Rieka | Finalizată |

21. Momentul anunțului

𝓙𝓸𝓷𝓪𝓼 𝓖𝓮𝓵𝓵𝓮𝓻

          O privesc și mă doare să o văd așa, mă doare că de fiecare dată când o văd citesc tristețe și frică pe chipul ei. Tragedia recentă i-a schimbat mult prea tare viața, dar mai ales comportamentul și încrederea în sine și în restul persoanelor. Nu numai ea a fost afectată, dar și eu. De atunci nu îmi pot da seama ce se întâmplă cu mine, de ce atunci când nu sunt lângă ea tot ce fac este să mă întreb cum este, dacă îi este bine sau dacă are nevoie de ceva. Iar când sunt în preajma ei, nu pot înceta să nu o privesc, să nu îi admir trăsăturile frumoase cu care s-a născut și, pe deasupra, uneori am un comportament ciudat, chiar și pentru mine.

          Nu pot să neg că înainte de toate cele întâmplate în ultima perioadă nu țineam la ea și nu îmi doream să o ajut cât puteam eu de mult, dar de atunci parcă sentimentele s-au intensificat, la fel ca și dorința mea de a o proteja. Tind să cred că instinctul de frate mai mare s-a activat odată ce am aflat că fratele ei, Louis, care era un bărbat atât de bun la suflet, s-a stins din viață. Totuși, încăpățânata mea soră, are o altă părere, consideră că sentimentele mele pentru Rieka nu sunt aceleași pe care un frate le-ar avea pentru sora sa. Nu știu de unde i-a venit ei ideea aceasta, dar nu poate fi și nici nu este adevărat. Pur și simplu nu o poate suporta pe Ri și este geloasă pe ea, astfel încearcă să îmi împuie capul cu prostii pentru a mă îndepărta de ea.

          — Știu că puteți, așa că mergeți acolo, cu încredere în forțele proprii și arătați-le tuturor minunățiile în care sunteți îmbrăcați, brusc vocea Riekăi mă trezește din gânduri și privind în jurul meu îi observ pe toți în picioare și grupați, fata cu băiat, așa cum vor ieși la defilare.

          — Partenera mea are dreptate, mă apropii de Rieka și privim amândoi spre tinerii care vor defila în creațiile noastre.

          În acest moment nu pot fi decât mândru, atât de mine, cât și de Rieka. Acum trei ani și ceva am luat cea mai bună alegere din viața mea, aceea de a-i propune să deschidem împreună un atelier. Poate nu suntem cei mai buni, dar facem tot din plăcere și de aceea totul ne iese frumos, iar clienții sunt mulțumiți de munca pe care o prestăm.

          Rând pe rând perechile ies, iar noi îi privim cum defilează, atât de grațios, iar colecția cea nouă și-a făcut, într-un sfârșit, ieșirea în fața publicului. Blițuri se văd din toate părțile, iar persoanele prezente sunt uimite de ceea ce văd, discutând unii cu alții. În primul rând le pot vedea și pe sora și mama mea, care, la fel ca restul, îmi pot da seama că le place ceea ce văd și, pe deasupra, sunt mândre de mine sau cel puțin asta sper. La câteva scaune de ele se află și Angie împreună cu micuțul Niklas și bodyguardul, a cărui prezență nu o înțeleg. Rieka este în siguranță cu mine, putea să stea bine mersi acasă sau să meargă la familia sa în vizită.

          Îmi întorc pentru o secundă privirea spre Rieka, iar când o văd blocată și menținându-se de un perete în timp ce întreg corpul îi tremură, mă agit și nu știu ce este cu ea sau ce pot face. În mai puțin de zece minute trebuie să ieșim pe scenă, iar dacă ea nu își va reveni, nu vom putea face asta și totul se va duce de râpă.

          — Ri, ești bine? sar asupra ei și o zdruncin. Rieka? mă răstesc atunci când nu reacționează nicicum.

          — Nu sunt bine, Jo! Fratele meu e mort, iar scaunul pe care trebuia să îl ocupe este gol, îmi răspunde și când nici nu mă aștept sare în brațele mele și mă strânge puternic. Îți mulțumesc pentru tot, Jo. Mulțumesc că ești mereu aici pentru mine, deși nu ești obligat să stai lângă o epavă, așa cum am devenit eu.