Rieka | Finalizată |

Capitolul XII

E aici. El chiar este aici, nu a fost totul un vis.

De mai bine de o jumătate de oră, atunci când poftele datorate sarcinii m-au trezit din somn, stau și îl admir pe bărbatul ce doarme lângă mine. Sau mai bine spus, bărbatul care mă ține strâns în brațe, având palmele așezate pe burtică, acolo unde se află copilașul nostru. Pentru moment, fiind încă adormită am crezut că poate totul, sărutul, promisiunile, momentul când a vorbit cu bebe din burtică, au fost doar în imaginația mea. Dar am realizat că nu, ceea ce trăiesc acum e real și mă simt atât, dar atât de bine.

Cu toate că încă simt lipsa familiei mele, din acest moment am o familie a mea, iar asta nu mă mai lasă să cad pradă tristeții, durerii, nu mă mai lasă să mă plâng. Trebuie să fiu puternică pentru ei, să fiu un exemplu pentru copii mei, să fiu cea mai bună mamă, dar și cea mai bună soție pentru Rowan, căci da, sper să mă ceară de soție.

Sunt atât de fericită încât nici problemele cu lanțul hotelier sau cu atelierul ce am tot încercat să le rezolv ieri, nu îmi mai pot strica starea. Iar mica escapadă pe care se pare că ne-a pregătit-o Rowan mie și lui Niklas mă intrigă, dar în același timp mă face să radiez, să vreau să am parte de asta în fiecare zi a vieții de acum înainte. Vreau să mă trezesc lângă el, să îi simt brațele încolăcite în jurul meu, să-l pot admira înainte să se trezească.

Adevărul este că am ce admira. Din prima clipă în care l-am văzut mi-a atras atenția, nu doar prin caracterul său puternic, prin replicile pe care mi le dădea și care mă scoteau din sărite, dar și prin prisma fizicului său de invidiat. Poate că nu arată ca un model scos din reviste, dar bărbatul meu arată cu adevărat bine, părul negru ca pana corbului e numai bun să îmi trec degetele prin el, lucru ce abia aștept să îl fac, brațele puternice, lucrate, ochii ageri și pătrunzători, el e perfect, perfect pentru mine. Și poate nu am vrut să o recunosc o lungă perioadă și nici el nu a vrut să recunoască, însă am făcut-o acum și sper să rămânem așa, să nu se mai întâmple ceva ce ne-ar putea da liniștea și fericirea peste cap.

Asta depinde doar de tine, domnișoară. Așa că ai grijă să nu o dai în bară și să strici totul.

Și eu care credeam că vocea enervantă din capul meu a dispărut, dar uite că nu. E tot aici și se pare că încearcă să îmi strice starea de dispoziție, însă nu o voi lăsa. Nici pe ea și nici pe nimeni altcineva, sunt conștientă că am avut un comportament greșit până în prezent și am fost cu mintea în mii de părți, am încercat să rezolv mai multe deodată și nu mi-a ieșit. Tocmai fiindcă sunt conștientă de asta sunt și decisă să nu mai fac aceleași greșeli și să fac relația noastră să meargă, nu numai pentru mine, ci pentru Nik și minunea ce crește pe zi ce trece și pe care de-abia aștept să o strâng în brațele mele. 

— Mă mai admiri mult, iubito? brațele omului pe care îl iubesc le simt acum urcând în sus și cercetând corpul ce îi aparține în totalitate.

— Judecă-mă cât vrei, dar mi-a fost dor de tine și pentru o secundă am crezut că e doar un vis ceea ce am trăit. Și trebuie să te privesc, să mă asigur că e adevărat și că dacă aș întoarce capul sau aș închide ochii nu ai dispărea.

Îi răspund și mă bucur de atingerile pe care mi le oferă, de atenția sa ce este concentrată numai și numai asupra mea.

— Ți-am spus deja că nu vei mai scăpa de mine de acum înainte, nici dacă vei vrea.

— Nu vreau, aici îmi e cel mai bine, cu brațele tale în jurul meu, îi răspund și mă pisicesc, mă bag tot mai mult în el.

— Te iubesc! îmi răspunde și mă trage deasupra sa, dând naștere unui sărut între noi, sărut pe care el îl conduce.