|| Dramă || Ficțiune generală || Dragoste||
Rieka Fassel era obișnuită să fie în centrul atenției, oriunde mergea atrăgea atenția asupra ei și toți încercau să îi intre în grații. Camerele de fotografiat erau cele mai bune prietene ale ei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
𝓡𝓲𝓮𝓴𝓪 𝓕𝓪𝓼𝓼𝓮𝓵
Aud alarma telefonului și mă trezesc brusc. Aseară am așteptat după Louis, dar dacă nu a venit și cum deja se făcuse târziu, am decis să îl culc pe cel mic. Și odată cu el am adormit și eu. Sar imediat din pat și opresc alarma, este destul de devreme și nu vreau să îl trezesc pe Niklas. Prea târziu, când îmi întorc privirea spre el, îi observ ochii mici și albaștri și îmi dau seama că e treaz.
— Bună dimineața, Nik! De ce nu mai dormi, scumpule? mă așez pe pat lângă el și îmi trec degetele prin părul său.
— Tati?se freacă la ochii și mă privește fix în timp ce mă întreabă. Este el copil mic, dar nu îi place să fie mințit.
— Tocmai m-am trezit și eu, hai să mergem să verificăm, ar fi trebuit să ajungă până acum. Nu îi ia mult și se ridică din pat, iar eu îl ridic în brațe și ies cu el din cameră.
Nu se aude niciun zgomot în toată casa și tind să cred că nu au ajuns, iar dacă au ajuns încă dorm. Ajung în fața dormitorului și bat de câteva ori la ușă, dar nu primesc răspuns, așa că intru. Dacă îi prind în vreo ipostază necorespunzătoare, nu este vina mea, eu am bătut înainte de a intra. În schimb, dormitorul este învelit într-o beznă totală și nu se află nimeni aici.
— Nu te întrista, sigur există o explicație și vor veni cât de curând. O crezi pe tuși, da Nik? îl întreb pe cel mic atunci când observ lacrimile din ochii săi.
Mă întorc în dormitor și încerc să îl apelez pe fratele meu, dar nu sună deloc, la fel și în cazul „cumnatei mele". Ce se întâmplă cu ei și unde sunt? Aseară mi-a spus că vor veni repede și au trecut în jur de opt ore, iar ei încă nu au ajuns. Încep să mă agit și nu știu ce ar trebui să fac, la poliție m-aș duce degeaba, ei sunt majori și încă nu au trecut douăzeci și patru de ore de la apel. Nu știu nimic despre întâlnirea pe care au avut-o, unde a avut loc sau ce trebuia să se întâmple acolo. Îmi este teamă să nu se fi întâmplat ceva cu ei, nu știu ce m-aș face, poate nu o suport eu pe Sofia, dar Nik are nevoie de ambii părinți.
Mai încerc să îi sun, dar nimic, iar acum chiar nu știu ce să fac și n curând trebuie să plec la atelier fiindcă am mai multe treburi de rezolvat. Întrebarea este, ce fac cu Niklas? Nu știu dacă bona va veni sau nu azi, nu știu ce a vorbit Louis cu ea, dar ieri nu a putut și de aceea am avut grijă de el. În secunda următoare se aude soneria de la intrare și după ce îl las pe cel mic în pat cobor repede să văd cine este. Îmi este clar că nu pot fii Louis și Sofia, ei au cheile de la casă, dar tot sunt curioasă cine poate fi la ora aceasta a dimineții.
— Bună dimineața, domnișoară Fassel!mă întâmpină bona lui Niklas și în acest moment răsuflu ușurată, deși nu știu nimic de ei, am cu cine să îl las pe cel mic.
