|| Dramă || Ficțiune generală || Dragoste||
Rieka Fassel era obișnuită să fie în centrul atenției, oriunde mergea atrăgea atenția asupra ei și toți încercau să îi intre în grații. Camerele de fotografiat erau cele mai bune prietene ale ei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
𝓡𝓲𝓮𝓴𝓪 𝓕𝓪𝓼𝓼𝓮𝓵
— Să zicem, dar vor fi câteva reguli pe care le vom discuta puțin mai târziu. Mai ales despre conduita pe care trebuie să o aveți, domnule Hess, replic și mă ridic de pe canapea, îndreptându-mă spre ieșirea din birou.
— Am înțeles, domnișoară Fassel, îmi răspunde și deși se străduiește să nu folosească același ton de mai devreme nu prea îi iese.
— Pregătește-te băiete, vei avea de furcă cu nepoata mea, aud vocea unchiului meu înainte să închid ușa, dar decid să nu bag în seamă și îmi iau gândul de la ei.
Dacă vreau ca totul să fie bine, să nu mă trezesc cu surprize, se cuvine să iau singură anumite decizi și să spun lucrurilor pe nume înainte să fie mult prea târziu. Și ca punct de plecare, chiar dacă îmi va fi greu, chiar dacă îi voi frânge inima micuțului, trebuie să îi spun adevărul în ceea ce privește dispariția părinților săi. Nu îi pot ascunde la nesfârșit adevărul, nu îl pot duce cu zăhărelul, în plus, există riscul ca el să audă întâmplător de la altcineva ce s-a întâmplat și nu ar fi bine.
Cu pași mici mă îndrept spre living, unde știu că ar trebui să fie Niklas împreună cu Jo. Pe măsură ce mă apropii și îi aud vocea, râsetele, emoțiile cresc și bătăile inimii la fel, iar când îi am în vizor pe cei doi sunt indecisă dacă să îi întrerup sau nu. Probabil după ce îi voi spune micuțului adevărul, zâmbetul de pe chipul său va dispărea pentru o bună perioadă de timp, iar eu nu îmi doresc asta. Doar privindu-l cum râde și se bucură pentru orice lucru mărunt, îmi înseninează ziua și mă face să uit de toate problemele și de durerea pe care o simt.
— Tuși, tuși, începe să strige micuțul și vine, alergând spre mine. Acum, chiar dacă mi-aș dori să merg în camera mea și să mă mai gândesc la ce este de făcut, nu pot fiindcă deja am fost observată. Une ai fost? Nu vei să te joci cu mine? face fățuca de cățeluș, ca de fiecare dată când vrea să mă șantajeze sau când este supărat și vrea să fie iubit, iar astfel mă înmoaie.
— Tuși a avut puțină treabă de oameni mari, dar acum e aici și nu va mai pleca, promit. M-ai înțeles, Nik? îl ridic în brațele mele și îl privesc, în același timp încercând să nu plâng.
Micuțul are câteva trăsături de la fratele meu și privindu-l nu pot să nu mă gândesc la el, îmi lipsește și a-și da orice să fie lângă mine în acest moment. El ar fi știut ce este de făcut cu privire la vestea pe care tocmai am primit-o și care este foarte greu de asimilat. Eu nu sunt pregătită pentru a lua decizi importante, pentru a avea grijă de un copil mic și îmi este teamă că voi greși.
Au trecut de-abia câteva zile și simt că mor de dorul lui, de aceea nici nu vreau să mă gândesc cum va fi odată cu trecerea timpului. Simt că mă pierd și tare aș vrea să pot merge la fratele meu, dar pentru micuțul Niklas trebuie să fiu puternică și să nu renunț orice ar fi.
