𝓡𝓲𝓮𝓴𝓪 𝓕𝓪𝓼𝓼𝓮𝓵
— Cărui fapt se datorează acest apel? o întreb fără să o salut și dorindu-mi să scap cât mai repede de ea.
— Crede-mă că nici mie nu îmi face nicio plăcere să vorbesc cu tine, dar acum este vorba de soțul meu. Nu intru acum în detalii, o vom face când ne vom întâlni față în față, tot ce îți pot spune este că are cancer și nu o mai duce mult.
Pentru o secundă rămân la blocată, nu mă așteptam la o asemenea veste, în schimb acum totul se leagă. Acum înțeleg ce căuta Carola la un oncolog în această dimineață, dar în schimb nu înțeleg de ce vrea să ne întâlnim și ce problemă ar putea avea soțul ei cu mine.
— Îmi pare rău pentru cumpăna prin care treceți, dar de ce ar trebui să ne întâlnim? Dacă nu cumva ai uitat, ultima oară când ne-am întâlnit m-ai amenințat că mi-l vei lua pe Niklas. De ce aș vrea să mă întâlnesc cu tine după ce ai intentat proces?
Știu că nu am un comportament tocmai adecvat, nu denot că am cei șapte ani de-acasă, vorbind așa cu o persoană mult mai în vârstă, dar nu îmi pasă. Această femeie nu merită niciun cuvânt frumos de la mine, nu după ce a încercat să facă și după ce a fost atât de absentă în viața micuțului. Nu a fost prezentă nici înainte ca fiica sa să moară, dar nici după când Niklas ar fi trebuit să aibă toate rudele pe lângă el. Ea voia să mi-l ia, dar totuși, de când procesul a fost anulat nu a sunat, nu s-a interesat deloc de el. Îmi și dau seama cum s-ar fi ocupat ea de el dacă l-ar fi luat.
— De parcă aș vrea eu să ne vedem, rostește în scârbă, parcă. Dar nu, nu vreau, soțul meu vrea să discute cu tine și evident ne vom vedea la noi acasă. Și dacă mă întrebi ce vrea să vorbiți, ei bine, nu știu, adaugă și stau să mă gândesc ce să îi răspund.
Nu am nici o obligație să merg să mă întâlnesc cu el, nu ne-am cunoscut prea bine și nu am interacționat de prea multe ori. Nu îmi pot da seama ce ar vrea să vorbească cu mine și de ce. Nici el nu a părut interesant de bine starea nepotului său sau măcar să îl viziteze, tocmai de aceea nu prea cred că merită atenția mea și să îi îndeplinesc dorința de a-l vizita.
— Îmi pare rău, dar nu pot veni, este sfârșit de an și am alte planuri pe care nu le pot anula, iar anul viitor este deja plin, o refuz, mai mult o mint, dar nu-mi pasă, nu am nicio obligație să merg.
— Nu o să stau să mă rog de tine, nu aș fii eu dacă aș face asta, dar tot ce îți spun este că mai târziu vei regreta. Și ca să știi, poate am lăsat-o moale pe moment, însă nu am renunțat la nepotul meu și-odată ce voi reuși să câștig custodia nu îl vei mai vedea vreodată.
Ceea e îmi spune mă sperie, deși nu vreau să recunosc. Nu o cunosc prea bine, dar îmi dau seama cât este de rea și că nu îmi dorește binele, chit că eu nu i-am făcut absolut nimic. Poate totuși ar trebui să îi fac o vizită soțului ei, poate va ieși ceva bun din asta. Nu cred că m-ar fi chemat așa degeaba, nu ar fi insistat la soția sa să discute cu mine pentru nimic, fiindcă sunt sigură că a insistat. Carola nu ar fi acceptat din prima să vorbească cu mine la cât de mult mă disprețuiește.
— Fie, o să vin pe 30 luna aceasta, undeva în jurul prânzului. O zi frumoasă să ai, îi răspund și fără să o las să mai spună altceva închid telefonul.
Mai sunt patru zile până atunci, patru zile în care o să îmi fac tot felul de scenarii în cap, așa cum fac eu de obicei. Dar și patru zile în care va trebui să am grijă de Niklas și să ne întoarcem într-un sfârșit acasă. Mai sunt câteva zile din anul acesta și deși nu a fost cel mai frumos an pe care l-am avut, mai exact a fost groaznic, vreau ca măcar ultimele zile să fie liniștite și să fiu în armonia casei și înconjurată de cei dragi mie. Vreau să fiu doar eu împreună cu Jo și bineînțeles Niklas. Să ne jucăm cu Sasha, să ne uităm la filme, orice, dar să evităm orice ne-ar putea întrista. În fond această perioadă a anului este destinată petrecerii timpului în familie și asta intenționez să fac, atât anul acesta, cât și în viitori ani.
Zilele au trecut atât de repede încât nici nu mi--am dat seama. După ce l-a consultat și a văzut că este bine și în afara oricărui pericol, doamna doctor mi-a spus că în dimineața următoare îl va externa pe Niklas. Și așa a și fost, după o noapte petrecută în spital, noapte în care atât eu, cât și Jo am stat lângă patul său și l-am vegheat în timp ce discutam, am plecat acasă.
