Borfașul 🔞

Capitolul 1

Anastasia:

Cu greu gasesc un loc de parcare atunci cand intru intre blocuri,dar in momentul in care opresc motorul,privirea imi devine goala desi privesc in toate partile.
Sunt plecata de 14 ani din tara,iar acum ca m-am întors în orașul natal,nimic nu mai e la fel. Pana si cartierul e schimbat,dar cu toate astea imi lasa impresia inca de griul acela apasator ce si-a pus amprenta pe existenta mea cu toate ca blocurile intre timp au devenit colorate. Dar cu toate astea atmosfera a rămas cam aceeași. Oamenii inca stau pe la scara sau pe la colt de bloc,iar copii desi sunt in numar mai mic fata de vremurile in care eu ma jucam,incă mai bat mingea pe terenul de fotbal ce se afla in locul gol dintre blocurile construite în forma de pătrat. Hainele inca se intind pe la balcoane,iar animalele nimănui colinda in voie prin fata grădinilor.
E o lume neschimbata,dar totuși alta.
„Sau poate doar mi se pare..."
Oftez in urma gandului,apoi inspir adanc si clipesc de cateva ori înainte sa-mi iau geanta de pe scaunul din dreapta și sa cobor din masina.
Intorc capul imediat ce o rafala calda de vânt imi zburleste tot parul in cap,dupa indepartez suvitele ce mi-au intrat în ochi,apoi pasesc spre portbagaj,iar cand ajung in dreptul lui,il deschid si-mi scot bagajul.
„Am trei săptămâni de concediu și cu toate ca as vrea sa mi le petrec undeva la malul marii prin vreo tara straina,sunt nevoita sa stau aici. In locul ce nu imi e foarte drag,insa trebuie sa inchei niște afaceri cu ai mei."
Pentru ca am un frate din prima căsătorie a tatălui meu,mama nu isi doreste sa impart averea agonisita de amandoi dupa divortul tatei,asa ca,m-au obligat mai mult sa vin acasă apelând la manipulare ca sa imi fac apariția si sa semnez un act de vânzare cumpărare.
Imi scutur capul de lehamite cand ma gândesc la cel pe care nu l-am văzut decât de doua ori in viata mea si incerc sa alung sentimentele de nedreptate pe care ma gândesc ca o sa le simta atunci cand o sa afle ca nici macar din partea lu tat-su nu o sa primească nimic.
„Dar ce sa faci? N-am cum sa le zic alor mei ce sa facă cu bunurile pe care le-au dobandit in 35 de ani de căsătorie. Pana la urma fac ce vor,iar eu ca sa nu am discuții interminabile pe tema asta,prefer sa ma duc sa dau cu subsemnatul ca sa ma lase dupa in pace. Normal,nu am nevoie de averile lor,fiindca nu ma încălzesc cu nimic. Degeaba imi dau ceva cand mie nu-mi mai trebuie. Daca voiau sa ma ajute,o făceau atunci cand chiar aveam nevoie...dar asa...oricum sunt învățată de mica sa lupt si sa ma descurc singura. Sa nu apelez la nimeni si sa-mi castig pâinea cu propriile mâini. Dar daca ei considera ca asa e mai bine,la unul sa dea,la altul nu,sunt păcatele lor,nu ale mele."
-Anastasia?!
Imi revin in simturi imediat ce aud o voce suava si blândă ca ajunge la urechile mele,iar cand imi intorc privirea o vad pe tanti Leni sau Lenuța,ca se uita mirata la mine.
-Esti chiar tu?intreaba de parca nu i-ar veni sa creadă.
Ii zambesc cu caldura in timp ce se apropie incet de mine,ținând o plasa in mana si leganandu-se usor in vreme ce paseste pe betoanele încinse ale cartierului.
Nu mai sunt obisnuita de mult cu asemenea călduri si am uitat cum se simt gradele ridicate cand jungla de beton se infierbanta in plina vara.
-Sarut-mana!o salut si imi pun bagajul pe jos,apoi inchid portbagaj si blochez masina.
Imi pun mai bine geanta pe un umăr,apoi pasesc spre ea si ma aplec sa o îmbrățișez atunci cand ne întâlnim la jumătatea distantei.
-Of mama! Nu imi vine sa cred ca am mai apucat ziua in care sa te mai vad! N-am crezut ca o sa ne mai întâlnim vreodata!exclama aproape plangand,iar vocea ei blândă si îmbrățișarea calda,aduc lacrimi în ochii mei.
-N-as fi venit daca nu era necesar,raspund crudul adevar si o sarut pe obraji,apoi ma indrept de spate,iar ea incepe sa ma mangaie pe un brat cu o mana tremurand din cauza bătrâneții in timp ce eu imi inghit lacrimile.
Tanti Leni impreuna cu soțul ei,Dumitru,sunt aceeași generație cu a părinților mei. Au pana in 65 de ani,doar ca traiul acelor vremuri si-au pus amprenta pe ea,fiindca nu a facut parte dintre cei norocosi si a trebuit sa muncească din greu ca sa isi permită o pâine.
