Asha

20

      Următoarele două săptămâni au trecut ca vântul.
Ash a fost eliberat și se pare că a făcut un progres în cele ce privește bătaia. Nu prea am mai avut timp să vorbesc cu el în ultima vreme.
M-am axat mai mult pe învătat. Acum că a trecut o lună de facultate, pot spune că este destul de greu.
      M-am împrietenit tot mai mult cu Robin și am ieșit la cafea cu Anais și Sky. Se înteleg bine, surprinzător.
Viața mea de studentă începe să se remedieze, având în vedere incidentele din primele zile.

      Octombrie începe să își facă simțită prezența așa că m-am gândit să merg până la mall să îmi cumpăr niște haine mai groase dacă tot este vineri.

      Mă îmbarc în autobuz și privesc pe fereastră.
Toată scena îmi amintește de momentele când Ash m-a dus cu mașina.
Îmi e cumva dor de el?
Nu. Nu se poate. De abia de îl cunosc.
Atunci toate amintirile îmi trec prin filtrul minții.
       Jocul acela, certurile, tachinările, lacrimile, poveștile, seara de la pușcărie, întâlnirea la râu... săruturile nevinovate, dar pasionale. Amintirea din ziua în care m-a salvat, mă face să tresar. A fost oribil, dar îi sunt recunoscătoare pentru ce a făcut. A apărut exact în momentul potrivit.

      Poate că îmi este dor de el, sau poate nu. Sunt atât de confuză.
Sper doar că nu încep să am sentimente pentru el.
Nu, nu am!
Sunt sigură că nu.
Beculețul mi se aprinde atunci când îmi amintesc că diseară este petrecere la casa frăției. Nu am mai fost de mult acolo. Ar trebui să le mai fac o vizită și astfel o să îl surprind și pe Ash.
Da, așa am să fac.

      Cobor din autobuz și dau buzna în mall. Mă minunez când văd cât de mare este.
Intru din magazin în magazin.
Îmi cumpăr câteva pulovere,o pereche de UGG-uri și o rochiță de toamnă.
      Mă îndrept către toaletă ca să mă schimb. Vreau ca de aici să plec direct la petrecere, căci e deja ora șase.
Intru într-o cabină și trag pe mine rochița roșie, care este atât lejeră cât și elegantă și mă încalț în noile mele ghete negre.
      Ies din cabină și mă așez în fața oglinzii. Îmi scot port-fardul din geantă și încep să mă machiez.
Trag câte o dungă de tuș pe pleoape și câte una de creion dermatograf sub ochi.
Îmi dau, pentru prima dată în mulți ani, cu ruj roșu și mimez un sărut în fața oglinzii.
      Îmi așez puțin părul și mă privesc mândră.
In sfârșit mi-a ieșit machiajul precum mi-am dorit.

      Ies pe ușile mari ale mall-ului și merg alert către stația de autobuz.
Peste zece minute observ o mașină familiară oprindu-se în fața mea.
Geamul începe să coboare și dincolo de el zăresc un tip blond.
E Jeremy.

—  Atlanta! Ce-i cu tine pe aici? întreabă el.

—  Am fost până la mall, răspund politicoasă.

—  Mișto. Te fac o tură?

—  N... murmur dar mă opresc când îmi dau seama că astfel aș ajunge mult mai repede... Da, sigur.

Îmi face semn și îmi deschide portiera. Urc grăbită și mă așez comod pe scaun.

—  Unde te las?

—De fapt, voiam să vin la petrecerea voastră, asta dacă e în regulă.

Mă privește mirat dar zâmbește.

—  Normal că e în regulă. Ești binevenită oricând vrei.

      Îi zâmbesc și privesc pe fereastră. Simt cum entuziasmul îmi crește cu cât ne apropiem mai mult de BØF.
Volskwagen-ul lui Jeremy se oprește și când privesc din nou pe fereastră observ că deja am ajuns.
      Ne dăm jos din mașină și după ce parcurgem parcarea plină de oameni beți ajungem în fața ușii gigantice.
Jeremy o deschide zâmbind și spune:

—  Doamnele mai întâi.

—  Merci monsieur, îl iau peste picior după care chicotesc și intru în casă.

      Totul e la fel precum îmi amintesc. Studenți de toate vârstele, beți. Fete aproape dezbrăcate, muzica dată la maxim și micuțul grupuleț al „meu".
Jeremy mă apucă de mână și îmi zâmbește.
      Îmi mușc limba emoționată și mă las condusă de el.
Când ajungem în fața mesei îi zăresc pe toți acolo, inclusiv... Ash.
Se uită la mine mirat după care își mută privirea către mâna mea și a lui Jeremy și se încruntă.
Îl ignor și le zâmbesc celorlalți dând din cap în semn de salut.

—  Bună! spun eu.

—  Atlantaa! urlă Skylar iar ceilalți mă salută la rândul lor.

      Mă așez pe un scaun între Sky și Alec și îi zâmbesc lui Ash.
Îmi întoarce zâmbetul, iar când mă răsucesc către Josie, aceasta se uită scârbită la mine zicând:

—  Te-ai gândit să apari și tu pe aici?își flutură părul mestecând o gumă zgomotos.

Tac și înghit în sec. Remarca sa nu pare într-atât de politicoasă încât să îi răspund.

—  Nu vrei să îmi vorbești prințeso? mă cicălește.

—  Încetează, Josie, spune într-un final Sky.

—  Fac și eu conversație cu boboaca.

—  E de ajuns! spune Ash făcând-o pe Josie să se îmbufneze.

Îmi țin zâmbetul. Nu m-aș fi așteptat ca el să îmi ia apărarea în fața ei... adică... arată cum arată. E total genul lui.

—Oh, Ash, crezi că dacă o aperi în fața mea, te va lasă să îi iei ce are mai de preț? se ridică și râde în timp ce își înfășoară mâinile în jurul gâtului lui Ash.

Nu știu ce are de gând, dar mă face să mă simt incomfortabil.

—  Nu e adevărat! ripostează Ash. De ce să vreau asta când te am pe tine?

Poftim?

—  Știam că îmi vei da dreptate, îl asigură ea și îmi zâmbește zeflemitor.

Încerc să îmi țin lacrimile. Vreau să fug, dar ceva mă oprește.
Credeam că îmi e prieten și acum i se alătură acestei scorpii în a mă batjocori?

—  Exact. Am o tarfă la degetul mic. De ce aș folosi-o pe At?

      Liniștea se lasă. Josie cască gura și mă privește disprețuitor.
Nu pot să cred că a spus așa ceva și a folosit și apelativul acela.
Îmi face cu ochiul, iar eu îi zâmbesc.

— Ah da?

      Ash deschide gura, dar până să apuce să spună ceva, Josie îl prinde de cap și începe să îl sărute.
Imaginea aceasta mă face să vomit. Îmi vine din nou să plâng și decid, în sfârșit să mă ridic și să fug.
      O aud pe Sky strigându-mă, dar mă pierd în mulțime.
Îmi dau drumul lacrimilor.
De ce mă face această imagine să plâng?

Ce mi se întâmplă?

      Știu că Josie a făcut asta doar ca să mă facă să mă simt prost dar...
Sunt întreruptă când mă izbesc de o siluetă rigidă.
Privesc în sus și îi mulțumesc Domnului.

—  Atlanta!?