|| Dramă || Ficțiune generală || Dragoste||
Rieka Fassel era obișnuită să fie în centrul atenției, oriunde mergea atrăgea atenția asupra ei și toți încercau să îi intre în grații. Camerele de fotografiat erau cele mai bune prietene ale ei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
𝓡𝓲𝓮𝓴𝓪 𝓕𝓪𝓼𝓼𝓮𝓵
Încerc de mai bine de zece minute să îl liniștesc pe cel mic și nu îmi iese cu absolut nimic. Deși ziua de ieri a fost atât de frumoasă și zâmbetele nu îi părăseau chipul, în această dimineață s-a trezit cu fața la ceașarf, cum s-ar spune. Degeaba încerc să îl aduc pe Sasha lângă el și să îi spun să se joace cu micuțul animăluț, că tot nu se oprește din plâns. Nici faptul că îi voi aduce jucării și bomboane de care vrea el nu îl liniștește așa cum se întâmpla de obicei și sunt tare speriată. Peste zece minute trebuie să vină Jo să plecăm în vacanță, dar dacă nu voi reuși să îl calmez pe Niklas, asta nu se va întâmpla. Și nu îmi pasă că se va supăra, nepotul meu este cu mult mai important decât orice vacanță.
Da, eu am fost prima care a venit cu idea de a merge undeva doar noi doi și încă vreau asta, sunt foarte curioasă ce locație a ales, dar nu îl pot lăsa așa pe Niklas. Nu aș putea să merg acolo și să mă distrez știind ă copilașul meu este acasă și suferă. Pe deasupra, nu mă așteptam că ceva de genul se va întâmpla. Totul era bine când, dintr-o dată, s-a trezit din somn și a început să plângă și să țipe, iar de atunci nu se mai oprește. Nici nu știu ce aș mai putea face, sunt atât de speriată, așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. Da, plângea, ca orice alt copil de vârsta lui, dar reușeam într-un final să îl calmăm, însă acum nu.
Nu mai suport să îl văd așa, iar cu cât continuă să plângă lacrimile o să îl usuce de putere și o să î se facă rău și eu nu vreau asta. Vreau să fie bine, să fie fericit cum a fost și ieri, să se joace cu Sasha și să alerg după el prin toată casa să nu care cumva să se lovească.
— Rieka, aud țipete, venind de pe hol, iar în secunda următoare ușa se deschide cu putere și Jo intră în cameră. Iubito, ce s-a întâmplat? Ce a pățit Niklas? se așează lângă mine și ne ia pe amândoi în brațe.
— Nu știu... îmi e frică, Jo, de când s-a trezit e în starea asta și nu îl pot calma. Dacă are ceva și eu nu știu? îi spun și izbucnesc și eu în lacrimi, dar chiar nu mai pot rezista.
Nu suport să îl văd așa... nu pot suporta asta. De ce el? Ce a făcut micuțul de el ca să treacă prin așa ceva? E un suflețel mic și nevinovat, care nu a făcut niciun rău nimănui și care merită să fie fericit.
— Nik, piciule, ce s-a întâmplat? mi-l ia din brațe, dar degeaba, nu are nici un efect, tot nu se oprește din plâns. Frumosule, ce-i cu tine? îl întreabă și îl sărută pe frunte, iar în secunda următoare îl văd cum se blochează, ceea ce mă sperie.
— Jo? îi atrag atenția, ridicându-mă în picioare. Ce s-a întâmplat, de ce te-ai blocat atunci când l-ai sărutat pe frunte?
