndrept grăbită către clădirea căminului studențesc și mă rog la Dumnezeu ca bunica să nu se fi îngrijorat dimineață când a văzut că nu am venit.
Intru în clădirea mare și o salut pe recepționeră dând politicos din cap.
      Îmi scot cheile, iar când ridic capul îl zăresc pe Ash sprijinindu-se de perete lângă ușa camerei mele.

Incredibil!

― Ce naiba vrei, Ash? mă răstesc la el.

― Calmează-te, voiam să văd ce faci, spune ridicând mâinile în semn de nevinovăție.

― Îți bați joc de mine?

― Poate, spune rânjind

Mă încrunt.

― Bine, bine. Voiam să te rog ceva, zice iar tonul i se schimbă într-unul calm.

Îmi dau ochii peste cap și îmi încrucișez brațele la piept.

― Ce anume?

― Păi... Dacă poți, să îi spui profei că îmi pare rău, spune și ridică din umeri.

― Glumești, nu? ridic din sprânceană răutăcios, iar indignarea din vocea mea îl face să își mute pentru o clipă privirea.

― Doar gândește-te, bine?

Oftez.

― Bine, mă dau bătută.

Privirea i se înseninează.

― Mulțumesc mult, spune după care mă sărută ușor pe obraz făcându-mă să tremur și pleacă cu mâinile în buzunar.

În ce tocmai m-am băgat?!

Intru în cameră și tresar când o zăresc pe bunica stând pe patul meu și holbându-se la mine.

― Nana! Hei.

― Unde ai fost aseară?

― Ăăă... am stat peste noapte la o prietenă..mint eu.

― Atlanta... ai fost cu el, așa-i? spune cald.

― Da, recunosc eu.

― Nu e nevoie să mă minți sau să te eschivezi, draga mea. Ești destul de mare să iei propriile decizii, doar să vă protejați.

― Ce?! Nana! Nu facem nimic.

Pufnește în râs.

― Nu e iubitul tău?

― Dumnezeule! Nu!

― Bine, bine, spune ironic, iar eu oftez.

      Mă trântesc în pat și privesc în gol la tavan în timp ce bunica doarme, din nou.
De ce toată lumea crede că m-am culcat cu Ash?
Poate că îmi place de el, dar niciodată nu va fi altceva între noi în afara acestei prietenii dubioase.
      E prea nesimțit și ciudat și cu siguranță nu ar putea să îmi ofer vreodată afecțiunea de care am nevoie.
      Totuși, toate acele sărutări îmi sunt implantate în minte.
Acea pasiune pe care mi-o transmite și vibrația aceea senzuală, mă... mă înnebunesc..

                                                                              Ash

      Ador să privesc focul.
Flacăra roșiatică îmi trezește amintiri neplăcute. Îmi fac rău singur, dar îmi place.

      — Ești dement, mi-a spus.

      Are dreptate. Sunt dement, sunt nebun, dar încerc să mă schimb.
Până să o cunosc nu voiam asta, nu voiam nimic altceva în afară de distracție. Acum efectiv mă simt legat de ea, mă simt prins în mrejele sale.
Doar când mă privește cu nenorociții ăia de ochi mari și negri, simt că mă topesc.
E doar o fată... nu e nici prima, nici ultima, dar cu siguranță este unică.
      La naiba!
Îmi vine să o omor pentru ce-mi face... și când mă gândesc că asta trebuia să fie distractiv, să fie un joc.
Mi-e scârbă. Mi-e scârbă de omul care eram, de omul care am ajuns să fiu.
Am ajuns dependent de sărutările unei fete, naive, inocente.
Acea vibrație pe care mi-o trimite mă face să simt că locul meu e lângă ea.
Nu vreau nimic altceva de la ea, decât să fiu în preajma ei... nu o plac, nu o suport, dar... La dracu' ba da... poate că am sentimente pentru ea... nici măcar nu știu ce înseamnă asta, dar ceea ce simt când o privesc sau când o sărut,e contradictoriu a tot ce credeam până acum.

      Drăcie! Cum pot tânji după o asemnea femeie?
Eu sunt un delicvent, un escroc misogin și nenorocit, iar ea... ea e atât de pură și nevinovată. Atât de inocentă și enervantă cu toate întrebările alea insistente și idioate.

La naiba! Sunt bolnav. Sunt bolnav rău de tot.
Iar boala mea e Atlanta.