Rieka | Finalizată |

Capitolul XI

Rowan Hess

Nu-mi pot dezlipi privirea de la ea și o analizez din cap până-n picioare. Ochii parcă îi sclipesc, au aceeași bucurie și poftă de viață specifice ei și ceva în plus, iar eu bănuiesc ce e în plus de data asta. Corpul ei perfect parcă e cu mult mai perfect de data asta, căci mica burtică datorată sarcinii o face să radieze, o face nu doar o femeie frumoasă, ci o viitoare mămică mai mult decât frumoasă.

— Chiar el, Rieka, aud glasul lui Lucy care îi răspunde, probabil observând că eu nu o pot face, fiind mult prea atras de femeia din fața mea, de femeia pe care o iubesc.

— Și ce caută aici? De ce nu răspunde singur, i-a mâncat pisica limba? îi aud glasul pentru a doua oară după atât de mult timp și sunt mult mai acaparat de ea, de tot ce reprezintă în acest moment.

Poate că mă comport, după cum spuneam, ca un adolescent aflat la prima întâlnire, dar nu îmi pasă. Mi-a fost dor de ea, de vocea ei, de ochii ei, mi-a fost dor să o privesc, să o analizez încât să îi cunosc fiecare trăsătură, fie ea fizică ori un tic caracteristic.

— Eu o să-l duc pe Nik la el în cameră și mă voi retrage. Vă rog pe amândoi să vorbiți și să vă rezolvați situația, ne vorbește Lucy încă o dată, iar până să apuc să mai zic ceva sau să mai zică Rieka ceva, ea deja se îndepărtează de noi.

Și atunci realizez că am rămas singuri, am rămas doar eu și Rieka, stând față în față, privindu-ne unul pe celălalt.  Doar că, deși ar trebui să discutăm, nu știu ce să îi spun, de fapt nu știu cu ce să încep, cum să încep și nici ea nu prea pare să știe cum ar trebui abordată situația, căci e blocată privindu-mă.

Aș vrea să pot ști ce gândește în acest moment, să pot ști dacă mă privește și încearcă să găsească o metodă prin care să mă omoare pentru tot ce am făcut sau se gândește la noi doi ca un viitor cuplu. 

— Îmi pare tău, îndrăznesc să spun și o privesc în ochi, sperând să vadă sinceritatea din ei.

— Nu e vina ta, Rowan. Poate că pe moment te-am considerat vinovat și nu-mi doream să mai aud vreodată de tine, însă nu mi-a luat mult să văd care e de fapt adevărul. Ai fost manipulat de unchiul meu, iar când ai aflat că te mințea nu ai știut și nici nu ai avut cum să mai ieși. Eu ar trebui să îți cer iertare, din cauza mea ai ajuns să omori un om și totul pentru a mă proteja...

— Și aș mai face-o de mii de ori dacă ar fi nevoie, iubito, o întrerup și mă apropii de ea.

Nu știu dacă mă va accepta, dacă îmi va accepta îmbrățișarea sau sărutul care va avea loc inevitabil, însă, la naiba, sunt bărbat, trebuie să mă comport ca atare. Dacă vreau să o câștig înapoi nu mă pot comporta ca un adolescent care nu știe cum să procedeze cu o femeie.

Cu fiecare pas pe care îl fac spre ea pot vedea cum îi tremură mâinile, fiind la fel de emoționată ca mine.

— Te iubesc, Rieka! Te iubesc așa cum nu credeam că pot iubi pe cineva, o trag în brațele mele și îmi unesc buzele cu ale sale, simțindu-i gustul de care îmi era atât, dar atât de dor. 

Se lasă moale în brațele sale și surprinzător nu mă înlătură, ci îmi răspunde la rândul său. Deși prins în sărut, o țin cât mai lipită de mine, dorind să-i simt bătăile inimii ce bate atât de tare în acest moment. Buzele sale lipite de ale mele îmi trezesc aceleași sentimente ca acum câteva luni, acum mai amplificate, căci acum e trează și îmi răspunde din proprie inițiativă, nu la beție. Îi simt mâinile pe chipul meu parcă vrând să vadă că sunt real, că ceea ce se întâmplă nu e doar în capul ei sau cel puțin asta îmi imaginez că se întâmplă, asta îmi doresc să se întâmple.