Rieka | Finalizată |

Capitolul VIII

Rowan Hess

Sunt de câteva zile în acest oraș și încă nu am reușit să rezolv nimic, încă nu știu cum să abordez situația. Îmi e frică să mă apropii de casa ei, să nu mă vadă și să îi dau viața peste cap, să fac iar ceva care să o rănească, cum am făcut acum câteva luni. Am vrut inițial să iau totul în mâinile mele și să mă descurc fără să o mai implic pe Lucy, căci nu vreau dacă Rieka va afla că aceasta știa de mine, îmi avea numărul și că m-a chemat acum, să se certe. Însă nu pot să o fac singur, am nevoie de cineva din interior care să mă anunțe când pot să apar în zonă, când pot să acționez. Și cine altcineva decât Lucy? 

Așa că nu pot face nimic altceva decât să aștept într-o cameră de hotel momentul când mă va suna și îmi va spune că pot să mă prezint acolo. De fapt, asta fac din ziua în care m-am întors, după discuția cu ea m-am cazat la un hotel și aștept. Aș putea să îmi caut ceva de muncă, însă având în vedere că odată ce rezolv totul am de gând să mă car de aici, nu ar avea niciun rost. 

Și uite că se întâmplă, în sfârșit telefonul sună și știu că nu poate fi nimeni altcineva în afară de Lucy. Entuziasmul și în același timp frica încep să se joace cu mine, căci le simt atât de intens știind că se apropie momentul în care o voi revedea. 

— Bună, Rowan! Sper că nu deranjez, îmi spune de îndată ce îi răspund. 

Eu îi confirm că nu e niciun deranj și o îndemn să îmi spună de ce m-a sunat, deși anticipez de ce. 

— Astăzi sunt în zonă, sunt la Rieka acasă și cred că ar fi momentul cel mai bun să apari, voi avea eu grijă să nu te vadă, dacă așa îți dorești. Și vom rezolva odată pentru totdeauna problema existentă, îmi comunică și asta este tot ce aveam nevoie să aud. 

Emoționat îi spun că ajung cât de repede pot și îi închid telefonul, grăbindu-mă să mă pregătesc. Am pistolul încă la purtător, încă de când Karl mi l-a dat și după ce mă îmbrac în ascund în spatele gecii de piele, iau cheile și părăsesc camera și mai apoi hotelul în care sunt cazat. A venit și această zi, ziua pentru care m-am întors și chiar de trebuie să îmi risc viața, chiar de trebuie să ajung rănit, cel sau cea care atentează să îi facă ei rău, nu va scăpa din mâinile mele. În același timp, sunt emoționat, vreau să o văd, îmi e dor de privirea ei caldă, de ochii ei, de atitudinea ei puternică și copilăroasă în același timp, îmi e dor și de Niklas. Aș fi putut să o întreb mai multe pe Lucy, dar nu am îndrăznit, este viitoarea cumnată a Riekăi, nu ar fi fost corect. 

Știu că ea cunoaște faptul că sunt îndrăgostit de Rieka, bine, îndrăgostit e puțin spus și încă mă mir că m-a chemat pe mine, știind asta și nu a încercat împreună cu fratele său să găsească o soluție. Dar de la asta la a-i pune întrebări despre persoana care deține inima mea, e mult prea mult. Lucy m-a ajutat atât cât a putut, nu vreau să creadă că profit, nu vreau să creadă că m-am întors pentru a-i despărții și a le strica viitorul. Nu, în niciun caz, sunt aici pentru a elimina pericolul din viața Riekăi, iar mai apoi voi dispărea și nu mă voi mai întoarce vreodată. 

E greu, e foarte greu să știu că după ziua de astăzi nu o voi mai vedea niciodată, nu voi mai auzi de ea, de Niklas. Încă o dată îmi las inima la ea, fără să o pot recupera, fără să o am pe a ei în schimb sau să știu că m-a iertat. Nu am iubit până la ea, nu am iubit sincer, cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, pe nimeni în afară de ea și de mama, însă și acolo este un alt tip de iubire. 

Și sunt conștient că nici nu voi mai putea iubi pe cineva atât de mult cât o iubesc pe ea. Se zice că unele iubiri sunt veșnice, sunt de neînlocuit și acelea apar atunci când nici tu ne aștepți, cum de altfel a fost și în cazul meu. Nu știu când au intervenit sentimentele, dar bănuiesc, ele au luat naștere datorită Riekăi, a bunătății de care dădea dovadă, a zâmbetului destul de rar, însă atât de sincer. Și mai ales, au apărut văzând iubirea imensă pe care i-o purta lui Niklas, văzând cum își dorea să îl protejeze de orice rău, chiar dacă se punea pe ea în pericol. Au fost momente când îi priveam împreună și mintea mea deja își imagina cum ar fi să formăm o familie, eu, ea, Nik și un copilaș al nostru, o fetiță care să-i semene leit, o fetiță pe care amândoi am fi iubit-o atât de mult.