|| Dramă || Ficțiune generală || Dragoste||
Rieka Fassel era obișnuită să fie în centrul atenției, oriunde mergea atrăgea atenția asupra ei și toți încercau să îi intre în grații. Camerele de fotografiat erau cele mai bune prietene ale ei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
𝓡𝓲𝓮𝓴𝓪 𝓕𝓪𝓼𝓼𝓮𝓵
— Ce s-a întâmplat?vocea lui Jo care apare în spatele meu mă ia prin surprindere și scap geanta pe jos.
Mă aplec să o ridic, iar apoi mă întorc spre cei doi. Uit imediat de faza de mai devreme atunci când văd zâmbetul de pe chipul lui Niklas. Nu știu ce m-aș fi făcut fără Jo, a reușit într-un timp atât de scurt să îl scoată din starea de tristețe.
— Mulțumesc, Jo!îi spun și îi ofer un mic sărut pe obraz, iar micuțul începe să bată din palme.
— Tuși bește Jo...nu îmi vine să cred ce îmi aud urechile, ce gândire poate să aibă un copil de doi anișori.
—Tuși și Jo sunt foarte buni prieteni, doar atât. Da, Nik? intervine acesta atunci când vede că nu știu ce să mai spun.
Nu știu cât la sută înțelege cel mic din ce i se spune, dar dă afirmativ din cap, iar eu îi mulțumesc din priviri lui Jo. Bărbatul acesta a fost un ajutor enorm pentru mine în toți acești ani și mă bucur fiindcă m-a ales pe mine din atâtea absolvente. Mereu îi voi mulțumi și sper ca, colaborarea noastră să nu se încheie prea curând. La amândoi ne place ceea ce facem și ar fi păcat să renunțăm, dar, uneori îmi este teamă. Teamă de ce se va întâmpla când unul din noi va forma un cuplu și își va face o familie.
— Ri, mai ești printre noi?mă scoate acesta din gândurile mele.
— Da, scuze... ce spuneai?întreb, iar el începe să râdă și odată cu el o face și mogâldeața mea.
— Ce ne facem noi cu tine, Ri? Hai să mergem odată, piciul ăsta nu mai are răbdare, vrea la film. Nu-i așa, Nik?îl întrebă pe micuț, care se uită de la unul la celălalt și nu prea înțelege care este problema.
— Ce s-a întâmplat înainte să ieșim noi din clădire? mă întrebă Jo după ce ne urcăm în mașină și pornim la drum.
Am ales să mergem cu mașina mea, deoarece micuțul are scaunul său în spate, dar l-am lăsat pe Jo să conducă. Întrebarea lui îmi pune capac, credeam că a renunțat la subiect, dar din câte se pare, nu a făcut-o. Nici nu știu ce ar trebui să îi răspund, dacă i-aș spune că m-am lovit de cineva, dar când am ridicat privirea nu era nimeni prin jur ar spune că sunt nebună.
— Căutam prin geantă după chei și nu le găseam. Pentru un moment am avut impresia că le-am pierdut și am stat în loc să le caut mai bine.Aleg să îi spun o mică parte din adevăr, practic cheile bine ascunse prin geantă au o parte din vină.
Nu știu dacă crede sau nu explicația mea, dar nu mai spune absolut nimic. Dau drumul la muzică și privesc în față, iar în scurt timp ajungem la Corso Cinema International, unde venim de fiecare dată când vrem să vizionăm un film. Nu este printre cele mai populare din țară, sau cele mai moderne, dar tocmai de aceea îl alegem pe acesta. Mereu găsim filme interesante și prețurile sunt accesibile, nu că asta ar fi o problemă pentru noi.
