Rieka | Finalizată |

Capitolul XV

Rowan Hess

Odată ce părăsesc încăperea mă decid să merg până la copii să-i verific. Drumul a fost obositor pentru ei, ala cum îmi spusă și Amanda, dar nu îi pot lăsa să doarmă toată ziua, după și-ar da somnul peste cap și ar fi mai rău.

Doar că nici bine nu apuc să deschid ușa că un piticot cu părul castaniu o zbughește din cameră cu un blond în spatele său, de parcă s-ar lua la întrecere care ajunge primul la bucătărie. Însă nu e ceva neobișnuit la ei, iubirea pe care și-o poartă nu poate fi descrisă în cuvinte și cu toate că există o diferență de vârstă între ei se înțeleg atât de bine și nu există activitate pe care să o facă singuri. Unde e Niklas acolo e și Elysia, unde e Elysia acolo e și Niklas, ei doi sunt un întreg și nu cred că va exista cineva care să îi poată despărți.

— Hei, strig la ei. Încotro așa grăbiți? adaug și se opresc, îndreptându-și privirea spre mine.

— Tati, mica mea minune vine alergând spre mine și o ridic în brațele mele. Ce facem azi? mă întreabă și un zâmbet asemenea celui al soției mele răsare pe chipul său.

Elysia îi seamănă atât, dar atât de mult mamei sale și nu doar fizic, ci și moral încât sunt momente în care mă întreb cum pot rezista cu amândouă. Sunt la fel de încăpățânate, de irascibile atunci când nu le convine lor ceva, iar moda, marea pasiune a Riekăi se pare că s-a transmis mai departe. Atunci când pleacă ele la cumpărături să te ți bine, golesc cardurile. Îmi e tare teamă că la un moment dat vom rămâne faliți... Iar în ceea ce-l privește pe Niklas, cel puțin pe el pot spune că îl am de partea mea, nu întotdeauna, ce-i drept, căci atunci când mica mea Ely îl roagă ceva, orice, nu îi poate rezista și trece de partea feminină.

Acum că stau să mă gândesc, cred că acesta este adevăratul motiv pentru care eu îmi mai doresc un copil, vreau să am și eu pe cineva care să fie sută la sută de partea mea și care să-mi semene. O iubesc pe Elysia, nici nu se pune problema că nu aș face-o și ador faptul că îi seamănă soției mele fiindcă mi-am și dorit o variantă în miniatură a ei, însă n-ar strica să avem și varianta mea în miniatură, un mini Rowan care să frângă inimile fetelor atunci când va crește. Și care să nu fie atât de obsedat de modă, să nu ajungem la faliment.

— Prima oară să o găsim pe mami și să vedem dacă i-a revenit buna dispoziție, iar apoi decidem împreună ce facem. Ce ziceți, e bine așa? o strâng în brațele mele și o sărut părintește pe frunte.

Cu toate că are aproape șase ani, este și va rămâne mereu micuța mea minune, Ely a mea și voi simți mereu nevoia de a o proteja de oricine și de orice. Încă din prima secundă în care am văzut-o, în care o asistentă mi-a așezat-o în brațe și mi-a spus cum trebuie să o țin, m-am îndrăgostit iremediabil de ea și mi-am zis că nu voi lăsa pe nimeni să o rănească, fizic sau sufletește.

— De ce să-i revină buna dispoziție? V-ați certat cumva? mă întreabă Nik și mă privește suspicios.

— Nu știu dacă să o numesc ceartă, însă am avut o discuție în contradictoriu care s-a încheiat cu ea părăsind camera, îi răspund și începe să râdă, nu știu dacă de mine sau din alt motiv.

— Când o să te înveți minte, tată? Când? continuă să râdă, însă apelativul pe care îl folosește la adresa mea mă unge pe suflet și orice altceva nu mai contează în acest moment.

Odată ce mica mea Ely a crescut și a început să vorbească, să fie activă și să petreacă timp cu noi, părinții ei, ceva s-a declanșat la Niklas. Nu știu exact ce, nu știu exact cum s-a întâmplat totul și care au fost argumentele sale, însă îmi amintesc cum într-o seară Rieka a intrat plângând în cameră, după ce a mers să îi adoarmă pe cei mici și cu greu am reușit să o calmez. Iar când am reușit, printre alte lacrimi mi-a spus că Niklas a numit-o mamă și s-a referit și la mine prin apelativul tată.