De cum am intrat în casă nu am mai reușit să îl ținem în loc pe Niklas. Era atât de fericit că s- a întors la el acasă, la jucăriile lui, la camera lui, dar mai ales la Sasha, cățelușul său. De atunci aleargă toată ziua după el prin casă, încât l-a obosit pe sărăcuțul cățel și pică mort de oboseală, dar și pe noi fiindcă mereu stăm pe urmele lui, nedorindu-ne să se împiedice sau să pățească ceva. Nu, asta în niciun caz, ne-a ajuns o noapte în spital, nu vrem să îl mai vedem prea curând.
Bineînțeles că după ct alerga și cât se obosea prin toată casa, mai mânca puțin și imediat adormea, de cele mai multe ori în brațele mele sau ale lui Jo, pe canapea, în timp ce noi ne uitam la un film. Acest copil este un îngeraș, o minune de copil, încât mă întreb ce inimă putea să aibă Sofia încât să nu și-l dorească. Este o binecuvântare pentru oricine, iar eu nu am de gând să îl părăsesc vreodată, este copilașul meu mult iubit. Dacă nu ar fi fost el nu știu ce s-ar fi ales de mine atunci când Louis a încetat din viață.
Bucuria pe care o puteam citi lejer pe fața sa în aceste zile, bucurie datorată faptului că își petrecea timpul cu mine sau cu cățelușul era molipsitoare. Fără să vreau am râs și eu de ei, de cum se măscăreau prin casă, de cum făcea Nik atunci când Sasha îl lingea pe față, iar lui nu prea îi convenea, dar accepta doar de dragul cățelușului. Aș vrea ca toate zilele să se desfășoare așa de acum înainte, ca atunci când mă întorc de la muncă să îi găsesc jucându-se, să îl găsesc pe Niklas, râzând, iar asta să mă binedispună instant și să uit de toate problemele și de oboseala acumulată în timpul zilei. Acel zâmbet pur de pe fața copilșului meu nu trebuie să fie înlocuit niciodată de tristețe, deja a suferit destul, Dumnezeu i-a luat fără motiv cele mai de preț persoane din viața sa, dar asta se oprește aici. Cât voi trăi mă voi asigura că el nu va mai suferi și nu îi va lipsi nimic, chiar de va trebui să calc peste cadavre pentru a face asta.
Iar acum a venit ziua, ziua în care o voi revedea pe Carola, deși dacă ar fi fost după mine nu aș mai fi vrut să o văd vreodată, dar și ziua în care voi afla într-un final ce își dorește soțul acesteia de la mine. M-am tot gândit zilele acestea, iar singura variantă mai plauzibilă ar fi că își dorește să își vadă nepotul pentru ultima oară înainte să moară. Dar, chiar de ar fi așa, nu îmi pasă că e bolnav și acesta este ultimul lucru pe are și-l dorește, eu nu îi voi permite să îl vadă. Nu vreau ca Niklas să îl cunoască, să afle cine este, iar apoi el să moară și eu să trebuiască să îi explic micuțului cum Doamne, Doamne a mai luat pe cineva. Nu, asta sau orice altceva care să aibă legătură cu Niklas nu voi accepta, oricât de mult s-ar supăra sau oricât de mult m-ar ruga.
Jo crede că greșesc să mă duc la această întâlnire. Încă de când am stat lângă Niklas la spital mi-a spus să nu merg și a tot încercat să mă convingă să nu o fac. Consideră că această întâlnire, dar mai ales faptul că o voi revedea pe Carola mă a destabiliza și îmi va face rău, iar el nu își dorește asta. Știu că pe de-o parte are dreptate și mai știu și că Carola nu va pierde ocazia să mă amenințe sau să încerce să mă atace cum știe ea mai bine, dar în aelași timp trebuie să aflu ce își dorește soțul ei. Nu știu de ce, dar am o presimțire cum că voi afla ceva important, însă rămâne de văzut.
— Jo, dă-mi drumul, te rog, încerc să îl conving să se îndepărteze și să mă lase să plec, dar fără rezultat.
Din momentul în care am coborât și m-a văzut deja pregătită de plecare mă ține strâns în brațele sale și nu vrea să îmi dea drumul. Nu vrea să mă lase să plec la casa Carolei. Și îl înțeleg, nici eu nu prea vreau, dar trebuie să o fac dacă vreau să aflu ce își dorește să vorbească cu mine. Plus, nu mă pot ascunde mereu de Carola și să îi permit să mă afecteze.
— Voi fi bine, Jo, promit. Iar dacă se întâmplă ceva vei fi primul pe care îl sun, adaug și cu asta îl conving să slăbească îmbrățișarea.
La mulți, mulți ani sărbătoriților de astăzi! Luați acest capitol drept un cadou din partea mea pentru voi! ❤❤
CITEȘTI
Rieka | Finalizată |
Roman d'amour|| Dramă || Ficțiune generală || Dragoste|| Rieka Fassel era obișnuită să fie în centrul atenției, oriunde mergea atrăgea atenția asupra ei și toți încercau să îi intre în grații. Camerele de fotografiat erau cele mai bune prietene ale ei...