Spre deosebire de ai mei,cei doi vecini n-au dus o viata tocmai roz pana dupa revoluție,la fel ca majoritatea din acele vremuri,insa cu toate astea au fost niște oameni foarte cumsecade,ce nu si-au intinat sufletul oricat de mult greu le-a scos soarta in cale.
-Ma bucur atat de mult sa te vad!exclama din nou si imi strange degetele intre ale ei.
Zambesc cu nostalgie fiindca imi aduc aminte clipele in care era în putere si facea tuturor copiilor din cartier gogosi sau clătite desi nu avea atat de mulți bani. Insa bunătatea ce am gasit-o pe atunci la oamenii simpli,pana si astăzi reuseste sa ma înmoaie si empatizez mult cu sufletele care nu sunt scârțare desi nu o duc tocmai roz.
Un lucru ce nu l-am văzut la mine in familie. Ai mei au fost avari dupa bani. Sa aibe cat mai mult. Sa o ducă cat mai bine. Neinteresandu-i de restul si trecând cu vederea peste orice se intampla in jurul lor.
Eu in schimb nu m-am ridicat niciodata in standardele lor. Am fost atipica pentru familia in care m-am născut. Mi-a plăcut sa ma joc cu copiii celor saraci si sa impart cu ei dulciurile ce mi le cumpărau ai mei si de cele mai multe ori făceau rost de ele prin anumite cunoștințe. Fiindca pe atunci totul era la rație,iar rafturile din magazine erau mai mult goale,decat pline si nu prea aveai ce sa cumperi chiar daca te tinea buzunarul.
-Cum ești draga mea?ma intreaba,iar ochii ei verzi vad cum sclipesc putin in razele soarelui,de parca s-ar concentra sa-mi găsească sufletul dinauntrul meu ca sa vadă ce mai e cu viata lui.
Ridic usor din umeri și imi feresc putin privirea fiindca nu vreau sa găsească ceea ce intuiesc ca vrea sa afle.
-Sunt bine. Tot in Germania. Lucrez la un hotel,raspund in linii mari si ofteaza subtil printre buze.
-Vrei sa vii la o cafea?intreaba cu o voce înțelegătoare,de parca ar sti exact faptul ca nu sunt bine și ar vrea sa ma descoase mai tarziu ca sa-mi ia putin din povara ce-mi atarna pe umeri.
„Nu vreau sa ma destainui nimanui. N-am facut-o nici macar in fata alor mei. Mi-am dus mereu bataliile singura,chiar daca unele razboie pe care inca le port nu s-au încheiat,desi securea a fost de mult îngropată,insa n-am cum sa trec întrutotul peste ce am trăit. Încă ma doare. Încă sângerez si inca ma apasa intunericul ce sălășluiește in mine."
-Acum?raspund cateva clipe mai tarziu la întrebarea ei si revin cu privirea pe chipul ridat si îmbătrânit de timp,dar care a rămas la fel de luminat pe cum mi-l amintesc eu din copilărie.
-Nu acum daca te grăbești. Dar daca stai mai mult pe acasă te aștept pe la mine. Știi unde stau,nu?intreaba zambind.
Surad,dar intr-un mod stamb.
„N-am cum sa uit. Apartamentul ala mi-a fost casa ani de zile."
-Bine-nteles!exclam cu o bucurie ce e mai mult cu dus întors.
Mi-ar face placere sa vorbesc putin cu ea,doar ca nu despre trecut. Mi-ar place sa o vizitez,doar ca nu stiu cum am sa ma simt cand am sa intru in acel apartament in care am trăit cele mai minunate clipe si mi-au lăsat cele mai frumoase amintiri dintr-o perioada ce a devenit foarte neagra in ultimii mei ani din cartier inainte sa plec dracului din el ca sa uit de tot si de toate.
-Atunci ne vedem?vrea sa stie si inspir adanc.
Ma uit la ea incercand sa ma hotarasc dacă sunt in stare sa ii calc pragul casei,iar cand ea incuviinteaza usor din cap,încercând sa ma convingă ca o sa fie totul bine,cedez si aprob pe tăcute.
-Excelent!exclama fericita,apoi ma îmbrățișează strans si isi lipeste buzele de obrazul meu. Te aștept oricând,mai spune inainte sa se desprinde de mine.
-Bine...ingaim cu jumătate de gura. Ne vedem,continui,iar ea imi mai arunca o ultima privire blândă inainte sa isi stranga mai bine plasa intre degete si sa se îndrepte spre scare blocului in care sta de dinainte sa ma nasc eu.
Ma uit lung in urma ei si gandurile mi-o iau intr-o secunda razna.
„Ce naiba a fost in mintea mea de am acceptat? Dacă am sa reactionez ca o nebuna? O mai bag și pe saraca femeie in sperieți daca ma vede ca nu sunt in stare sa imi controlez emotiile! Pfff...halal miscare Anastasia! Sa te vad eu pe unde dracu scoți camasa in cazul in care ajungi sa dai cu bata în balta!"